Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica Sfinții, „intenții divine” împlinite

Sfinții, „intenții divine” împlinite

Un articol de: Daniil Stoenescu - 18 Feb, 2018

Porunca lui Dumnezeu din Vechiul Testament: „Fiți sfinți, pentru că Eu sunt Sfânt”, regăsită în cuvintele dumnezeiești ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos din Predica de pe munte din Noul Testament: „Fiți, dar, voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru cel Ceresc desăvârșit este” și împlinită în cuvintele: „Fiți ­milostivi, precum și Tatăl vostru este milostiv”, constituie un imperativ ceresc întrupat în sfinți, prin harul Duhului Sfânt. Preacuviosul Părintele nostru Arsenie Boca de la Prislop mărturisea într-un cuvânt al Sfinției Sale, în duhul Sfinților Părinți ai Bisericii, adevărul creștin revelat că „suntem intenții divine”. Am putea deci să-i socotim pe sfinți cu adevărat drept „intenții divine” împlinite, deoarece, lucrând împreună cu harul lui Dumnezeu, ei și-au pus în sfeșnicul minții, al inimii, al sufletului și al vieții lor
gândul dumnezeiesc sau rațiunea divină.

În Sfânta și dumnezeiasca Scriptură și în istoria Bisericii lui Hristos, sunt drepți și sfinți în care intențiile divine s-au împlinit cu desăvârșire sau în mod desăvârșit, fără omenești alunecări sau ispititoare căderi. Intențiile divine s-au împlinit cu desăvârșire în dreptul Abel și în Enoh; în patriarhii Avraam, Isaac și Iacob; în dreptul Iosif „cel frumos” și în Moise, Iosua și Iov; în profetul Samuel și în Sfinții Proroci Ilie și Elisei; în prorocii mari: Isaia, Ieremia, Iezechiel și Daniel și în toți prorocii mici. Intenția divină împlinită în mod desăvârșit într-o ființă umană o contemplăm și o vedem în Maica Domnului, Născătoarea de Dumnezeu. Intenții divine împlinite în mod desăvârșit le identificăm în Sfântul Ioan Botezătorul și în Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, în Sfinții Apostoli Petru și Pavel, în Sfântul Arhidiacon Ștefan și în Sfântul Apostol Timotei și în Tit; în toți sfinții mari dascăli ai lumii și ierarhi; în Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan; în sfinții mucenici, cuvioși și mărturisitori, în Sfântul Maxim Mărturisitorul, în Sfinții Părinți ai Patericului și ai Filocaliei: Antonie, Macarie, Arsenie, Sisoe, Ioan Scărarul, Isaac Sirul, Sfântul Simeon Noul Teolog, Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Serafim de Sarov, Preacuviosul Părintele nostru Arsenie Boca și alții.

Rodiri de har în urma pocăinței

În al doilea rând sau în a doua categorie, identificăm intenții divine împlinite în drepți și sfinți care nu au fost lipsiți de alunecări, căderi sau accidente, urmate însă de ridicări și îndreptări prin pocăință. Astfel, intenția divină împlinită în Noe și prin Noe cu privire la misiunea lui de pe vremea potopului, facerea corabiei și curcubeul legământului cunoaște accidentul amețirii lui de vin de după potop. Intenția divină cu privire la Lot izbăvit din Sodoma și Gomora cunoaște, de asemenea, căderea în păcat ademenit de fiicele sale. Intenția divină împlinită în Mariam, sora lui Moise, prin cântarea de laudă de după trecerea Mării Roșii este umbrită de răzvrătirea ei și pedepsirea cu lepră; ca și intenția divină din Aaron, care a făcut vițelul de aur la presiunea poporului. Intenția divină împlinită în David, ca rege, proroc și psalmist, este umbrită de căderea lui în păcat cu Batșeba și de numărătoarea poporului la sfârșitul vieții. Intenția divină sădită în Ghehazi, ucenicul și slujitorul Sfântului Elisei, este împiedicată de lăcomia sa și pedepsirea lui cu lepra lui Neeman Sirianul. Intenția divină sădită în prorocul Iona, deși împlinită în cele din urmă prin propovăduirea din Ninive și pocăința ninivitenilor, a fost întârziată de fuga lui cu corabia la Tarsis. Intenția divină sădită și împlinită în Sfântul Apostol Petru cunoaște alunecarea prin întreita lepădare de Domnul, dar și iertarea și reintegrarea în soborul Sfinților Apostoli prin pocăință și prin întreita întrebare de pe țărmul Tiberiadei pusă de Cel Înviat. Intențiile divine sădite și împlinite în Sfinții și Dumnezeieștii Apostoli ai Mântuitorului au depășit frica lor de pe mare, fuga lor din Ghetsimani și șederea cu ușile încuiate, de frica iudeilor. Dacă tâlharul cel de-a dreapta se corectează și se îndreaptă prin pocăință și mărturisirea de pe cruce, revenind la intenția divină inițială și paradisiacă cu privire la el, tâlharul cel de-a stânga pierde această ocazie, ca și tânărul bogat din Evanghelie. Femeia păcătoasă revine la intenția divină cu privire la ea prin mărturisirea tăcută și plânsul plin de umilință de la picioarele Domnului. Un caz aparte ni se pare a fi cel al lui Solomon, în care intenția divină de a scrie inspirat Cântarea Cântărilor, Pildele și Ecclesiastul și de a ridica templul lui Dumnezeu din Ierusalim a fost urmată de aplecarea lui parțială spre idolatrie, ridicând în Cetatea Sfântă și altare zeităților păgâne, datorită „femeilor străine: moabite, amonite, idumeiene, sidoniene, hetite și amoriene” (III Regi 11, 1), care i-au umbrit și rătăcit bătrânețea, mai puțin plină de înțelepciune decât tine­rețea.

Cine respinge rațiunea divină pentru care a fost chemat e în afara mântuirii

În al treilea rând sau din a treia categorie fac parte cei care și-au pierdut atât alegerea de sus, de odinioară, cât și putința unei reveniri, întoarceri sau corectări, din cauza unor grele căderi sau lepădări, neurmate de pocăință: Esau care își vinde dreptul de întâi născut; Samson, care-și trădează taina vieții lui; regele Saul prin neascultare; Iuda trădătorul prin vânzare; Anania și Safira din Faptele Apostolior sau marii eretici ai primelor veacuri creștine: Arie, Macedonie și Nestorie. (E discutabil faptul dacă intențiile divine s-au împlinit în uneltele Schismei de la 1054, sau în „reformatorii” de după 1517; sau dacă vor fi fost după voia lui Dumnezeu sau numai din îngăduința Lui aceste două evenimente și lucruri din istoria creștinismului, cu urmări și consecințe până astăzi și poate până la Parusie.)
Intențiile divine rămân pe veci neîmplinite în Cain și în Irod și în ucigașii cei asemenea lor; în răzvrătiții Core, Datan și Aviron și în Abesalom; în rău sfătuitorul Ahitofel și în Pilat; în Ahab și în Izabela; în faraon de pe vremea lui Moise și în Nabucodonosor de pe vremea prorocului Daniel; în Ana și Caiafa și în Simon magul și Elimas vrăjitorul; în argintarul Dimitrie din Efes și în Diotref, care voia să fie mai mare în Biserică (III Ioan 1, 9).

Intențiile divine sunt expresii ale voii lui Dumnezeu cu lumea și făpturile ei și cu fiecare dintre noi. Dar intențiile divine din noi și cu noi nu se realizează și nu se împlinesc automat, fără acordul, voința, libertatea și responsabilitatea noastră ca oameni și creștini în lume și în Biserică. Intențiile divine din noi ne deschid stăvilarele, cascadele, valurile și roua harului lui Dumnezeu. Intențiile, gândurile, ispitele și cursele diavolului vor să ridice obstacole, piedici și ziduri în calea intențiilor divine. Voința sau libertatea noastră ne așază și ne vor așeza veșnic de-a dreapta intențiilor divine sau de-a stânga lor. La judecata particulară de după ieșirea sufletului și mai ales la Judecata de Apoi de după învierea din morți, vom fi cântăriți, evaluați și judecați conform sau privindu-ne în oglinda gândurilor, rațiunilor sau intențiilor divine cu privire la noi sau la fiecare dintre noi; respectiv cum am fost din veci gândiți de Dumnezeu să fim acum și în veșnicie și în ce măsură ne-am dat acordul și concursul nostru pentru a se împlini acest gând divin din noi și cu noi; sau în ce grad am împiedicat, am încurcat, am întârziat sau am refuzat împlinirea acestei rațiuni divine, iarăși din noi și cu noi. Toți cei în care intențiile divine s-au împlinit, împlinind ei înșiși poruncile lui Dumnezeu, vor auzi cuvintele de la „otpustul” Revelației: „Veniți, binecu­vân­tații Părintelui Meu...”; pe când toți cei în care intențiile divine nu s-au împlinit și nu au rodit, vor auzi cuvintele de la începutul osândirii: „Duceți-vă de la Mine, blestemaților...”