Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica Sărbătoarea, timp al bucuriei şi mântuirii

Sărbătoarea, timp al bucuriei şi mântuirii

Un articol de: diac. asist. dr. Eugen Maftei - 09 Ian, 2020

Sărbătoarea este un timp al bucuriei, dar nu al unei bucurii hedoniste, care caută plăcerea cu orice preț și care naște gesturi și fapte necuviincioase, ci al bucuriei sfinte, al bucuriei de a fi cu Dumnezeu și cu semenii. Este o bucurie pe care nu poți s-o înțelegi decât dacă trăiești în perspectiva veșniciei. Depășind concepția materialistă a lui „acum” și „aici”, trăirea sărbătorii în Duhul lui Dumnezeu devine o ieșire din condiția noastră mărginită și o pregustare a vieții veșnice.

De la praznicul Nașterii Mântuitorului și până la Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, am parcurs o perioadă specială, denumită în limbaj laic „sărbătorile de iarnă”. În realitate, este vorba despre un răstimp marcat prin multe popasuri duhovnicești, cu semnificații profunde în istoria mântuirii noastre.

Deși mulți creștini cunosc însemnătatea acestor sărbători și se străduiesc să respecte rânduiala Bisericii, duhul lumii pune stăpânire și pe unii dintre ei. Dimensiunea mercantilă, promovată excesiv, își lasă amprenta tot mai mult asupra felului în care sunt percepute aceste zile de sărbătoare chiar de către unii credincioși. „Febra sărbătorilor” ne antrenează și pe noi în iureșul acesta al pregătirilor. Liste de cumpărături, cadouri, planificări de concedii, rezervări de hoteluri și restaurante, atâtea frământări, eforturi și cheltuieli doar ca să petrecem, să ne destindem și să ieșim din rutină. În toată această goană însă uităm esențialul: uităm să petrecem cu Dumnezeu.

Exacerbarea elementului teluric, a trupului și a senzualității este o influență a unor culturi păgâne, care asociau sărbătoarea cu tot felul de petreceri, ospețe și manifestări imorale. Cu astfel de probleme se confruntau creștinii la începuturi, când nu se separaseră total de păgâni. Sfinții Părinți au sesizat acest aspect și l-au condamnat în scrierile lor. Sfântul Vasile cel Mare, de exemplu, relata, cu mâhnire, faptul că „băr­bații, la un loc cu femeile, se încing la joc unii lângă alții; își dau sufletele lor demonului iubitor de vin și se rănesc unii pe alții cu săgețile patimilor. Râsete și la unii și la alții; cântece de rușine, mișcări deșănțate, ațâțătoare la desfrâu”. Sfântul Ioan Gură de Aur, de asemenea, trăgea un semnal de alarmă cu privire la pericolul care îi pândea pe creștinii ce se lăsau antrenați în astfel de comportamente: „De câtă osândă nu este vrednică această faptă – spunea el –, când credinciosul, după ce s-a bucurat de cele săvârșite aici – și de rugăciuni, și de înfricoșate Taine, și de învățătura duhovnicească – după slujba de aici, pleacă să șadă la privirea aceea satanicească, împreună cu cel necredincios, cu cel ce rătăcește în întunericul păgânătății – el, cel strălucit cu lumina soarelui drep­tății!”.

S-au schimbat, oare, lucrurile după ce creștinii s-au separat de păgâni? Am depășit noi înțelegerea limitată a acelora? Este, astăzi, atitudinea noastră diferită de cea de atunci? De multe ori se pare că nu! Deosebirea noastră de cei necredincioși ar trebui să se vadă în modul diferit de a ne trăi sărbătorile. „Dacă credeți altceva, dacă nădăjduiți altceva, dacă iubiți altceva [decât neamurile] – spune Fericitul Augustin – trăiți altfel și dovediți-vă credința diferită, nădejdea și dragostea voastră cu obiceiurile diferite”.

Desigur, sărbătoarea este un timp al bucuriei, dar nu al unei astfel de bucurii hedoniste, care caută plăcerea cu orice preț și care naște gesturi și fapte necuviincioase, ci al bucuriei sfinte, al bucuriei de a fi cu Dumnezeu și cu semenii. Este o bucurie pe care nu poți s-o înțelegi decât dacă trăiești în perspectiva veșniciei. Depășind concepția materialistă a lui „acum” și „aici”, trăirea sărbătorii în Duhul lui Dumnezeu devine o ieșire din condiția noastră mărginită și o pregustare a vieții veșnice. Cum omul a fost hărăzit să intre în veșnicie ca ființă completă, psiho-fizică, trupul nu este exclus nici el de la această pregustare a bucuriei veșnice. De aceea – cum arată episcopul de Hipona – postul este întrerupt, pentru că „taina aduce bucurie”. Mai mult, Biserica a rânduit zile de dezlegare, de harți, ca să ne îndestulăm, cu măsură și cumpătare, de toate, iar bucuria să fie deplină.

Această bucurie nu poate fi însă deplină dacă este doar a noastră, dacă nu îi are în vedere și pe „frații noștri aflați în nevoi”, cei care suferă și suspină. Ieșirea în întâmpinarea celuilalt este singurul mijloc de participare a noastră la suferința lui și a lui la bucuria noastră. Acest „suspin comun” al Bisericii – cum îl numește Sfântul Epifanie de Salamina – este întristarea pe care Dumnezeu o va preschimba în bucurie, bucurie care nu se va lua de la noi (cf. Ioan 16, 20-22).

Pentru fiecare lucru există un timp anume, ne învață Sf. Vasile cel Mare: și pentru somn, și pentru veghe; și pentru război, și pentru pace, „dar orice timp al vieții este potrivit pentru mântuire”. Să facem deci din sărbătoare un timp al mântuirii, un timp al pregătirii noastre pentru Împărăția cerurilor. Să renunțăm la obiceiurile necuviincioase și vătămătoare și să ne bucurăm duhovnicește, prin rugăciune, prin fapta bună, prin comuniunea cu semenii, prin participarea la Sfânta Liturghie și, mai ales, prin unirea cu Hristos cel jertfit și Înviat.

Citeşte mai multe despre:   sarbatoare