Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica Persecuție și martiriu dincolo de mit și de ideologie

Persecuție și martiriu dincolo de mit și de ideologie

Un articol de: Pr. Nicolae Cristian Câdă - 04 Noi, 2019

Chiar dacă persecutarea creștinilor este asociată mai ales începuturilor creștinismului, fenomenul martiric nu se limitează la istoria Bisericii primare. După răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos, mulți dintre cei care L-au urmat în fiecare generație au experimentat același parcurs cu cel al Domnului lor. Cu notorietate diferită, toți aceștia constituie repere de mărturie și trăire creștină.

O estimare recentă, la care face referire Candida Moss (The Myth of Persecution: How Early Christians Invented a Story of Martyrdom, HarperCollins, 2013), vorbește despre aproape șaptezeci de milioane de creștini uciși pentru credința lor în cei aproape două mii de ani după jertfa Mântuitorului (număr care depășește totalul victimelor din cel de-al Doilea Război Mondial). Datele Open Doors USA, publicate anual pe site-ul organizației, arată o creștere a intoleranței anticreștine în ultimii trei ani. Numărul creștinilor care au suferit de pe urma agresiunii religioase manifestate pe întreg mapamondul la intensitate și în maniere diverse a ajuns anul trecut la 245 de milioane.

Totuși, Moss ține să conteste faptul că persecutarea creștinilor a fost un fenomen de masă cu o intensitate istorică suficientă care să justifice identificarea primelor secole de creștinism cu un ev al martirilor. În continuarea acestei ipoteze, se consideră că membrii Bisericii lui Hristos au dezvoltat un complex de victime explicabil numai prin mitologizarea violențelor anticreștine și ideologizarea sacrificiului lui Hristos și a „gustului pentru moarte” al primilor creștini (Marie-Françoise Baslez, Persecuțiile în Antichitate. Victime - eroi - martiri, traducere de Valentin Mihăiescu, Editura Artemis, Bucureşti, 2009).

În volumul IX al Enciclopediei Catolice (1913), este redată o statistică ce identifică, în cei 249 de ani catalogați generic de persecuție a primilor creștini, 129 de ani de suplicii, dispuși astfel: 6 ani în sec. I, 86 în al II-lea, 24 în al III-lea, 13 la începutul celui de-al IV-lea. Rezultă 120 de ani de pace relativă, din care 28 de ani în primul secol, 15 în al doilea, 76 în al treilea. Fără a supralicita exactitatea acestui calcul, Paul Allard constată – în Dix leçon sur le martyre, données à l’Institut catholique de Paris, (février-avril 1905), J. Gabalda et fils, Paris, 1930 - că, de la Nero până la Constantin cel Mare, anii de persecuție și de pace pentru Biserică sunt aproape egali, deși siguranța creștinilor era iluzorie și în perioadele de suspendare a opresiunii.

La un secol după estimarea din Enciclopedia Catolică, perspectiva Candidei Moss este complet inversă, susținând că în primele trei secole autoritățile romane nu s-au concentrat prioritar împotriva creștinilor, aceștia fiind urmăriți din ordine imperiale nu mai mult de doisprezece ani. Moss evaluează ca părtinitoare aprecierile savanților care prezintă martiriul ca un fenomen major, răspândit de la un capăt la celălalt al Imperiului roman (pe larg în Ancient Christian Martyrdom: Diverse Practices, Theologies, and Traditions, Yale University Press, 2012).

Este clar că martiriul primilor creștini nu a fost un fenomen de masă, fiind persecutate numai anumite persoane sau grupuri în contexte specifice. După Baslez, astfel de critici sunt până la un punct o reacție justificată la tendința istoriografiei creștine de reducere a persecuțiilor la un conflict continuu între creștini exemplari și autorități tiranice, un antagonism datorat politicii sistematice de intoleranță religioasă a romanilor. Forța generatoare de creștinism a sângelui-sămânță a martirilor (Tertulian) arată că măsura fenomenului nu e dată de amploarea perse­cuțiilor, ci de disponibilitatea la jertfă după modelul Mântuitorului, care, asemenea bobului de grâu, rodește îmbelșugat când moare (Ioan 12, 24).

Mobilul persecuțiilor și reprezentările martirice

În fapt, mobilul persecuțiilor nu a fost neapărat doctrinar sau ideologic, ci politic sau civic. Baslez sesizează că, având în vedere complexitatea statului antic, distingerea între o persecuție ideologică/religioasă și una politică este forțată, semnificația faptelor depinzând de reprezentările persecutaților.

Moss afirmă că întreaga literatură martirică este străină de relatarea exactă a evenimentelor descrise, rezultând o serie de pioase născociri, și atenționează asupra intervențiilor succesive ale scriitorilor creștini. Baslez insistă că nuanțele doctrinare și literare nu diminuează credibilitatea documentului și nu sunt un obstacol în decelarea realităților subiacente.

Revizionismul Candidei Moss privește dezvoltarea antică a tradiției martirice prin exagerarea ideii de Biserică persecutată, în special de către Eusebiu al Cezareii, și dezvoltarea complexului de perpetuu asediat. Din nefericire, este aplicată o dublă măsură, deoarece, fără a fi chestionată doza de subiectivism din alcătuirea discursului lui Platon despre moartea lui Socrate, este negată autenticitatea tuturor surselor despre moartea violentă a primilor creștini.

De la complexul de victimă la mentalitate martirică

Moss regăsește același complex în tendința creștinilor contemporani de autovictimizare, prezentă mai ales în discursul politic conservatorist și în cel religios fundamentalist. Este legitimă critica discursului politic (și nu numai) contemporan, pliat ideologic pe valorile creștinismului, discurs care, pentru a-și asigura adepți, induce ideea de agresiune constantă la adresa creștinilor, provocați să răspundă intolerant.

Soluția nu este schimbarea unei ideologii cu alta, care suprimă istoria persecuțiilor și a martiriului. În cercetarea unui fenomen care nu poate fi minimalizat prin interpretarea ideologică a datelor istorice, sacrificând acuratețea științifică, este necesară ieșirea din tiparul evaluării regresive a trecutului, care-i predispune la denaturarea (pozitivă a) istoriei până și pe mulți dintre cercetătorii creștini. La Baslez, cheia stă în sondarea interdependenței între istoria persecuțiilor și istoria martiriului, chiar dacă nu întotdeauna persecutatul este și martir. Identificarea mentalității martirice nu este rezultatul logicii istoriei, ci al explorării reprezentării subiective pe care și-o face martirul despre sine sau pe care și-o fac cei solidari cu acesta.

Redescoperirea mărturiei jertfelnice a Bisericii

La întâlnirea dintre istoria persecuțiilor și cea a martiriului, se conturează particularitățile și implicațiile modului creștin de a gândi și de a fi. De aceea, este necesară redescoperirea itinerarului, a nuanțelor și a modelelor martiriului, implicite și familiare pentru primii creștini, dar străine până și teologiei și experienței eclesiale actuale - după propunerea profetică din încheierea testamentului intelectual și spiritual al lui Paul-Ludwig Landsberg (Eseu despre experiența morții. Problema morală a sinuciderii, Humanitas, 2006) -, în încercarea depășirii oricărui tip de mitologie și ideologie cu privire la mărturia jertfelnică a Bisericii lui Hristos.

Citeşte mai multe despre:   crestin