Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Patristica Sfântul Nicolae Cabasila - un umanist isihast

Sfântul Nicolae Cabasila - un umanist isihast

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Patristica
Un articol de: Pr. Adrian Agachi - 25 Ianuarie 2010

Sfântul Nicolae Cabasila ne-a lăsat o bogată moştenire prin „Tâlcuirea Sfintei Liturghii“ şi „Viaţa în Hristos“. Sfântul Nicolae Cabasila a păstrat aprinsă flacăra sfinţeniei în lume, preferând să rămână un mirean drept-credincios. Diplomat important al Imperiului Bizantin, orator strălucit, tâlcuitor de seamă al Sfintelor Taine, Nicolae Cabasila rămâne un exemplu deosebit al sfinţeniei în cadrul laicilor.

Necesitatea culturii

Cu toate că a trăit într-o perioadă dificilă pentru Imperiul Bizantin, Nicolae Cabasila constituie un model de discreţie absolută. Informaţiile legate de el sunt foarte puţine, semn că a dorit să ducă o existenţă cât mai retrasă. Lucrul acesta nu l-a împiedicat să dobândească o cultură bogată în paralel cu întreţinerea unei vieţi duhovniceşti avansate. Sfântul Nicolae Cabasila s-a născut în Tesalonic, într-o familie bogată şi influentă, în jurul anului 1319. Studiile sale au fost avansate, cuprinzând retorică, gramatică, teologie, drept, filosofie, dar şi astronomie. Nicolae Cabasila nu a fost doar un om duhovnicesc, el a fost şi un umanist în adevăratul sens al cuvântului. A ştiut să păstreze echilibrul între cele două chemări ale sale: cea de sfânt şi cea de om de cultură. Uneori a fost acuzat că se lasă influenţat prea mult de ştiinţele profane, dar lucrul acesta nu s-a dovedit deloc întemeiat. Spre deosebire de prietenii săi umanişti, fraţii Dimitrie şi Prohor Kydones, Cabasila nu s-a lăsat atras de scolastica latină de nuanţă aristotelică şi nu a fost niciodată tentat să treacă la catolicism. Nici politic nu a încercat să atragă prea mult atenţia asupra sa, dar a acceptat să fie consilierul apropiat al împăratului Ioan VI Cantacuzino. Faţă de Sfântul Grigorie Palama, care nu acorda nicio importanţă studiilor în viaţa duhovnicească, Nicolae Cabasila are o poziţie critică. În această direcţie, părintele Ioan Ică jr. argumentează: „Independenţa intelectuală a tânărului Nicolae Cabasila faţă de venerabilul ierarh isihast o atestă Epistola 8 scrisă în intervalul 1347-1349 către Synadenos, ostiar al catedralei Sfânta Sofia din Tesalonic. Spre deosebire de poziţia radicală din Triadele în apărarea sfinţilor isihaşti ale lui Grigorie Palama (care, contra raţionalismului teologic apărat de Varlaam din Calabria, susţinea inutilitatea studiilor filosofice pentru monahi şi în general pentru mântuire), Cabasila susţine că fără cultură sfinţii, chiar şi ajunşi nepătimitori, sunt încă nedesăvârşiţi, întrucât, nerealizându-şi şi potenţialităţile intelectuale înscrise în natura lor, nu pot spune că au atins desăvârşirea deplină“ (Maica Domnului în teologia secolului XX şi în spiritualitatea isihastă a secolului XIV, Editura Deisis, 2008, p. 228). Fără îndoială, Nicolae Cabasila nu se referea la faptul că în esenţă ar fi necesar să studiezi filosofie sau astronomie pentru a atinge desăvârşirea! El critica mai degrabă poziţia radicală a multor monahi şi ierarhi ai vremii care considerau cultura un lucru negativ în viaţa duhovnicească, arătând tocmai prin aceasta o anumită îngustime. Atunci când Sfântul Grigorie Palama s-a opus lui Varlaam, el nu a dorit să privească manifestarea culturală ca eveniment reprobabil decât în condiţiile în care aceasta ajunge să fie considerată singura cale spre Dumnezeu, lucru de altfel fals. Nicolae Cabasila, însă, nefiind implicat într-o polemică, afirmă o cale de mijloc foarte utilă în această scrisoare către Synadenos.

Un diplomat neimplicat în controverse

Începând cu anul 1354, Sfântul Nicolae Cabasila a decis că este momentul să se retragă din viaţa politică. Lucrul acesta s-a dovedit imperios necesar din două motive. Primul dintre ele a fost retragerea din funcţie a împăratului Ioan VI Cantacuzino, care a ales să intre în monahism şi a devenit astfel monahul Ioasaf. Cum Nicolae Cabasila era unul dintre cei mai apropiaţi consilieri ai săi, dispariţia protectorului a consemnat într-un fel o retrogradare. Odată cu înscăunarea definitivă a împăratului Ioan V Paleologul şi instalarea în funcţia de prim-ministru a prietenului său Dimitrie Kydones, Cabasila părea să-şi fi recuperat poziţia puternică de la curte. Subliniem încă o dată că nu a urmărit vreodată această ţintă şi nu şi-a dorit să ajungă într-o funcţie importantă. La un moment dat a fost chiar propus pentru scaunul de patriarh al Constantinopolului, dar în cele din urmă nu a fost ales. Cum Dimitrie Kydones insista pentru o unire, fie ea şi forţată, cu catolicismul, Nicolae Cabasila a decis să nu intre într-un conflict inutil care ar fi dăunat tuturor şi s-a retras din orice funcţie politică. Aşa cum nu este menţionat printre principalele personaje ale disputei isihaste, Nicolae Cabasila lipseşte şi din eforturile dispe-rate ale Constantinopolului de a obţine ajutor militar cu orice preţ. Retras la o mănăstire din capitală, s-a dedicat exclusiv meditaţiei duhovniceşti şi scrierii de tratate teologice, refuzând să se mai implice în viaţa politică a cetăţii.

„Isihast umanist şi umanist isihast“

Aşa cum a demonstrat cu suficiente argumente părintele Ioan I. Ică jr., mama lui Nicolae Cabasila a stat sub influenţa unui faimos isihast, ucenic al Sfântului Grigorie Sinaitul: Isidor Buchir (1300-1350). Acest Isidor nu a fost tuns în monahism decât foarte târziu, tocmai pentru a putea îndeplini o misiune teologică extrem de importantă. Sfântul Grigorie Sinaitul l-a trimis la Tesalonic pentru a predica foloasele rugăciunii neîncetate. Aici, Isidor a fondat un fel de cerc isihast, din care făcea parte şi mama Sfântului Nicolae Cabasila. Fără îndoială că tânărul nu a fost în necunoştinţă de cauză, el fiind foarte familiar cu studiul teologic şi condiţiile de bază ale doctrinei isihaste. Acest lucru s-a datorat şi unchiului său, Nil Cabasila, care a fost hirotonit la bătrâneţe mitropolit al Tesalonicului. Nicolae Cabasila, însă, nu a fost hirotonit niciodată, el preferând să rămână un simplu laic, dar îndeplinind în acelaşi timp o chemare spre studiul teologiei şi scriind tratate esenţiale, precum „Tâlcuirea Sfintei Liturghii“ sau „Despre viaţa în Hristos“. După cum precizează părintele Ioan Ică jr., „fiind un „isihast laic“ şi ilustrând acest „isihasm în lume“, Nicolae Cabasila a dorit să demonstreze, atât practic cât şi teoretic, printr-o spiritualitate centrată liturgic şi sacramental, că „viaţa în Hristos“ poate fi trăită şi de creştini în lume, nu doar de monahi. Este vorba de un isihasm în sens larg, înţeles ca o căutare a liniştii şi păcii interioare prin fixarea în meditaţie a minţii, inimii şi voinţei în Iisus Domnul, prezent sacramental în fiecare creştin iniţiat şi încorporat în Biserică prin Sfintele Taine“ (Maica Domnului în teologia secolului XX şi în spiritualitatea isihastă a secolului XIV, p. 240). Isihasmul nu se adresează aşadar doar monahilor sau ierarhilor, ci şi creştinilor simpli, chemaţi să trăiască o existenţă vie în Hristos. Viaţa duhovnicească nu este apanajul celor retraşi din lume, lucru recunoscut de altfel de majoritatea Sfinţilor Părinţi. Nimeni nu a afirmat vreodată că harul Duhului Sfânt este împărţit în funcţie de calea aleasă: căsătorie sau călugărie. În concluzie, putem afirma, împreună cu părintele Ică jr., că, „isihast de lume“, Nicolae Cabasila n-a încetat o clipă să fie şi intelectual de tip umanist: a fost un isihast umanist şi un umanist isihast. A avut însă, mai cu seamă, un remarcabil simţ al moderaţiei, un admirabil cult al prieteniei, o fină discreţie şi un echilibru unic, care l-au făcut să aibă o aversiune faţă de clişee şi partide, să refuze instinctiv polarizările şi să stea departe de orice polemică. N-a înţeles ortodoxia în mod negativ şi polemic prin ceea ce ea refuză şi condamnă, ci plecând de la miezul ei pozitiv concentrat în Hristos şi iubirea/prietenia Lui faţă de noi şi a noastră faţă de el (Maica Domnului în teologia secolului XX şi în spiritualitatea isihastă a secolului XIV, p. 241). Exemplul Sfântului Nicolae Cabasila este unul dintre cele mai potrivite pentru laici. Model isihast în lume prin excelenţă, umanist tâlcuitor al Sfintei Liturghii şi om politic admirabil pentru discreţia sa, Nicolae Cabasila rămâne unul dintre sfinţii uimitori ai Ortodoxiei.

Citeşte mai multe despre:   Sfântul Nicolae Cabasila