Grijile lumești ne pot răpi libertatea

Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre rugăciunea domnească, Cuvântul IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, p. 438

„Iar dacă sfătuitorul Evei ți-ar vorbi și ție despre ceva frumos la vedere și dulce la gustare și ai căuta, pe lângă pâine, ceva pregătit și amestecat cu unele dulcețuri, iar prin acestea ți-ai duce pofta în afara hotarului celor de trebuință, să vezi pe șarpe târându-se pe ascuns spre lăcomie. Căci târându-se de la hrana de neapărată nevoie, la mâncarea pregătită, se va muta la ceea ce e dulce ochilor, căutând vase strălucitoare, slujitori rafinați, pături de mătase, saltele moi, acoperăminte străvezii și țesute cu aur, fotolii, scăunele cu trei picioare, băi, bazine, țevi prin care curge apa răcoritoare, carafe de vin, spălătoare, candelabre, cățui cu aromate. Pentru aceasta intră și pofta lăcomiei. Căci pentru adunarea și pregătirea acestora e nevoie de venituri prin care se câștigă cele dorite. Deci trebuie să plângă cutare și să se vaite vecinul și să ajungă mulți în sărăcie, prin lipsirea de ale lor, ca prin lacrimile lor să se facă strălucitoare veselia din jurul mesei tale.”

Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, epistola 291, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 12, pp. 573, 574

„Sunt pline Sfintele Scripturi de învățături despre faptul că nu-i cu putință să facem în același timp două lucruri (Matei 6, 24), adică să ne ținem legați de treburile lumești și să ducem, în același timp, o viață după Dumnezeu. De altfel și firea însăși e plină de astfel de pilde. De exemplu, lucrarea minții nu reușește să formuleze în același timp două idei diferite, iar în percepția sensibilă nu se pot primi în urechi două glasuri deodată, nici vedea doi oameni deodată, cu toate că avem deschise în același timp canalele acestor simțuri. Ochii, dacă nu-i îndreptăm pe amândoi spre același obiect văzut, nu-și pot îndeplini corect slujba lor.”

Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omilia XLVIII, 3, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 277

„Dacă tu crezi că vei primi bunurile cele netrecătoare, care rămân în veac, cu cât mai mult trebuie să crezi că Domnul îți va dărui bunurile cele pă­mântești și trecătoare, pe care le dă și oamenilor nelegiuiți, animalelor sălbatice și păsărilor? De altfel a și poruncit să nu ne preocupăm de acestea, zicând: Nu vă îngrijiți ce veți mânca, sau ce veți bea, sau cu ce vă veți îmbrăca, pentru că pe toate acestea le caută neamurile (Matei, 6, 31-32). Dacă tu încă te îngrijești de aceste lucruri, și nu te încrezi în întregime în Cuvântul Său, (să știi că) încă nu crezi că vei dobândi bunurile cele veșnice, care sunt Împă­răția cerurilor, (să știi) că ți se pare că crezi (în Cuvântul lui Dumnezeu), atunci când nu crezi că vei primi (lucrurile) mici și trecătoare.”