Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica Ne mântuim prin credinţă şi fapte bune

Ne mântuim prin credinţă şi fapte bune

Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 14 Feb, 2019

Mântuirea este scopul creştinismului şi obiectivul Bisericii Ortodoxe, adică mântuirea membrilor ei. Scop al existenţei omeneşti, mântuirea este o problemă de maximă însemnătate de care oricare creştin ar trebui să fie preocupat zilnic. Mântuirea este eliberarea din robia păcatului și a morții și dobândirea vieții de veci, în Hristos. Din punct de vedere etimologic, termenul „mântuire” înseamnă izbăvire, eliberare. Biserica Ortodoxă folosește termenul „mântuire” cu referire la izbăvirea sau eliberarea de sub puterea păcatului.

Creştinismul este religia mântuirii şi, de aceea, în centrul teologiei dogmatice stă învăţătura despre mântuirea în Hristos. Mântuirea săvârşită de Domnul nostru Iisus Hristos înseamnă eliberarea omului din răul în care a căzut prin Adam. Mijloacele prin care omul ajunge la mântuire sunt credinţa şi faptele bune.

Mântuirea pentru toată lumea, înfăptuită prin opera lui Iisus Hristos, se numeşte mântuirea obiectivă sau generală, iar însuşirea de fiecare om a acestei mântuiri se numeşte mântuire subiectivă sau personală, îndreptare, sfinţire, la temelia căreia stă mântuirea obiectivă. Mântuirea subiectivă este consecinţa răscumpărării în Iisus Hristos, prin care ne-au venit harul şi adevărul.

Mărturisirea de credinţă ortodoxă ne învață că tot ceea ce trebuie să păzească creştinul ca să se mântuiască şi să dobândească viaţa veşnică sunt credinţa dreaptă şi faptele bune. Învăţătura Bisericii referitoare la condiţiile subiective ale mântuirii se precizează astfel în Mărturisirea lui Dositei: „Credem că nimenea nu se mântuieşte fără credinţă. Iar credinţă numim acceptarea cât mai corectă a adevărurilor despre Dumnezeu şi lucrurile dumnezeieşti; aceasta, lucrând prin iubire sau ceea ce-i totuna, prin poruncile dumnezeieşti, ne îndreptează întru Hristos şi fără ea este cu neputinţă a plăcea lui Dumnezeu”. În ce priveşte faptele bune, ele sunt toate actele omeneşti care izvorăsc din iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, în liberă colaborare cu harul divin: rugăciunea, postul, milostenia şi toate faptele de caritate faţă de aproapele. Faptele bune reprezintă sinergia dintre actele harului divin şi cele ale libertăţii umane, pentru mântuirea omului.