Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica Perioada Triodului şi semnificaţia ei pentru viaţa duhovnicească

Perioada Triodului şi semnificaţia ei pentru viaţa duhovnicească

Un articol de: Pr. Conf. Dr. Lucian Farcaşiu - 08 Feb, 2020

Călătoria Postului Mare este însoţită pe tot parcursul ei de mesajul pătrunzător al Triodului, carte de cult folosită la strană în această perioadă liturgică. Perioada Triodului, prin slujbele săvârşite în Biserică, îl reaşază pe om în starea de fiu al lui Dumnezeu, ridicându-l din moarte către viaţă, împreună cu Hristos. Noi nu călătorim singuri în perioada Triodului spre Înviere, ci călătorim împreună cu Domnul Hristos. Astfel, Hristos nu ne descoperă în El doar învierea noastră, ci şi drumul spre această înviere.

Denumirea de Triod este legată de specificul slujbei Utreniei zilelor de rând din Postul Mare, care la Canon are doar trei ode sau cântări, spre deosebire de canoanele Utreniei din celelalte perioade ale anului bisericesc, care au nouă ode. De aici, denumirea cărţii, Triod („trei ode”).

Cartea Triodului cuprinde toate slujbele săvârşite de Biserică în perioada Postului Mare, pe săptămâni şi zile, rânduind viaţa lăuntrică a creştinilor. În sensul acesta, Triodul nu trebuie privit doar ca o simplă carte de cult, folosită în cadrul slujbelor din această perioadă a anului bisericesc, ci trebuie văzut ca un îndrumător duhovnicesc, prin intermediul căruia strădaniile omului sunt îndreptate către schimbarea vieţii lăuntrice, prin puterea nevoinţei şi milostivirea lui Dumnezeu coborâtă în viaţa noastră. De altfel, scopul slujbelor şi rânduielilor din vremea postului este acela de a-i introduce pe creştini într-un anume mod de vieţuire prin participarea la viaţa Bisericii, exprimată în slujbele şi spiritualitatea ei.

Sinaxarul Duminicii Vameşului şi a Fariseului descoperă motivaţia duhovnicească a Părinţilor, în alcătuirea Triodului. În conţinutul său citim că, atunci când Sfinţii Părinţi au alcătuit această carte de slujbă, au căutat să arate iubirea lui Dumnezeu faţă de om, purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de omul căzut şi posibilitatea acestuia de a redobândi Raiul prin Jertfa şi Învierea lui Iisus Hristos asumate în viaţa sa prin pocăinţă. Aceste minunate lucrări ale lui Dumnezeu faţă de creaţia Sa au fost mărturisite de Sfinţii Bisericii ca adevăruri mântuitoare şi transmise şi nouă până astăzi.

Perioada Triodului este alcătuită din 4 duminici pregătitoare pentru vremea Postului Mare. Imnurile Utreniei, specifice Postului Mare, încep a se cânta încă din aceste duminici premergătoare. Acestea au în centrul lor îndemnul la pocăinţă: „Uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viaţă; că mânecă duhul meu la Biserica Ta cea sfântă, purtând locaş al trupului, cu totul spurcat. Ci ca un îndurat cură­ţeşte-l, cu mila milostivirii Tale”; „În cărările mântuirii îndreptea­ză-mă, Născătoare de Dumnezeu, căci cu păcate grozave mi-am spurcat sufletul şi cu lenevire mi-am cheltuit toată viaţa mea; ci cu rugăciunile tale, Preacurată, spa­lă-mă de toată necurăţia”; „La mul­ţi­mea faptelor mele celor rele cugetând eu, ticălosul, mă cutremur de înfricoşata zi a judecăţii. Ci îndrăznind spre mila milostivirii Tale, ca David strig ţie: Milu­ieş­te-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta” (Triodul, p. 7). Aceste tropare ne amintesc de apropiata intrare în Postul Mare şi de posibilitatea întoarcerii în Rai, a cărui uşă închisă de Adam este deschisă din nou pentru noi, prin pocăinţă, în vremea postului.

Duminica Vameşului şi a Fariseului ne îndeamnă la smerenie şi la respingerea fariseismului. Săptămâna care urmează după această duminică este una a îngăduinţei la toate felurile de mâncăruri, inclusiv miercurea şi vinerea, rostul acestei dezlegări fiind acela de a întări trupeşte pe cei care doresc să asume nevoinţele postului, ajutându-i să-şi întărească şi puterile trupului pentru aceste nevoinţe. Duminica Întoarcerii Fiului risipitor ne cheamă la întoarcerea către Tatăl Cel ceresc, încredinţaţi fiind că, ori de câte ori greşim, El ne primeşte înapoi cu bu­curie. Sâmbăta de la sfârşitul acestei săptămâni ne prilejuieşte rugăciunea şi cinstirea tuturor celor din veac adormiţi în dreapta credinţă sau a pomenirii „moşilor de iarnă”.

Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi sau a Lăsatului sec de carne ne aduce aminte de faptul că după moarte va trebui să dăm seama pentru faptele vieţii noastre, chemându-ne la o examinare a propriei conştiinţe şi la a ne cere iertare cu pocăinţă pentru păcatele săvârşite. Din seara acestei duminici începe pregătirea pentru post, prin reţinerea de la carne şi printr-o integrare a noastră în postul Bisericii.

Duminica Izgonirii lui Adam din Rai le aminteşte credincioşilor că ei trăiesc într-o condiţie umană căzută, din cauza păcatului protopărinţilor Adam şi Eva, chemându-ne la întoarcere, printr-o transformare lăuntrică spre Împărăţia cerurilor, pe care trebuie să o redobândim prin străduinţă şi prin harul lui Dumnezeu. În seara acestei duminici are loc Vecernia iertării, care marchează începutul Postului celui Mare, având rolul de a ne îndemna să fim împăcaţi cu toată lumea, pentru a ne putea apropia de El prin postire şi rugăciune. În această seară se lasă şi sec pentru Postul Paştilor.

Prima săptămână a Postului Mare este una a postirii aspre, în primele patru zile ale acestei săptămâni fiind săvârşită Pavecerniţa Mare, cu câte un sfert din Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, imn liturgic care are un accentuat caracter de pocăinţă, chemându-ne şi pe noi la asumarea acestei stări.

Urmează şirul primelor patru duminici din Postul cel Mare: Duminica Ortodoxiei, ca proclamare a biruinţei învăţăturii ortodoxe asupra tuturor ereziilor ivite în decursul timpului, atrăgând atenţia în acelaşi timp asupra faptului că orice străduinţă duhovnicească a creştinului se poate întemeia doar pe mărturisirea fermă a credinţei celei adevărate; Duminica Sfântului Grigorie Palama îi îndeamnă pe creştini să se roage neîncetat, cu luare-aminte şi cu trezvie, în curăţia minţii şi a inimii, în pace, cu participarea trupului urmând tradiţia isihastă mărturisită de Sfântul Grigorie, pentru că numai aşa vom putea dobândi în Hristos, prin Duhul Sfânt, harul îndumnezeirii; Duminica Sfintei Cruci ne învaţă că doar prin Cruce ne putem mântui şi vindeca de bolile sufleteşti, omorând patimile şi urmându-i lui Hristos; Duminica Sfântului Ioan Scărarul ne arată că prin împlinirea poruncilor dumnezeieşti şi suirea pe scara virtuţilor, începem să ne asemănăm cu Hristos.

În joia (miercuri seara) a săptămânii a cincea a postului se citeşte întreg Canonul Mare de pocăinţă al Sfântului Andrei Criteanul, arătând că scopul postului este dobândirea stării de pocăinţă. Vineri seara, în aceeaşi săptămână, se citeşte Imnul Acatist al Bunei Vestiri, subli­niind faptul că pe calea Postului celui Mare o avem ca mijlocitoare pentru noi pe Maica Domnului, cea prin care a venit Hristos, care a redeschis porţile închise ale Raiului.

Postul Mare are la capătul său două duminici. Prima este închinată Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, subliniind importanţa schimbării lăuntrice prin pocăinţă, după chipul acestei sfinte, şi importanţa renunţării la dorinţele pătimaşe ale trupului, pentru a-i face loc lui Dumnezeu în viaţa noastră. Sâmbăta acestei săptămâni, a şasea a Postului Mare, este cunoscută ca fiind Sâmbăta Învierii lui Lazăr de către Domnul, minunea aceasta prefigurând şi prevestind Învierea Mântuitorului. Ultima duminică a Postului Mare este aceea a Floriilor, în care tristeţea de a-L vedea pe Hristos venind către Pătimirea Sa se amestecă cu bucuria de a vedea în El pe Cel ce va birui moartea, dăruind lumii viaţă veşnică prin Învierea Sa.

Ultima săptămână a Postului Mare este aceea a Sfintelor Pătimiri ale Domnului, cuprinzând reactualizarea liturgică a iconomiei mântuirii neamului omenesc prin Pătimirea şi Jertfa Domnului.

În concluzie, perioada Triodului ne integrează într-un alt mod de existenţă: vieţuirea desăvârşită din Rai, adică reîntoarcerea la modul de a fi al celor dintâi oameni, înainte de căderea în păcat. Calea Triodului este cale către Împărăţia cerească. Majoritatea textelor din slujbele cuprinse în Triod ne îndeamnă către o transformare duhovnicească a vieţii noastre prin pocăinţă. Triodul devine astfel o perioadă de angajare duhovnicească în lupta cu patimile, de asumare a Crucii după modelul lui Iisus Hristos. Textul Evangheliilor şi al Triodului ne asigură că numai rămânând în Hristos, ca model al nostru, ajungem la Înviere.

Citeşte mai multe despre:   Postul Mare  -   Triod