Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica Uşile, uşile! Cu înţelepciune să luăm aminte!

Uşile, uşile! Cu înţelepciune să luăm aminte!

Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 19 Aug, 2019

În timpul Sfintei Liturghii, îna­inte de rostirea Crezului, diaconul sau preotul spune cuvintele: Uşile, uşile! Cu înţelepciune să luăm aminte! Iniţial, prima parte, Uşile, uşile, era un îndemn adresat ipodiaconilor pentru a închide şi păzi uşile bisericii şi a nu-i lăsa pe cei nebotezaţi să intre la Liturghia credincioşilor, partea euharistică a Sfintei Liturghii. Catehumenii sau „cei chemaţi” plecau din biserică la rostirea cuvintelor: „Cei chemaţi, ieşiţi...”.

Constituţiile Apostolice recomandă: „Să se păzească uşile bisericii, ca nu cumva să intre un necredincios sau neiniţiat. Şi dacă vine vreun frate sau soră din altă parte, având scrisoare de recomandare, diaconul să cerceteze starea lor, ca nu cumva să fie întinaţi în vreo erezie”. Cuvintele Cu înţelepciune să luăm aminte! sunt adresate credincioşilor pentru a-i atenţiona asupra Crezului care urmează a fi rostit.

Sfinţii Părinţi ne atrag atenţia asupra sensurilor duhovniceşti ale acestui îndemn. „Închiderea uşilor bisericii, scrie Sfântul Maxim Mărturisitorul, arată trecerea celor pământeşti şi intrarea viitoare a celor vrednici în lumea inteligibilă sau la ospăţul de nuntă al lui Hristos; de asemenea, lepădarea desăvârşită a lucrării rătăcite din simţiri.”

Sfânta Liturghie este înălţarea Bisericii în Împărăţia lui Dumnezeu. Dacă prima parte a Liturghiei, a catehumenilor sau a cuvântului, exprimă deschiderea misionară a Bisericii către lume, cea de a doua parte, Liturghia credincioşilor (Euharistică), reprezintă separarea Bisericii de lume, ieşirea din timp şi intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu. Uşile istoriei se închid şi noi suntem făcuţi părtaşi ospăţului de nuntă al lui Hristos. Biserica e prezenţa inaugurată a Împărăţiei lui Dumnezeu în lumea aceasta. Biserica este o realitate în lumea aceasta, dar, fără a se confunda cu lumea, ea este icoana Împărăţiei lui Dumnezeu. Liturgicul `Uşile, uşile! Cu înţelepciune să luăm aminte!” avea sens strict în Biserica primară. Acest lucru era exprimat de închiderea efectivă a ­uşilor bisericii după ce au rămas înă­untru numai cei cre­dincioşi, care se şi împărtăşeau.