Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica Patristica Postul plăcut lui Dumnezeu

Postul plăcut lui Dumnezeu

Un articol de: diac. asist. dr. Eugen Maftei - 10 Dec, 2019

O capcană în care cade adesea creștinul este aceea de a crede că postul trupesc nu are valoare, adevăratul post fiind doar cel sufletesc. Evident că abținerea de la bucate fără abținerea de la săvârșirea faptelor rele nu poate reprezenta în sine o virtute. Totuși, ceea ce nu înțeleg cei care ignoră sau desconsideră postul trupesc este tocmai faptul că nu se poate ajunge la postul sufletesc fără cel trupesc. Acest mic efort din partea noastră de a ne înfrâna de la unele mâncăruri este un exercițiu de voință, iar dacă nu suntem în stare să-l facem, nu avem cum să ajungem la înfrânarea de păcate.

De multe ori am auzit, fiecare dintre noi, invocându-se ca argument din partea celor care nu postesc cuvintele: „Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură” (Matei 15, 11). Desigur, acestea sunt spusele Mântuitorului Însuși, dar ele se refereau la diferite ritualuri ale evreilor, precum spălarea mâinilor, și nu la post.

Postul - spune Sfântul Isaac Sirul - este „începutul luptei spirituale, cununa celor cumpătați, frumusețea fecioriei și sfințeniei, strălucirea cumin­țeniei, începutul vieții creștine, mama rugăciunii, izvorul cumințeniei”.

Urcușul nostru duhovnicesc începe prin asceză, prin renunțare, prin înfrânare. Scopul postului alimentar este acela de a ne elibera de robia cărnii, care încearcă să acapareze sufletul, prin îmbuibare și stimularea excesivă a simțurilor. „Postul e marea armă împotriva ispitelor, precum plăcerea este începutul tuturor păcatelor”, ne avertizează Sfântul Teofilact al Bulgariei. De aceea este nevoie de o disciplinare a trupului, pentru a stăvili pornirile dezordonate și poftele de tot felul. Prin post slăbim trupește pentru a ne întări duhovnicește. Așa ne învață Sfântul Teodor Studitul, când spune: „De trebuință este să postim, pentru că postul veştejește trupul, iar sufletul îl împuternicește. Că pe cât omul nostru cel din afară slăbește, pe atât cel dinăuntru se înnoiește”.

Cum putem să nesocotim postul când toți sfinții bineplăcuți lui Dumnezeu l-au practicat ca mijloc de curățire și armă împotriva ispitelor celui rău? Sfântul Ioan Gură de Aur, el însuși un mare postitor, ne spune: „Moise și Ilie, când voiau să se apropie și să vorbească cu Dumnezeu, la post alergau mai întâi și mâini pătrunse de post aveau ei ridicate spre cer”. Să nu ne amăgim deci crezând că vom ajunge la postul desăvârșit dacă nu vom începe, mai întâi, cu abținerea de la bucate.

Totodată, nu trebuie să uităm nici faptul că postul este o rânduială a Bisericii. Excepțiile de la post se fac numai cu binecuvântare, în caz de neputință trupească sau în situații cu totul speciale. Pe de altă parte însă, postul, ca și rugăciunea, milostenia și alte fapte virtuoase, capătă valoare doar dacă în spatele lor nu se află vreun interes ascuns. De aceea, Mântuitorul ne-a arătat că postul bineplăcut lui Dumnezeu este postul cel curat, primit cu bucurie, cu fața luminoasă, și nu ca pe o corvoadă sau cu fățărnicie, pentru a fi văzut și lăudat de ceilalți (cf. Matei 6, 16-18).

Mulți dintre noi înțelegem semni­ficația postului și încercăm să-l împlinim după putință. O situație particulară este însă aceea în care urmează să luăm parte la un eveniment unde nu sunt pregătite mâncăruri de post. Suntem puși astfel să alegem între a respecta postul, riscând însă să ofensăm gazda sau să ne îndrep­tățim pe noi înșine pentru înfrânarea noastră, și a întrerupe postul, încălcând însă rânduiala Bisericii sau chiar devenind motiv de sminteală pentru ceilalți. Cum ar trebui să procedăm în acest caz?

O istorisire din Pateric ne poate oferi un răspuns la această întrebare. „Au venit, odată, avva Siluan și Zaharia, ucenicul lui, la o mănăstire; și i-au făcut pe ei de au gustat puțin mai înainte de a călători. Apoi ieșind ei, a găsit ucenicul lui apă pe cale și dorea să bea. Și i-a zis lui bătrânul: Zahario, post este astăzi. Iar el a zis: dar n-am mâncat, părinte?! Zis-a bătrânul: ceea ce am mâncat, era al dragostei; dar noi postul nostru să-l ținem, fiule!”

Dragostea este deci mai mare decât postul și, pentru dragostea aproapelui, postul poate fi întrerupt. Desigur, nu trebuie să ne prevalăm de virtutea dragostei pentru a renunța la post, provocând noi înșine astfel de situații. De aceea, este de dorit să evităm anumite împrejurări dacă știm că ne vor pune în imposibilitatea de a posti.

Ceea ce trebuie să urmărim în urcușul nostru este folosul duhovnicesc al postului. Nici gustarea unor bucate - ca răspuns la dragostea aproapelui nostru - nu ne întinează, dacă avem cugetul curat, nici înfrânarea de la acele mâncăruri nu ne folosește, dacă o facem cu semeție, spre îndreptățirea noastră (cf. Romani 14, 3-8). Postul cel plăcut lui Dumnezeu este postul care izvorăște din dragoste, postul primit cu bucurie și care aduce bucurie și celui care postește, și celui care dăruiește.

Să punem început bun prin postul trupesc și vom vedea cum și simțurile ni se liniștesc, și mintea ni se luminează, și voința ni se întărește. Să însoțim postul cu rugăciunea și cu fapta izvorâtă din dragoste și așa vom fi bineplăcuți lui Dumnezeu.

Citeşte mai multe despre:   post