Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica Patristica Cum ne pregătim de rugăciune

Cum ne pregătim de rugăciune

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 27 Mar, 2019

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, Întâia convorbire cu părintele Isaac, Cap. III, 3-4, Cap. IV, 1-4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 455-456

„Tot ce a gândit sufletul nostru înainte de ceasul rugăciunii în mod necesar ne vine în minte când ne rugăm. De aceea, cum vrem să fim găsiți când ne rugăm, așa să ne pregătim înainte de timpul rugăciunii. Când suntem în rugăciune, ne apar în minte și plutesc în fața ochilor noștri aceleași gânduri dinainte: fapte, vorbe, sentimente de mânie, tristețe, pofte sau chiar râs prostesc care, lucru rușinos de spus, poate fi stârnit de amintirea vreunui fapt, sau a vreunei vorbe de mai înainte. De aceea, înainte de rugăciune să alungăm în grabă din adâncul inimii noastre tot ceea ce nu voim să ne vină în minte când ne rugăm. Numai așa vom putea îndeplini acea recomandare apostolică: «Rugați-vă fără întrerupere» și «în tot locul ridicând mâini curate, fără ură și fără preget». Astfel nu vom putea îndeplini această poruncă, dacă mintea noastră nu va fi hrănită neîntrerupt prin contemplarea lui Dumnezeu Cel Atotputernic, ferită de orice atingere cu viciile și practicând virtuțile ca pe niște bunuri firești.

Felul sufletului nostru se aseamănă destul de bine cu un fulg foarte mic sau cu o pană foarte ușoară. Acestea, dacă nu au fost atinse de nici o stricăciune venită sau pătrunsă din afară, prin propria lor substanță la cea mai mică suflare în chip natural se înalță spre cer. Dar dacă au fost îngreuiate de vreo umezeală care le-a cuprins sau a pătruns în ele, răpindu-li-se puterea de mișcare, nu numai că nu vor mai putea zbura în văzduh, dar chiar vor coborî în adâncurile pământului, din cauza greutății pe care le-a dat-o umezeala. La fel și mintea noastră, dacă nu s-a îngreuiat, stricată de umezeala poftelor vătămătoare, de vicii și de grijile lumii acesteia, se va înălța către cele de sus la cea mai ușoară suflare a meditației duhovnicești, ajutată în chip natural de puritatea sa și, părăsind cele de jos și pământești, se va muta la cele cerești și nevăzute. De aceea suntem sfătuiți destul de limpede de îndemnurile Domnului: «Vedeți să nu se îngreuieze inimile voastre în desfrânare, în beții și în grijile lumești». Astfel, dacă voim ca rugăciunile noastre să pătrundă nu numai în ceruri, ci chiar deasupra cerurilor, să ne curățim mintea mur­dărită de toate viciile pămân­tești și de gunoiul patimilor, pentru a-i reda frumusețea firească. Numai astfel rugăciunea se va înălța la Dumnezeu, fără să fie trasă ­înapoi de greutatea vreunui ­viciu. (...) Să ne ocupăm de pricinile pe care le arată Domnul că îngreuiază mintea. El n-a numărat printre acestea nici adulterele, nici desfrânările, nici omuciderile, nici blasfemiile, nici hoțiile, pe care toți le știu că sunt ucigătoare și vrednice de osândă, ci desfrânarea în mâncare, starea de beție și grijile sau preocupările lumești. Nici unul dintre oamenii lumii acesteia nu se ferește de ele și nu le consideră condamnabile. (...) După litera Scripturii, acestea trei, dacă le săvârșim, îngreuiază sufletul, îl depărtează de Dumnezeu și-l apasă către ­cele pământești.”