Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica Smerenia, începutul urcuşului duhovnicesc

Smerenia, începutul urcuşului duhovnicesc

Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 29 Ian, 2018

Duminica Vameşului şi a Fariseului, prima din perioada Trio­du­lui, ne învaţă că temelia urcuşu­lui duhovnicesc este virtutea smereniei însoțită de pocăință: „Uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viaţă; că mânecă duhul meu la Biserica Ta cea sfântă, purtând locaş al trupului, cu totul întinat. Ci ca un îndurat, curăţeşte-l cu mila milostivirii Tale”.

„Aşa cum rădăcina tuturor relelor e mândria, tot aşa pricina tuturor celor bune e smerenia”, învaţă Avva Evagrie. Smerenia este semnul distinctiv al creştinismului şi virtutea indispensabilă întregii vieţi duhovniceşti. Fără ea e cu neputinţă să ne mântuim. Nu putem nici măcar să făptuim poruncile ori să facem un bine oarecare.

Smerenia este cea dintâi virtute dezvoltată de Triod, fiindcă e însăşi condiţia fără de care nu putem dobândi căinţa (metanoia) şi câştiga iertarea păcatelor.

Potrivit Sfântului Isaac Sirul, această virtute este şi obârşia ascezei: „Înfrânarea şi concentrarea urmează smereniei”.

Pentru autorii Triodului, ca şi pen­tru toţi Părinţii, smerenia e vir­tutea „prin care ne putem cunoaş­te prin noi înşine şi putem izgoni înfumurarea deşartă a trufiei”.

Parabola vameşului şi a fariseului îşi dobândeşte întreaga valoare în iconomia duhovnicească a Triodului. Aşezată cu trei săptămâni înainte de Postul Mare, ea îl previne pe credincios împotriva slavei deşarte la care l-ar putea expune eforturile sale ascetice.

În sinaxarul Duminicii Vameşului şi a Fariseului, Sfinţii Părinţi ne spun că „Dumnezeiasca Evanghelie prin fariseu ne îndeamnă să ne ferim de păcatul mândriei sau al îngâmfării; iar prin vameş ne îndeamnă să ne însuşim smerenia şi pocăinţa, virtuţi potrivnice acestui păcat. (...) Prin această pildă ne îndeamnă Sfinţii Părinţi să nu ne mândrim cu faptele noastre bune, să nu defăimăm pe aproapele, ci să fim totdeauna smeriţi. Căci Domnul celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har”.