Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica Profetul şi apărătorul monoteismului

Profetul şi apărătorul monoteismului

Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 17 Iul, 2019

La moartea regelui Solomon, fiul lui David, cele zece triburi din nord s-au revoltat față de Roboam, urmașul lui Solomon, din cauza taxelor foarte mari puse pe popor. Doar triburile lui Iuda și Veniamin au rămas loiale casei lui David, în timp ce triburile din nord au pus rege pe Ieroboam, fiul lui Nabat, un fost funcționar de la curtea lui Solomon (III Regi 12, 1-20). Acest act istoric s-a petrecut în anul 926 î.Hr. Astfel au apărut două regate: unul în nord, cu numele Israel, şi altul în sud, în jurul Ierusalimului, cu numele Iuda.

În vreme ce regatul lui Iuda îşi concentra viaţa religioasă în jurul Templului din Ierusalim, regatul lui Israel se îndepărta tot mai mult de credinţa monoteistă mozaică, ajungând să adopte diverse divinităţi ale nea­murilor vecine, acest fenomen având girul regalităţii israelite. Regele care şi-a depăşit înaintaşii în fapte urâte înaintea lui Dumnezeu şi care a adoptat şi impus poporului cultul unor zeităţi străine a fost Ahab (III Regi 16, 30-33). În aceste împrejurări apare o personalitate excepţională, şi anume Ilie din Tesba Galaadului (ţinutul muntos dintre Iordan şi deşertul arab).

Misiunea sa profetică ne este relatată de Sfânta Scriptură a Vechiului Testament în Cartea a III-a a Regilor, capitolele 17-22 şi capitolele 1-2 din Cartea a IV-a a Regilor, iar personalitatea sa şi locul pe care-l ocupă în tradiţia iudaică sunt confirmate de textele din Noul Testament, când se face referire la Sfântul Proroc Ilie (Matei 16, 14; 17, 11-12; Marcu 8, 28; Luca 4, 25-26; 9, 8 și 19). Activitatea sa era plină de curaj şi perseverenţă în demonstraţia că Iahve este unicul şi adevăratul Dumnezeu. Nu se cruţa, ştia deopotrivă să asculte şi să dea porunci, dar toate le făcea pentru a împlini misiunea pe care Domnul i-a dat-o, şi anume aceea de a arăta pe Dumnezeul Cel adevărat, Domnul cerului şi al pământului, şi de a scoate poporul de sub imperiul minciunii idolatre a unei zeităţi a naturii cum era Baal. Importanţa Sfântului Proroc Ilie pentru păstrarea adevărului revelat este fundamentală, el fiind modelul ideal al profetului şi apărătorului credinţei în Unicul Dumnezeu adevărat.