Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica Sfântul și Marele Mir, împărtăşire a darurilor lui Dumnezeu

Sfântul și Marele Mir, împărtăşire a darurilor lui Dumnezeu

Un articol de: Ziarul Lumina - 02 Mai, 2019

Momentul şi lucrarea sfinţirii Marelui Mir în viaţa Bisericii au o semnificaţie şi o importanţă deosebită.

Faptul că toţi ierarhii unei Biserici Ortodoxe autocefale se întrunesc în Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului Hristos, cu trei zile
înainte de Sfintele Paşti, pentru a săvârşi împreună sfinţirea Marelui Mir, chiar în timpul Liturghiei de pomenire a Cinei celei de Taină, adică a Euharistiei, consti­tuie un eveniment de intensă trăire, mare solemnitate şi sfântă binecuvântare. Acum, fiecare arhiereu în parte şi toţi împreună se întâlnesc tainic cu Hristos, Arhiereul veşnic, Care, „iubind pe ai Săi cei din lume, până la sfârşit i-a iubit” (Ioan 13, 1) şi a instituit Taina Euharistiei ca Taină a iubirii Sale jertfelnice şi dătătoare de viaţă, spunându-le ucenicilor Săi: „Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea” (Luca 22, 19).

Astfel, Euharistia din Sfânta şi Marea Joi este memorialul sacramental al celei mai intense trăiri a conştiinţei şi vocaţiei preoţeşti ca legătură unică și intimă a lui Hristos cu ucenicii şi trimişii Săi în lume, pentru mântuirea lumii.

Deşi Sfântul şi Marele Mir, ca binecuvântare şi împărtăşire a darurilor Sfântului Duh, ne aminteşte de sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh sau a Rusaliilor, fapt care explică şi includerea troparului şi condacului Rusaliilor în slujba de sfinţire a acestuia, totuşi el este sfinţit nu în ziua de Rusalii, ci în ziua Cinei celei de Taină sau a Euharistiei, pentru că ucenicilor cărora li s-a încredinţat săvârşirea Sfintei Euharistii (cf. Luca 22, 19) li s-a încredinţat şi săvârşirea Tainei Botezului şi întărirea sau ungerea celor botezaţi prin pecetea darurilor Sfântului Duh (cf. Matei 28, 19-20; Fapte 8, 16-17; 19, 2-6).

Mai mult, deşi poruncile de a săvârşi Sfânta Euharistie şi de a boteza în numele Sfintei Treimi au fost date ucenicilor de către Hristos, prima înainte de Înviere şi a doua după Înviere, totuşi ucenicii Lui nu au botezat şi nu au săvârşit Sfânta Euharistie decât după ce au primit Sfântul Duh, în ziua Cincizecimii (cf. Fapte 2). Aceasta arată că toate Sfintele Taine ale lui Hristos se săvârşesc în Biserică potrivit poruncilor lui Hristos şi cu lucrarea Duhului Sfânt, dăruit de Hristos ucenicilor Lui.

Hristos Cel înviat şi înălţat la ceruri, împreună cu Dumnezeu-Tatăl, a trimis apostolilor pe Sfântul Duh, iar Sfântul Duh Îl face tainic prezent și lucrător pe Hristos în Biserică şi în lume.

Prin Cina cea de Taină sau Sfânta Euharistie se instituie Taina împărtăşirii cu Trupul şi Sângele lui Hristos, iar prin Pogorârea Sfântului Duh se constituie Biserica - Trupul tainic al lui Hristos în lume sau comunitatea divino-umană a celor botezați în numele Sfintei Treimi. Cu alte cuvinte, prin iubirea jertfelnică a lui Hristos şi prin dăruirea multelor daruri ale Sfântului Duh, se zideşte Biserica lui Hristos. Această legătură interioară între iubirea Fiului şi lucrarea Sfântului Duh pentru a aduce pe oameni la Dumnezeu-Tatăl explică săvârşirea sfinţirii Mirului tocmai în cadrul Sfintei Euharistii din Sfânta și Marea Joi. (...)

Vrednic de reţinut este şi faptul că în Betania, cu șase zile înainte de Paști, ungerea lui Iisus cu mir de mare preţ s-a făcut de către Maria, sora lui Lazăr cel înviat de Iisus a patra zi (cf. Ioan 12, 1-8) - eveniment amintit în textul evanghelic citit la Liturghia din Duminica Floriilor, iar cu două zile înainte de Paști, Iisus a fost uns cu mir de mare preț de către o femeie păcătoasă, pe când se afla în casa lui Simon leprosul (cf. Matei 26, 6-12; Marcu 14, 3-9) - eveniment pomenit în textul evanghelic al Liturghiei din Sfânta și Marea Miercuri. Sinaxarul din Triod al acestei zile, urmând exegezei Sfântului Ioan Gură de Aur, deosebește pe cele două femei care au adus Domnului Iisus mir de mare preț. De asemenea, cu privire la materia acestui mir, sinaxarul arată că mirul acela era făcut din multe materii: flori de smirnă, scorțișoară bine mirositoare, stânjenei, trestie aromată și untdelemn.

Iisus Însuşi a dat o semnificaţie neaşteptată gestului de preţuire şi respect al femeii care I-a uns capul și picioarele cu mir, zicând: „Ea (femeia), turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea” (Matei 26, 12). Într-adevăr, pentru îngroparea Domnului Iisus, Trupul Său a fost uns cu smirnă și aloe de Iosif din Arimateea şi de Nicodim, înainte de a fi pus în mormânt (cf. Ioan 19, 39). Când însă femeile purtătoare de miresme sau de miruri s-au dus a treia zi la mormântul lui Iisus ca să-L ungă (cf. Marcu 16, 1), El nu mai era printre cei morţi, ci înviase! Ceea ce voiau să facă ele acum, când era prea târziu, făcuseră deja cu anticipaţie Maria, sora lui Lazăr, și femeia păcătoasă!

Este posibil ca Sfinţii Părinţi care au stabilit timpul sfinţirii Marelui Mir în ziua de joi din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, între învierea lui Lazăr din Betania şi Învierea lui Hristos, să fi înțeles legătura dintre aceste două evenimente, tocmai pornind de la mirul de mare preţ folosit pentru ungerea Trupului lui Iisus înainte de îngroparea Sa, deoarece prin Jertfa, Moartea şi Învierea Sa mântuitoare, Iisus a arătat că El este Hristosul sau „Unsul” lui Dumnezeu, Arhiereu (Mare Preot) şi Împărat pentru veşnicie. (...)

Creştinul, ca purtător al numelui lui Hristos (Unsul lui Dumnezeu), devine creştin prin Sfintele Taine aleBotezului şi Mirungerii. În Ortodoxie, aceste două Tainesunt nedespărţite. De fapt, noul botezat este apoi miruit și împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului, arătându-se astfel legătura dintre Botez, Mirungere şi Euharistie, acestea fiind Sfinte Taine de iniţiere prin care omul este încorporat în Trupul tainic al lui Hristos, adică în Biserică.

După ce Iisus a fost botezat în Iordan, „îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu S-a văzut pogorându-Se ca un porumbel și venind peste El” (Matei 3,16). Din acest motiv, şi botezul creştinului este îndatăpecetluit prin ungerea cu Sfântul Mir, rostindu-seformula: Pecetea darului Sfântului Duh! (...)

Ungerea cu Sfântul Mir întăreşte calitatea decreştin a celui botezat şi îi dăruiește putere (har) să crească duhovniceşte în iubirea lui Hristos. În acestsens, Sfântul Chiril al Ierusalimului spune celor noubotezaţi: „Acum aţi devenit hristoşi (unși) prin punerea pecetei Duhului Sfânt, şi aţi primit tot ce era prefigurat, deoarece voi sunteţi «icoane ale lui Hristos»” (Cateheza mistagogică III, 1-5).

Pe lângă folosirea lui în săvârşirea Tainei Mirungerii după Botez, Sfântul şi Marele Mir se mai utilizeazăla sfinţirea bisericilor, în special a Sfântului Altar, caodinioară în Sfânta Scriptură (cf. Ieșire 29, 36; 30, 26-29; Levitic 8, 10); la sfinţirea antimiselor, la așezarea înraclă a moaștelor sfinților canonizați, dar și pentrureprimirea în Ortodoxie a celor căzuţi de la dreaptacredinţă, ori primirea celor ce vin la Ortodoxie de laconfesiuni creștine al căror botez poate fi recunoscutprin iconomie. În privinţa aceasta, canonul 7 alSinodului II Ecumenic (din anul 381) prevede: „Pe aceia dintre eretici care se întorc la Ortodoxie [...] îi primim [...] pecetluindu-i, adică îi ungem mai întâi cu Sfântul Mir pe frunte şi pe ochi şi pe nări şi pe gură şi pe urechi şi, pecetluindu-i, zicem: Pecetea darului Sfântului Duh.” (...)

Prepararea Marelui Mir începe în Sfânta și Marea Luni. Potrivit renumitului tâlcuitor al cultuluiortodox, Sfântul Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului(†1429), în această zi „Preasfințitul Patriarh, având cu elclerul, ca unul ce este izvorul preoției, iar cei ce suntîmpreună cu dânsul de la el au luat harul, merge la loculrânduit a se fierbe Mirul și, punând sfințitul epitrahil, carearată harul Duhului cel dat de sus, și omoforul, care arată întruparea lui Hristos, dă binecuvântarea (...) și se citescrugăciunile: «Împărate ceresc..., Sfinte Dumnezeule...»,pentru că dumne­zeieștile lucrări ale Duhului trebuie săînceapă prin rugăciuni și, mai înainte de toate, chemat fiindDuhul Sfânt”. La sfârșitul rânduielii, „Patriarhul întâiaprinde focul, ca un slujitor al Tainei Duhului” (Tratatasupra tuturor dogmelor..., cap. 71).

Mulțimea aromatelor folosite simbolizează, după același Sfânt Ierarh Simeon, „darurile cele de multe feluri ale Duhului Sfânt”, iar untdelemnul semnifică „mila lui Dumnezeu cea nemăsurată”. Fierberea lor se sfârșește în Sfânta și Marea Miercuri, când „și femeia păcătoasă cu mirul cel scump a uns pe Domnul”, iar Mirul se toarnă în vas de alabastru „în chipul mirului celui vărsat pe capul lui Iisus de femeia păcătoasă sau de Maria, sora lui Lazăr” (Ibidem, cap. 72).

În Sfânta și Marea Joi, în cadrul Sfintei Liturghii, după Vohodul cu Evanghelia se citesc două rugăciuni pregătitoare sau de punere-înainte, care arată scopul sfințirii Mirului, și anume să devină: „ungere de nestricăciune, armă a dreptăţii, înnoire a sufletului și a trupului, înlăturare a toată lucrarea diavolească și ferire de tot răul” (Rugăciunea întâi). Sau „ungere de bucurie a Duhului Sfânt, ungere a naşterii celei de a doua, ungere a sfinţirii, îmbrăcăminte împărătească, pavăză puternică, izbăvitoare de toată lucrarea diavolească, semn scutirii de ispite, trezvie a inimii, bucurie veşnică” (Rugăciunea a doua).

La Vohodul mare (cu Cinstitele Daruri), Marele Mir este purtat înaintea Cinstitelor Daruri, întrucât,după cum spune Sfântul Simeon al Tesalonicului, „neungem întâi cu Mirul, apoi ne împărtășim cu Sfintele Taine,iar altarul întâi este sfințit cu mir și după aceea se săvârșescîntr-însul Liturghii, că și noi trebuie întâi să ne sfințim, apoisă primim pe Cel sfânt”. După sfințirea Darurilor euharistice, se descoperă vasele cu Marele Mir, pentru că„atunci primește Mirul Taina, și nu trebuie a fi acoperit, cia primi Taina fără mijlocire”, adică Taina Sfințirii Mirului.

Rugăciunile de sfinţire propriu-zisă a Marelui Mir arată că acesta va fi folosit în primul rând pentru mirungerea şi sfințirea creştinilor. Iar mirungerea estenumită: „ungere duhovnicească, apărător vieţii, sfinţitor sufletelor şi trupurilor, untdelemn al bucuriei, care s-a arătatmai înainte în Legea Veche, iar în Legământul cel Nou a strălucit; cu care au fost unși preoți şi arhierei, proroci şi împărați prin care i-ai uns și pe Sfinții Tăi Apostoli și pe toţi cei careprin baia nașterii de a doua au fost născuți din nou de cătreei și de către episcopii şi preoţii care le-au urmat, până astăzi [...], ca ei să fie Ție popor ales, preoţie împărătească, neam sfânt, fiind pecetluiți cu acest Mir preacurat, şi având peUnsul Tău în inimile lor ca lăcaș al Tău, al lui Dumnezeu-Tatăl, în Duhul Sfânt” (Rugăciunea a treia).

Apoi se precizează că „Mir revărsat este numele (cf.Cântarea Cântărilor 1, 2) Unuia-Născut Fiului Tău, HristosDumnezeul nostru, întru Care toată lumea cea văzută şi ceanevăzută se umple de mireasma Ta” (Rugăciunea a patra). (...)

După Unirea Principatelor Moldovei și Țării Românești (în 1859) și după obținerea Indepen­denței de Stat (în 1877), Mitropolitul Primat Calinic Miclescu, împreună cu ierarhii Sfântului Sinod, a săvârșit sfin­țirea Marelui Mir la București, în 25 martie 1882.

După recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române de către Patriarhia Ecumenică, în anul 1885, Marele Mir a fost sfințit în 1893, apoi în 30 martie 1906. În România reîntregită, Marele Mir a fost sfinţit pentru prima dată la 15/28 aprilie 1921.

După ridicarea scaunului mitropolitan al Țării Românești (Ungrovlahiei) la rang de scaun patriarhal, în 1925, s-au făcut sfinţiri ale Marelui Mir în anii 1926, 1934, 1942, 1950, 1955, 1958, 1965, 1968, 1973, 1978, 1983, 1988, 1993, 1996, 2002, 2007 și 2010, astfel încât sfințirea din anul 2019 este a 22-a. (...)

Sfinţirea Marelui Mir este o expresie a responsabilității pastorale a Bisericii noastre autocefale în comuniune de dreaptă credinţă şi viaţă în Hristos cu Sfinţii Apostoli şi cu Sfinţii Părinţi din toate timpurile, ținând seama de nevoile liturgice reale ale eparhiilor din România, din jurul granițelor ei și din diaspora română astăzi.

Fragment din lucrarea „Sfântul şi Marele Mir - înţelesul și folosul lui” semnată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, apărută la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2019.

Titlul aparține redacției