Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica „Părintele părinţilor duhovniceşti”

„Părintele părinţilor duhovniceşti”

Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 17 Ian, 2019

Unul dintre cei mai populari asceţi ai istoriei creştinismului şi începătorul vieţii monahale este sfântul pe care îl sărbătorim astăzi, Cuviosul Antonie. El este un sfânt egiptean, care s-a născut în plină epocă de persecuţii anticreştine, avându-l în prim-plan pe împăratul roman Deciu. Se formează în a doua parte a secolului 3, într-un climat neprielnic creştinismului. În familie învaţă credinţa creştină şi are în prim-plan întâlnirea cu Dumnezeu în sfânta biserică creştină din localitatea sa natală. La vârsta de 18 ani începe viaţa monahală şi până la moarte, la 105 ani, se nevoieşte pentru a ajunge la de­săvârşire în diferite locuri din pus­tiul egiptean. Datorită vieţii sale duhovniceşti deosebite în secolul 4 este căutat chiar de împăratul Constantin cel Mare şi fiii săi Constans şi Constanţiu pentru sfaturi în diferite probleme. El are o corespondenţă cu aceşti împăraţi în care le oferă sfaturi duhovniceşti. Deşi pe atunci nu existau mijloace rapide de comunicare, mesajul extraordinar al vieţii sale spirituale s-a răspândit atât de departe, încât din întregul Orient creştin au început să vină oameni spre el pentru a primi sfat şi întărire spirituală.

Astfel, regăsim călugări, pelerini, preoţi, episcopi şi mulţi oameni suferinzi şi nevoiaşi. Cu toată dragostea lui faţă de singurătate şi tăcere, Sfântul Antonie nu şi-a neglijat datoria pe care o are fiecare creştin de a folosi şi spre binele altora darurile revărsate de Dumnezeu în sufletul său.

Experienţa vieţii ascetice a Sfântului Antonie cel Mare a devenit metoda de viaţă monahală a călugărilor din Egipt, axată pe austeritate, sacrificiu şi singurătate. Sfântul Antonie cel Mare a fost şi un mare văzător cu duhul. Lucrul acesta îl ştim din viaţa sa, când, aflându-se în rugăciune, a văzut sfârşitul plin de lumină al vieţii prietenului său Amun, care îşi ducea viaţa monahală la o distanţă de 13 zile de mers faţă de locul unde se afla Sfântul Antonie. Prin viaţa sa excepţională, Sfântul Antonie a transformat Egiptul dintr-o ţară păgână într-o ţară creştină şi un leagăn al monahismului. Pentru noi, creştinii ortodocşi de astăzi, Sfântul Antonie cel Mare este „Părintele părinţilor duhovniceşti nu numai prin viaţa şi prin minunile sale, ci mai ales prin cuvintele care ne-au rămas de la el.