Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica Rugăciunea, parte din firescul vieţii

Rugăciunea, parte din firescul vieţii

Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 25 Sep, 2019

În lumea în care trăim, creştinul trebuie să se manifeste ca următor al lui Hristos prin exemplul vieţii sale, mărturie vie a Evangheliei Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Este esenţial să reflectăm la modul cum ne petrecem viaţa în perspectiva mântuirii, cât de des dialogăm cu Dumnezeu prin rugăciune, cât de des ne spovedim şi ne împărtăşim oferind sufletului nostru hrana necesară mântuirii. Trebuie să vedem cât de des suntem prezenţi în Sfânta Biserică la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, când timpul se suspendă şi retrăim mântuitoarea Întrupare, Naştere, Pătimire, Înviere şi Înălţare a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Rugăciunea neîncetată şi mulţumirea faţă de Dumnezeu pentru toate câte ni se dăruiesc trebuie să facă parte din firescul vieţii. Dacă omul nu mulţumeşte lui Dumnezeu pentru fiecare lucru, nu poate nici să se roage, nici să trăiască viaţa duhovnicească.

După mărturisirile Sfinților Părinți, rugăciunea bineplăcută înaintea lui Dumnezeu este cea împlinită de creștin cu toată ființa sa. Pentru aceasta e nevoie ca el să aibă mintea, inima și credința puternică, pentru ca să-L preamărească, să-I mulțu­mească și să-I ceară tot ceea ce El consideră că-i este de folos.

Rugăciunea este convorbirea omului cu Dumnezeu și cea mai sigură cale de desăvârșire a oricărui creștin. Rugăciunea trebuie să fie scurtă, simplă și constantă. Ea poate fi și o atitudine lăuntrică, o îndreptare a sufletului către Dumnezeu în deplină tăcere. Rugăciunea stă în a-ţi împreuna cugetul cu evlavie, cu străpungerea inimii, cu mărturisirea păcatelor, cu suspine nevăzute şi cu o dispoziţie nepătimaşă câştigată prin deprindere, care răpeşte mintea prin dragoste desăvârşită spre înălţimea spirituală. Ea este, prin excelenţă, un act de credinţă în Dumnezeu.

A ne ruga înseamnă a ne deschide sufletele înaintea lui Dumnezeu. Înseamnă a pune înaintea Lui toate necazurile, nevoile, bolile, patimile și poftele noastre necurate, toate slăbiciunile care ne îngrădesc voința și ne încorsetează libertatea, toate gândurile rele și toată sărăcia noastră, cerând de la Domnul să ne mântuiască, să ne elibereze de toate acestea.