Mărturisirea Mântuitorului Iisus Hristos presupune o angajare serioasă în viața Bisericii. În vederea implicării cât mai conștiente în corpusul eclesial sunt necesare orientări ce se regăsesc clar
14 Apr, 2024
Sfeştania şi locul ei în viaţa noastră
Pentru a sfinţit viaţa omului, Biserica a alcătuit rugăciuni specifice pentru majoritatea trebuinţelor şi nevoilor de care acesta nu poate fi lipsit. Aşa cum viaţa noastră este sfinţită prin primirea sfintelor şi de viaţă făcătoarelor Taine, în acelaşi fel este necesar ca lucrurile de care ne folosim pe acest pământ să fie sfinţite şi binecuvântate.
Din moment ce omul construieşte case pentru a locui, este necesar ca încă de la punerea temeliei să cheme preotul pentru a săvârşi slujba de sfinţire a apei pentru a stropi şi binecuvânta lucrările de început pentru construirea casei. În acest sens, el rosteşte şi o rugăciune prin care se cheamă ajutorul lui Dumnezeu ca nici o întâmplare rea să nu împiedice zidirea noii locuinţe. Această rânduială este numită în rânduiala Bisericii noastre „sfeştanie“ şi cuprinde, aşa cum am amintit, sfinţirea apei, stropirea cu apă sfinţită a celor prezenţi şi a tuturor camerelor, sfinţirea uleiului şi ungerea cu el a pereţilor casei, precum şi rugăciuni pentru ocrotirea şi binele noii clădiri şi pentru sănătatea trupească şi sufletească a celor ce „cu dragoste şi cu frică de Dumnezeu vor locui întru dânsa“.
Apa sfinţită de preot poartă în ea puterea curăţitoare şi sfinţitoare a harului dumnezeiesc. Când face sfinţirea apei, preotul se roagă pentru ca: „apa aceasta să se sfinţească cu puterea, cu lucrarea şi cu pogorârea Sfântului Duh, pentru ca să se pogoare peste ea lucrarea cea curăţitoare a Treimii celei mai presus de fire, pentru ca să fie tămăduitoare sufletelor şi trupurilor şi izgonitoare a toată puterea cea potrivnică şi pentru ca prin gustarea şi stropirea cu apă sfinţită să ne trimită Dumnezeu binecuvântarea Sa, care spală întinăciunea patimilor“ (Molitfelnic).
Prin stropirea noii locuinţe, duhurile cele viclene din tot locul se alungă, se iartă păcatele cele mici de peste toate zilele, adică nălucirile diavoleşti şi gândurile cele rele, mintea se curăţeşte de lucrurile cele spurcate şi se îndreaptă spre rugăciune, bolile le alungă, iar cei care locuiesc acolo dobândesc sănătate sufletească şi trupească. Toţi cei care o primesc cu credinţă iau sfinţenie şi binecuvântare.
Puterea sfinţitoare a untdelemnului
Untdelemnul este foarte mult folosit în lucrarea sfinţitoare a Bisericii. Este materia prin care se transmite lucrarea sfinţitoare a harului Sfântului Duh. Tot prin ungerea cu untdelemn sfinţit se transmite lucrarea tămăduitoare a Duhului lui Dumnezeu la slujba Sfântului Maslu. Cel care vine la Botez primeşte mai întâi ungere cu untdelemn sfinţit. La sfârşitul Sfintei Liturghii şi al altor slujbe, credincioşii sunt miruiţi, însemnaţi pe frunte cu untdelemn sfinţit. Prin ungerea cu ulei sfinţit şi prin rugăciunile speciale ale preotului, casa sfinţită se curăţeşte de tot răul şi de toată lucrarea cea rea, datorate fie păcatelor celor care locuiesc în ea, fie oamenilor răuvoitori sau duhurilor rele. Iată de ce, prin săvârşirea periodică a sfeştaniei, se resfinţeşte locul, casa şi toate lucrurile din ea, după un timp în care inevitabilele noastre păcate şi fapte mai puţin cuviincioase au întinat lăcaşul locuinţei noastre.
Trebuie spus un lucru în care noi credem şi pe care îl aflăm din Sfintele Scripturi şi pe care Biserica noastră îl învăţă încă de la începuturi. Şi anume că omul este solidar cu tot ceea ce îl înconjoară, aşa încât urmările faptelor lui se răsfrâng şi asupra mediului său înconjurător, asupra casei şi a lucrurilor din casă. Lucrurile urâte, păcatele şi fărădelegile întinează spaţiul în care acesta le săvârşeşte sau le trăieşte, după cum faptele bune, curăţenia vieţii lui, sfinţesc şi mediul său înconjurător.
„Omul sfinţeşte locul!“
În legătură cu cele de mai sus, tradiţia populară a păstrat o zicală transmisă şi folosită până astăzi: „Omul sfinţeşte locul!“. Într-adevăr, omul sfinţeşte locul, dar tot el este cel care îl întinează, care îl urâţeşte sau îl murdăreşte prin păcatele sale. Să ne amintim că păcatul protopărinţilor Adam şi Eva a adus cu sine şi o tulburare a creaţiei întregi: pământul, care până atunci rodea numai lucruri folositoare şi frumoase, a început a rodi „spini şi pălămidă“ (Fac. 3, 18). Dacă păcatul sau oricare alt lucru urât îl îndepărtează pe om de Dumnezeu şi de binefacerile care izvorăsc din apropierea cu El, curăţirea, sfinţirea şi a mediului care-l înconjoară îl reaşază pe acesta în binefacerile pe care le-a pierdut şi îndepărtează răul de la dânsul.
Legat de momentul în care preotul poate săvârşi slujba sfeştaniei, trebuie să spunem că este legat de dorinţa credinciosului, mai bine spus „oricând acesta cere“ săvârşirea acestei slujbe. Aşadar, ori de câte ori credinciosul simte nevoia curăţirii şi sfinţirii casei, aşa cum simte nevoia uşurării şi curăţirii de păcate prin Spovedanie, el poate chema preotul pentru săvârşirea acestei slujbe. În orice caz, fiecare creştin ar trebui să se îngrijească măcar o dată pe an pentru primirea acestei binecuvântări.
Pentru că este trup şi suflet, pentru că are o constituţie psihosomatică cum spunem (psihi - suflet, soma - trup), omul are nevoie de această îngemănare a spiritului cu a materialului, caută semne materiale în care să se descopere prezenţa şi lucrarea harului dumnezeiesc. De aceea, Dumnezeu a rânduit ca omul să se împărtăşească de harul şi puterea Sa dumnezeiască prin mijlocirea elementelor din lumea creată. În felul acesta, ne împărtăşim de Trupul şi Sângele lui Hristos prin pâine şi vinul euharistic, primim lucrarea harului Duhului Sfânt prin gustarea sau stropirea cu apă sfinţită sau prin untdelemn sfinţit etc.
Două rânduieli complementare
Sfânta Biserică a stabilit ca sfinţirea caselor credincioşilor să se facă prin două rânduieli de slujbă distincte, care nu se exclud una pe alta, ci se completează reciproc. Prima dintre ele este stropirea caselor cu Agheasmă Mare în ajunul praznicului Bobotezei. La fel de importantă este şi cea de a doua rânduială, şi anume slujba sfeştaniei sau a Aghesmei mici, care se săvârşeşte la mutarea în casă nouă şi se repetă în fiecare an sau chiar mai des, atunci când lucrarea răului îşi face simţită prezenţa în locuinţă. Prin urmare, putem spune că prin sfinţirea casei ne aşezăm locuinţa sub oblăduirea lui Dumnezeu. Casa nesfinţită, la fel ca omul nebotezat, poate deveni sălaş vrăjmaşilor diavoli, care pot fi alungaţi şi scoşi afară prin puterea sfinţitoare a rugăciunilor preotului.
