Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Patristica Drumul spre libertate

Drumul spre libertate

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Patristica
Un articol de: Pr. Paul Siladi - 28 August 2019

De la avva Pimen a rămas un cuvânt greu de digerat, dar care se găsește în perfectă coerență cu învățătura Părin­ților Bisericii. „Dacă te dispre­țuiești pe tine însuți, vei fi liniștit oriunde te afli” (Pimen 81). De altfel, același gând a fost reluat de monah și în alte forme și contexte: „Cine se disprețuiește pe sine rabdă oriunde s-ar afla” (Pimen 95). Sensul din spatele acestui gând devine mai clar dacă luăm în considerare încă alte două apoftegme, care trebuie citite succesiv. „Avva Pimen a zis: «Dacă omul ajunge la vorba Apostolului: Toate sunt curate pentru cei curați, se va vedea pe sine mai prejos decât toate creaturile». Fratele îl întreabă: «Dar cum pot să mă socotesc mai prejos decât un ucigaș?» Bătrânul răspunde: «Cine ajunge la vorba Apostolului și vede un ucigaș, zice: Acesta a păcătuit o singură dată, eu însă ucid în fiecare zi»” (Pimen 97). Următoarea apoftegmă revine asupra aceleiași teme: „Fratele l-a întrebat și pe avva Anub ce-l întrebase și pe avva Pimen. Avva Anub îi zice: «Cine ajunge la vorba Apostolului și vede slăbiciunile vreunui frate, le înghite după dreptatea sa». Fratele întreabă: «Ce înseamnă dreptatea sa?» Bătrânul a răspuns: «Întotdeauna să te disprețuiești pe tine»” (Pimen 98).

Toate aceste povestiri au în comun faptul că descriu în maniere diferite virtutea centrală pe care o căutau asiduu Părinții deșertu­lui: smerenia. Aici găsim două imagini ale smereniei: disprețui­rea sinelui și „a te vedea pe tine mai prejos decât toată făptura”. Disprețul față de sine este calea de acces către liniște. Dar ce înseamnă de fapt acest dispreț? În acest caz înseamnă literal să nu te prețuiești prea mult, cu alte cuvinte să nu te supraevaluezi, să nu crezi despre tine că ai fi mai important decât ești. În momentul în care reușești o astfel de performanță, deja liniștea este asigurată. Dispare zbuciumul care se naște în mod obișnuit din dorința de a obține recunoaștere, de a fi văzut de ceilalți cu ochi la fel de buni, dacă nu cumva chiar mai buni decât ne vedem noi.

Această diminuare a sinelui este doar prima treaptă a smereniei. Începi de la a te vedea pe tine unul dintre cei mulți, un oarecare dezbrăcat de calitățile extraordinare cu care ne place să ne vedem înveșmântați. Aici există un pericol. Să te silești a te vedea unul dintre cei mulți, un om obișnuit este un asalt greu asupra mândriei. E mai ușor să cauți extraordinarul în rău: să vrei cu orice preț să te vezi un mare păcătos. O altă iluzie consolatoare. Măcar așa pare că scapi de marasmul mediocrității. Aici însă se ascunde o fină ispită a mândriei.

Să te vezi pe tine mai prejos decât toată făptura este un act cu adevărat eroic, și atunci când se întâmplă, este, cu totul, o lucrare a harului. Dar acolo se poate ajunge numai prin exercițiu constant al disprețului de sine, în deplină libertate. Pentru că harul lucrează în libertate și dă naștere la libertate.