Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica Patristica De ce să nu ne supărăm

De ce să nu ne supărăm

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 12 Mar, 2020

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovniceşti, Partea a II-a, Prima convorbire cu părintele Iosif, Cap. VI, 6-8, Cap. VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 580

„Supărarea n-are cauze îndrep­tățite şi nu se poate ruga cel al cărui frate este supărat pe el, sau cel care este supărat pe fratele său, fiindcă totdeauna va trebui să se gândească cu umilință la aceste cuvinte ale Mântuitorului: «Dacă îți vei aduce darul tău la altar şi acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotrivă, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău». Nu-ți va fi de niciun folos dacă spui că tu nu te mânii şi dacă crezi că împlineşti porunca prin care ți se spune: «Soarele să nu apună asupra mâniei tale» şi «Cel ce se mânie împotriva fratelui său vinovat va fi în fața judecății», iar pe de altă parte disprețuieşti cu inimă trufaşă tristețea altuia, deşi ai fi putut s-o îndulceşti prin bunătatea ta. Căci în acelaşi chip vei fi învinuit de trădarea învăță­turii Domnului. Cel ce a spus că tu nu trebuie să te superi împotriva altuia a înțeles că nu trebuie să-i disprețuieşti nici tristețea, fiindcă nu interesează în fața lui Dumnezeu «care voieşte ca toți oamenii să fie mântuiți» dacă te pierzi pe tine sau pe un altul. Oricine va pieri, pentru El este aceeaşi pagubă, după cum pentru cel care se bucură de moartea tuturor câştigul este acelaşi, fie că mori tu, fie că moare fratele tău. În sfârşit, cum va putea avea cea mai mică nemulțumire împotriva fratelui său cel care crede zilnic, ba chiar în fiecare clipă, că va pleca din lumea aceasta? Aşadar, după cum nu trebuie să punem nimic mai presus de dragoste, la fel nu trebuie să socotim nimic mai josnic decât supărarea. Căci toate, oricât ar părea de folositoare şi de trebuincioase, sunt de disprețuit dacă nu ne ajută să înlăturăm tulburarea mâniei, şi toate care sunt socotite potrivnice merită să le primim şi să le răbdăm, dacă în felul acesta putem păstra neatinsă liniştea dragostei şi a păcii, fiindcă este de crezut că nimic nu e mai primejdios decât mânia şi supărarea, şi dimpotrivă; nimic nu este mai folositor decât dragostea.”

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovniceşti, Partea a II-a, Prima convorbire cu părintele Iosif, Cap. XVIII, 1-2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 585

„Ce rost are faptul că uneori ne credem răbdători fiindcă refuzăm să răspundem la întrebări, dar atât de mult îi supărăm pe frații noştri printr-o tăcere amară, sau prin mişcări şi gesturi în derâdere, încât mai mult le stârnim supărarea prin lipsa de cuvinte, decât i-am fi putut ațâța prin vorbe jignitoare, prin aceea socotindu-ne foarte puțin vinovați în fața lui Dumnezeu, fiindcă n-am grăit nimic care ne-ar fi putut aduce în judecata oamenilor sau condamna? (...) Nu numai felul supărării pricinuite, ci şi intenția de a supăra este o vină şi de aceea nu cum a luat naştere o ceartă, ci din vina cui s-a iscat va stabili adevărata cercetare a judecătorului nostru.”