Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica Patristica Ascultarea activă a tinerilor

Ascultarea activă a tinerilor

Un articol de: Pr. Justin Dumitru - 05 Aug, 2019

Tinerii au mereu ten­dința de a se deschide atunci când îi fascinează ceva, atunci când întâmplările lor de viață au un impact asupra perspectivei și psihologiei lor prezente și îndeosebi viitoare. Când ei povestesc celorlalți (adulți și alți tineri), nu fac decât să extragă, de-a lungul firului narativ, etapele simbolice și logice ale faptelor petrecute, pentru a le organiza mai bine în structura mentală proprie.

Astfel, în majoritatea timpului formării lor, tinerii apelează la exemple concrete, la experiențele din diverse medii, în compania grupului de colegi, de prieteni, dar și în compania persoanelor de circumstanță, mai puțin cunoscute, care vin cu mesaje din exterior, pe care tânărul încearcă să le decodifice, să le familiarizeze aspirațiilor sale, dacă identifică în ele un beneficiu în dezvoltarea personalității și sociabilității lui. Apelează mai puțin la concepte, tocmai pentru că tinerii se plasează unii în povestirile celorlalți, încercând să preia esența fără vreun soi de conceptualizare, de standardizare, ci sub forma emoției, a trăirii și a empatizării, care deși e îndreptată spre problemele și subiectele tinerilor în cauză, această formă de raportare îl include pe tânărul care ascultă ca pe unul ce poate întâmpina un parcurs similar ca al interlocutorului său. Tănărul în cauză devenind, în definitiv, subiectul și ținta unui act pedagogic prin dialog asumat de ambele părți.

Povestirile tinerilor trebuie ascultate, ele reprezintă repere pe harta în curs a personalității lor, iar în funcție de ceea ce ei consideră adecvat în etapele dezvoltării lor, putem identifica adevăratele lor preocupări, confruntări și căutări pe care, de multe ori, noi înșine le-am purtat, însă cu alte mijloace, pe alte căi, sub veșminte diferite, cu alte forme de limbaj și prin alte asocieri. Fundamentul în comunicarea cu tinerii îl constituie ascultarea activă, tradusă printr-o prezență completă, atentă și fidelă în relația cu ei, iar caracteristică acestui tip de ascultare e tocmai lipsa de invazivitate a întrebărilor noastre în plina desfășurare a discursului unui tânăr.

În cadrul ascultării active sunt acceptate doar întrebările care clarifică conținutul povestirii, pe când cele care emană forță și autoritate e necesar să rămână la ușa conversației. Deci, e nevoie să ascultăm și după să intervenim. Ascultarea e liantul către intimitatea conversației reale, temeinice și rodnice. Momentul important pe care trebuie să-l observăm constant e cel în care tânărul simte acut nevoia de a vorbi, de a-și expune problemele, dilemele și neajunsurile cu care se confruntă, fără rezerve. Acel moment e necesar să fie dedicat în totalitate ascultării active și nimic nu trebuie să-l amâne, întrucât ajunge să cunoască intensitatea lăuntrică și preaplinul atâtor fapte și ex­periențe care se cer a fi revărsate în cuvânt. Multe convorbiri cu tinerii sunt ratate din pricina acelui moment ideal, firesc venit din partea lor, fără obligativități sau presiuni exterioare, în care ei doresc cu ardoare să comunice, dar din varii motive partenerul de dialog lipsește sau nu e dispus să asculte, ci doar să emită sfaturi sau să judece, de pe o poziție autosuficientă, în loc să permită tânărului să-și exprime neîngrădit gândurile și trăirile.

Biserica are de secole o moștenire nejefuită, neștirbită, strașnică și eficientă, împlinită în apogeul ei de Hristos prin jertfa Sa răscumpărătoare, și anume dragostea. Numai hrănit de dragostea slujitorilor Altarului, de dragostea părinților care își mărturisesc credința și transmit valorile ei, tânărul va putea descoperi semnificația profundă a comuniunii în Biserică și dincolo de ea, ca ,,liturghie după Liturghie”, adică prin continuitatea unor trăiri și a unor valori creștine interiorizate și înfăptuite cu orice prilej și în orice mediu: public, social, profesional și familial. Toate acțiunile și metodele pastorale vor izbuti doar dacă se fundamentează pe dragostea lui Hristos față de cei pe care i-a ridicat, căci ,,Dumnezeu este iubire” (Ioan 4, 8) și când ascultăm din iubire, atunci tânărul se împărtășește cu această iubire și realizează cât de covârșitoare e legătura ei, care-i adună pe oameni, cu unicitatea specifică fiecăruia.

Așadar, aceasta este cheia ascultării active, să ascultăm cu iubirea din noi pe tânărul dinaintea noastră. Nimic să nu ne preocupe mai grabnic decât de a-i veni în întâmpinare, întâi de toate, cu tăcerea noastră pornită din smerenie, care să-l motiveze și să-i mângâie curajul de a se povesti pe sine fără teama că l-am putea opri în beneficiul autorității noastre, și mai apoi cu intervenția noastră stimulatoare de a ghida tânărul prin labirintul vârstei descoperirii de sine.