Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica Liturgica Triodul, pridvorul Învierii

Triodul, pridvorul Învierii

Un articol de: Grigore Alexandru Meșteroaie - 28 Ian, 2015

Reprezentat de timpul liturgic pregătitor pentru prăznuirea Învierii Domnului, Triodul devine un prilej în care suntem îndemnaţi să redescoperim valorile Ortodoxiei centrate pe evenimentul Învierii. Derulată pe parcursul a zece săptămâni, perioada Triodului are menirea de a elibera sufletele de povara greutăţilor păcatelor şi de a le face să vibreze în căutarea rostului mântuitor al actului de profundă iubire arătată oamenilor de către Fiul lui Dumnezeu Întrupat, Răstignit, mort şi Înviat.

Pentru a înţelege şi trăi mai profund ma­rea Taină a În­vi­erii Domnului, rân­duiala bisericească prevede ca înainte de prăznuirea so­lem­nă a celei mai mari sărbători creş­tine să se parcurgă câteva eta­pe menite să înalţe sufletul fie­cărui credincios având cu­prin­se zile pline de semnifi­ca­ţii.

Călătoria spre Înviere

Prin cele trei duminici pre­gă­titoare pentru Postul cel Ma­re, credincioşii sunt iniţiaţi în ma­rea călătorie către Paşti, că­tre înţelesul tainic al trecerii de la moarte la viaţă. Drumul este mar­cat de citirea pildei va­me­şu­lui şi fariseului ca icoană a ros­tului şi rolului rugăciunii sme­rite înălţate către Dum­nezeu, subliniindu-se cu a­ceas­tă ocazie smerenia ca virtute ne­cesară pentru a parcurge dru­mul spre Înviere. Smerenia va­meşului, focalizată în acest prim popas duhovnicesc, trimi­te tainic către smerenia desă­vâr­şită întrupată în persoana Dom­nului Hristos în rânduiala dum­nezeiască a Coborârii la Iad. După această primă dumi­ni­că urmează o săptămână spe­cială, fără restricţii alimen­ta­re în ceea ce priveşte postul, zi­lele de miercuri şi de vineri din această perioadă fiind în­sem­nate cu harţi. Logica acestei săptămâni se înţelege ob­ser­­vând însemnătatea perico­pei evanghelice ce va marca cea de-a doua duminică a Trio­du­lui, respectiv pilda întoarcerii fiu­lui risipitor. Din această per­spectivă, prima săptămână a Triodului semnifică ţara de aşa-zisă libertate a fiului risipi­tor, locul fără rânduială, fără re­guli, fără nici o disciplină, a­di­că ţara păcatului, unde fiul cel risipitor începe să conştien­ti­­zeze că depărtarea de tată îi va aduce moartea. După a­ceas­tă duminică, săptămâna a do­ua a Triodului va fi una în care zi­lele de miercuri şi vineri vor re­deveni zile de post, ca semn al rânduielii restaurate, al ve­ni­rii în firea obişnuită a în­sem­nă­tăţii acestor zile.

Prefigurări liturgice în Triod

Pomenirea generală a celor a­dormiţi ce va fi săvârşită în a­ju­nul celei de-a treia duminici a Tri­odului, duminică cunoscută sub numele de Duminica În­fri­co­şătoarei Judecăţi, are me­ni­rea de a menţine vie credinţa în în­vierea trupurilor, exprimând a­ceastă idee astfel: Hristos a în­viat, dezlegând din legături pe Adam cel întâi zidit şi sfă­râ­mând tăria iadului. Îndrăzniţi dar, toţi morţii, că s-a omorât moar­tea, s-a prădat şi iadul îm­pre­ună cu ea şi a luat îm­pă­ră­ţia Hristos, Cel ce s-a răstignit şi a Înviat. Acesta ne-a dăruit no­uă nestricăciunea trupului; A­cesta ne va scula şi pe noi şi ne va dărui Învierea, şi de sla­va aceea va învrednici cu ve­se­lie pe toţi câţi cu credinţă nea­bă­tută au crezut într-Însul cu căl­dură“ (stihiră de la Utrenia Sâm­betei Morţilor). Potrivit tâl­cuitorului Triodului, iero­mo­na­hul Makarios Simonope­tri­tul, rugăciunea pentru cei ră­po­saţi din această perioadă ţi­ne aprins gândul la moarte şi, în acelaşi timp, această ru­gă­ciu­ne, săvârşindu-se în antica­me­ra Duminicii Înfricoşătoarei Ju­decăţi, surprinde liturgic co­mu­niunea Bisericii prin evoca­rea eshatologică a umanităţii. Du­pă acelaşi autor, gândul la moar­te şi exprimarea nădejdii în Înviere se contopesc în Du­mi­nica lăsatului sec de carne sau a Înfricoşătoarei Judecăţi, când se subliniază perspectiva pre­zentării în faţa judecăţii dum­nezeieşti care va avea drept criteriu adevărul reliefat de Evanghelie şi raportarea fa­ţă de acesta a credinciosului.

„Să ne apropiem de Domnul cu pocăinţă curată…“

Săptămâna după Duminica În­fricoşătoarei Judecăţi este u­na în care se rememorează nos­tal­­gia Raiului pierdut de Adam prin neascultare. Întreaga peri­oa­dă concentrează timpul ede­nic al comuniunii omului cu Dum­nezeu. De aceea, zilele de mier­curi şi de vineri ale acestei să­p­tămâni sunt aliturgice, a­di­că zile în care nu se săvârşeşte Sfân­ta Liturghie, şi suntem che­maţi să parcurgem un drum al ascezei printr-o perioadă de pre­gătire pentru intrarea de­pli­nă în Postul cel Mare. În du­hul imnografilor Triodului, pe­ri­­oada aceasta este văzută ca fi­i­nd înainte-prăznuirea postului şi introducerea lui, uşa de in­trare a luptelor duhovniceşti. Da­că Adam şi Eva nu au dus la de­săvârşire comuniunea cu Dum­nezeu prin porunca postului poruncit de Acesta în Rai, în a­ceastă perioadă suntem în­dem­naţi să ne angajăm în rân­du­­iala postului, renunţând în pri­mul rând la carne, ca la fina­lul acestei săptămâni să în­ce­pem educarea simţurilor sufle­teşti prin post mai accentuat: Să ne curăţim mai înainte sim­ţu­rile cele sufleteşti şi de Dom­nul să ne apropiem cu deprin­deri de străpungere, cu pocă­in­ţă curată strigând necurmat: Lă­udaţi, binecuvântaţi şi prea­mă­riţi pe Hristos în veci! (stihi­ră de la Utrenia din marţea Săp­­tămânii Brânzei). Se poate ob­­serva de aici că osteneala pos­tu­lui ce va urma are drept scop a­lipirea de Hristos, ce se va pre­fa­ce în prilej de laudă, bi­ne­cu­vân­tare şi preamărire a Lui pen­tru marele Dar al Învierii.

Postul cel Mare - pregătirea pentru depăşirea timpului însuşi

Triodul cuprinde în special dru­mul propriu-zis al Postului Ma­re, alcătuit din şase săptă­mâni de post şi din Săptămâna Ma­re, perioada însemnând „roa­ta celor şapte zile“ şi pre­gă­ti­rea în vederea depăşirii tim­pu­lui însuşi în împlinirea acestuia în ziua a opta, văzută ca zi­ua veşniciei, a Revelaţiei de­pli­ne, a Învierii. Simbolismul ci­frei 7, utilizat adesea în peri­oa­da dinainte de Paşti, stă în le­gătură cu împlinirea Ve­chiu­lui Testament în persoana Mân­tuitorului Hristos. În peri­oa­da Triodului, şi cu precădere pe parcursul Postului Mare, au loc citiri intense ale unor cărţi de bază ale Vechiului Tes­ta­ment (Facerea, Ieşirea, Isaia, Ie­­zechiel, Proverbele şi Iov) cu sco­pul de a revela faptul că Tri­o­dul este o condensare a istori­ei mântuirii şi o actualizare du­hov­nicească a recapitulării tu­tu­­ror lucrurilor săvârşite în Hris­tos. Lecturile urmăresc u­ni­rea învăţăturii morale şi as­ce­­tice cu pregătirea dezvăluirii tu­turor prorociilor în Cruce şi În­viere. Având o puternică nu­an­ţă penitenţială, numărul 7 co­respunde timpului pregătirii vechi-testamentare. Odată cu ac­tualizarea Învierii Domnului la Paşti, timpul se transfigu­rea­ză stând sub semnul cifrei 8 ca semn al praznicului praz­ni­ce­lor, când citirile Noului Tes­ta­ment sunt accentuate pentru a inaugura timpul pascal. Dacă în perioada celor şase săp­tă­mâni ale Postului Mare este vor­ba de un post ascetic, de cu­ră­ţire şi luptă împotriva pati­mi­­lor, în Săptămâna Mare, pos­tul devine unul euharistic, pre­gătitor pentru Împărtăşirea pas­cală, rânduit în vederea di­men­­siunii iniţiatice a Săp­tă­mâ­nii Mari. Parcurgând toţi pa­şii propuşi de Triod, credin­cio­­sul are prilejul să cinstească Ca­lea Mântuirii ce îl descoperă pe Hristos Cel înviat. În acest fel, Triodul devine pridvorul un­de se întrezăreşte Învierea ca ţel de împreună-vieţuire cu şi în Hristos.