Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica Sfântul Efrem Sirul, părinte al rugăciunii

Sfântul Efrem Sirul, părinte al rugăciunii

Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 29 Ian, 2019

Cunoscuta rugăciune cu care ne mângâiem în vremea posturilor „Doamne şi Stăpânul vieţii mele!” ne-a lăsat-o Sfântul Efrem Sirul. El a fost sărbătorit pe 28 ianuarie în Biserica Ortodoxă. După cum îi spune şi numele, era sirian şi a fost unul dintre cei mai mari părinţi de limbă siriacă. El a fost un scriitor prolific. Peste patru sute de imne au ajuns până la noi, şi se ştie că pe vremuri exis­tau mai multe, dar s-au pierdut. El a fost autorul unor omilii în versuri şi a unor opere în proză; acestea din urmă includ tratate împotriva unor diverşi ereziarhi, precum şi comentarii biblice. Dacă operele sale polemice prezintă astăzi mai ales un interes istoric, comentariile biblice conţin multe intuiţii profunde.

Dintre co­mentariile existente la cărţile Ve­­chiului Testament, cel mai important este la Facere. Cel mai accesibil dintre comentariile Sfân­tului Efrem este la Diatessaron sau la armonizarea siriacă a celor patru Evanghelii. Celelalte comentarii la cărţile Noului Testament, la Faptele Apostolilor şi la Epistolele pauline au supravieţuit numai în traducere armeană (situaţie vala­bilă şi pentru unele dintre imne şi omiliile în versuri). La mijloc, între proză şi poezie sunt două opere în proză artistică: o lucrare relativ amplă intitulată Despre Domnul nostru şi o epis­tolă adre­sată unui anume Publius, repre­zentând o meditaţie asupra Jude­căţii de Apoi.

Râvna călugăriei l-a îndemnat să călătorească până în Egipt, căutând să vadă viaţa monahală de acolo. Sfântul Efrem Sirul arată că asceza „nu a fost pusă în practică numai în pustie sau pe munţi, dar mai cu seamă în oraşe, la ţară, în insule şi în biserici. Cei din mulţimea celor mântuiţi stră­luceau, fiecare după cum a hotărât Dumnezeu, păzind poruncile Lui în mod minunat: episcopi, presviteri, diaconi şi celelalte stări ale Bisericii, şi împăraţi, nobili, stă­pâniri şi puteri”. A mers în Capa­docia la Sfântul Vasile cel Mare, al cărui nume era vestit şi în mare cinste printre apărătorii Orto­doxiei.

El a lăsat Bisericii moştenire pilda vieţii sale sfinţite, comoara învăţăturilor sale scoase din înţe­lepciunea Sfintelor Scripturi, cântările pline de duhul evlaviei şi rugăciunile străbătute de nefă­ţarnica smerenie.