Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica Puterea creatoare a Duhului Sfânt

Puterea creatoare a Duhului Sfânt

Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 27 Sep, 2019

Versetul al doilea din primul capitol al Cărţii Facerii menţionează: „Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor”. Sfântul Vasile cel Mare interpretează purtarea Duhului pe deasupra apelor în sensul că puterile de întreţinere a vieţii, care sunt adăpostite în ape, sunt pregătite de Duhul Sfânt. „Cuvântul «Se purta» [...] se interpretează prin: încălzea şi dădea viaţă apelor, după chipul găinii, care cloceşte şi dă putere de viaţă ouălor. Acesta este înţelesul pe care îl au cuvintele «Duhul Se purta», adică pregătea apele pentru naşterea vieţii. Faptul că Sfântul Duh era deasupra apelor ne arată puterea creatoare a Duhului, dar şi disponibilitatea creaţiei de a fi transfigurată de energia necreată a harului. Din acest text se poate vedea ceea ce se căuta de unii, anume că nici Duhul cel Sfânt nu este lipsit de putere creatoare.”

Sfântul Efrem Sirul scrie: „Se cuvenea ca Duhul Sfânt să Se poarte, ca o dovadă că în ce priveşte puterea ziditoare El este asemenea cu Tatăl şi cu Fiul. Căci Tatăl a grăit, Fiul a zidit, şi se cădea ca şi Duhul să-Și aducă lucrarea. Şi aceasta a făcut-o purtându-Se, arătând prin aceasta în chip vădit că totul a fost adus întru fiinţare şi săvârşit de către Treime.”

La fel, Sfântul Grigorie de ­Nyssa interpretează adâncurile ca ­fiind „mulţimea sau noianul apelor. Căci aşa apreciază şi Psaltirea când spune: «Văzutu-Te-au apele şi s-au spăimântat; tulburatu-s-au adâncurile» (Psalmi 76, 15). Iar când aud despre întunericul din jurul adâncurilor, înţeleg că puterea luminii n-a pătruns, încă, până în adâncul tuturor lucrurilor”. Sfântul Ioan Gură de Aur accentuează şi mai mult faptul progresivităţii Creaţiei, întrucât subliniază că apele poartă în ele viaţa ca potenţial: „În ape era o energie plină de viaţă; nu era simplu o apă stătătoare şi nemişcătoare, ci mişcătoare care avea putere de viaţă în ea. Că ceea ce-i nemişcător este negreşit nefolositor, pe când ceea ce se mişcă este capabil să facă multe. Deci, ca să ne arate că apa aceasta, multă şi nespus de-ntinsă, avea o putere plină de viaţă, [...] pentru că [...] prin porunca Creatorului universului au fost şi animalele aduse la fiinţă din aceste ape. De aceea ne învaţă chiar de pe acum că apa aceasta nu era o simplă apă, ci una care era în mişcare, care se frământa şi cuprindea ­totul”. Puterea de viaţă din apă nu este autonomă de Dumnezeu, nu e o capacitate naturală de a produce viaţă prin ea însăşi, ci e vorba de puterea harului care străbate materia creată încă de la ­începutul creaţiei, de energia necreată ce susţine întreaga creaţie.