Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Sinaxar Sf. Ap. şi Evanghelist Ioan Teologul; Sf. Cuv. Arsenie cel Mare

Sf. Ap. şi Evanghelist Ioan Teologul; Sf. Cuv. Arsenie cel Mare

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Sinaxar
Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 08 Mai 2022

Trecerea la Domnul a Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan se prăznuieşte în fiecare an pe 26 septembrie, zi în care s-a arătat pe larg şi viaţa sa sfântă. Astăzi cinstim numai pomenirea semnului minunat care avea loc în fiecare an, în ziua de 8 mai, la Efes, unde era mormântul sfântului. Precum pe toţi cei plăcuţi ai Săi Hristos i-a învrednicit de Împărăţia cerurilor şi veşnicelor bunătăţi, aşa şi locurile unde s-au nevoit şi au fost îngropaţi aceştia, Domnul Iisus Hristos le-a luminat cu minuni, arătându-le pline de daruri. În fiecare an, la 8 mai, cu puterea lui Hristos, din mormântul Sfântului Ioan ieşea o pulbere albă, ca un praf tămăduitor, pe care creştinii din acele locuri o numeau „mana”. Şi ungându-se cu acel praf, creştinii se tămăduiau de toate neputinţele şi patimile sufletelor şi trupurilor, slăvind pe Dumnezeu şi pe Ioan, Apostolul lui Hristos Iisus, Domnul nostru. Acest semn dăruit de Dumnezeu a avut loc multă vreme, până în anul în care Efesul a fost cotropit de necredincioşi şi până la nimicirea creştinilor din acele locuri. Biserica a rânduit în semn de mulţumire ca în ziua de 8 mai, precum şi în ziua de 26 septembrie să pomenească pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul, ca prin rugăciunile lui să câştigăm şi noi tămăduire de bolile noastre sufleteşti şi trupeşti şi să ne învrednicim să fim plăcuţi de Hristos, Dumnezeul nostru. 

Citeşte mai multe despre:   Sfantul Ioan Teologul