Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica Minunea Sfântului Nicolae

Minunea Sfântului Nicolae

Un articol de: Augustin Păunoiu - 07 Dec, 2017

Se spune că, demult, un preot misionar a plecat într-o călătorie și trecând pe la marginea unui sat și-a zis în sinea lui: Ar fi bine să mă opresc la prima casă. Poate Dumnezeu mă va învrednici să le fiu folositor cu ceva.

Locuința nu avea nici o icoană, iar preotul a chibzuit că nu se cuvine unui case de creștin să n-aibă o icoană la care proprietarii să se roage. Atunci a scos din traistă câteva icoane și le-a explicat despre folosul cinstirii lor, cum să se închine și să se roage înaintea lor, cum să aprindă candela. Preotul a plecat dăruind gazdei una din icoanele pe care le purta cu sine.

La prima sa ieșire în oraș, creștinul a cumpărat câteva icoane, fără să știe al cui chip este zugrăvit pe ele. A luat o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus, fiindcă i-a plăcut dragostea cu care ținea femeia pruncul în brațe. A văzut o icoană a Sfântului Dimitrie, călare și cu sulița în mână și s-a gândit: „Am să-l iau și pe acesta ca să-i alunge pe dușmani”. I-a stat în cale și icoana Sfântului Nicolae și a spus în mintea sa: „Am să-l iau și pe acest bătrân cu barbă albă!” Întors acasă, a așezat icoanele pe perete. A aprins candela la Maica Domnului cu Mântuitorul, așa cum îl sfătuise preotul misionar, și s-a rugat în fața fiecărei icoane cum a putut.

Nu peste multă vreme, nişte hoți au golit casa creştinului, lăsând doar icoanele despre care gândeau că nu sunt de prea mare valoare. Când s-a întors omul nostru acasă și a găsit-o pustie de toată agoniseala lui, s-a dus la icoana Maicii Domnului și privind-o a zis: „Pe tine te iert, fiindcă Tu a trebuit să ai grijă de Prunc; să-L speli, să-L alăptezi, să-L porți în brațe~. A mers apoi la icoana Sfântului Dimitrie și a spus: „Te înțeleg și pe tine, călărețule. Până să scoți tu calul din grajd, să pui șaua pe el și să-l pregătești de plecare, hoții deja erau departe”.  Privindu-l cu asprime pe Sfântul Nicolae, a cuvântat: „Tu, bătrâne, ce ai făcut? Nu ai făcut nimic! Drept pedeapsă te voi scoate afară!” A luat icoana ierarhului și a agăţat-o într-un pom de lângă casă zicând: „Aici vei sta până vei aduce lucrurile înapoi!”

După câteva zile, dis-de-dimi­neață, hoții se întorceau cu bunu­rile furate. Punându-le jos în fața casei și privind chipul Sfântului Nicolae din icoana aninată în copac, i-au zis gospodarului: „Ia-ți toate lucrurile înapoi. Moșul ăsta din icoană ne-a rupt în bătaie pentru ele și ne-a zis că dacă nu le aducem proprietarului lor, va fi vai și amar de sufletele noastre!”