Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica Liturgica Cântarea bisericească, mijloc de educaţie religios-morală

Cântarea bisericească, mijloc de educaţie religios-morală

Rolul misionar al cântării cultice ortodoxe reiese şi din faptul că ea reprezintă un puternic factor de educaţie religios-morală. Ea ne smulge din nepăsare şi ne cheamă la realitate, după cum o spune şi condacul: „Suflete al meu, suflete al meu, scoală! Pentru ce dormi?“ Cântarea conştientizează pe credincios de omniprezenţa lui Dumnezeu, îl îndeamnă la smerenie şi la supunere faţă de El: „Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi“ (Isaia 8, 9). Tot prin cântare se picură în sufletul creştinului mireasma rugăciunii fierbinţi şi umilite: „Până când, Doamne, mă vei uita până în sfârşit? Până când vei întoarce faţa Ta de la mine? Până când voi grămădi gânduri în sufletul meu, durere în inima mea ziua şi noaptea? Până când se va înălţa vrăjmaşul meu împotriva mea?“ (Psalmul 12, 1-3).

Muzica cultică ortodoxă cultivă sentimentul puternic al reînnoirii vieţii prin şi în Hristos. Prin cântare trăim real prezenţa mântuitoare a harului Sfintei Treimi, descoperind astfel în parte măreţia lui Dumnezeu prin realitatea teologiei apofatice. Muzica bisericească are aceste valenţe, această încărcătură olimpiană, plină de rezonanţe în sufletul creştinului însetat după Dumnezeu, datorită legăturii ei intime cu sufletul omului. De aceea, părintele Dumitru Stăniloae aminteşte de faptul că ea „este modul cel mai propriu de a vorbi cu Dumnezeu sau despre Dumnezeu, ca despre Cel cu neputinţă de cuprins în noţiuni precise şi exprimate în cuvinte corespunzătoare acestor noţiuni. Ba, mai mult, prin cântare spunem mai mult decât putem exprima prin indiferent ce cuvinte. Prin ea dăm un coeficient nemărginit admiraţiei măreţiei Lui, bunătăţii Lui, care întrece cuvintele noastre simplu rostite, exprimăm inexprimabilul, apofaticul“.

Cântarea bisericească nu este numai un mijloc de înţelegere, ci şi de întărire a adevărurilor dreptei credinţe, pentru că ea le face „ca adevărul despre persoanele şi faptele iubitoare ale lui Dumnezeu, trăite de inimă, scumpe inimii“. În Sfânta Liturghie, când se cântă Răspunsurile Mari, se reliefează prin cântare atotputernicia şi măreţia lui Dumnezeu, iar când se cântă „Pe Tine Te lăudăm“, în timpul epiclezei, o sobrietate adâncă ne stăpâneşte inimile, vrând parcă să accentueze momentul de taină prin cuvintele „să tacă tot trupul şi nimic din cele omeneşti să nu cugete“. De fapt, melodia nici nu ar putea face abstracţie de text, pentru că în acest caz se substituie textul şi pierde din eficienţă, depărtându-se vizibil de scop. (Florin Mitroi)