Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica „Vremea este a sluji Domnului”

„Vremea este a sluji Domnului”

Un articol de: Diac. conf. dr. Alexandru Mihăilă - 17 Oct, 2019

La începutul Sfintei Liturghii, în Sfântul Altar, diaconul rostește, ridicând orarul: „Vremea este a sluji Domnului” (Liturghierul revizuit în 2012, p. 132). În ediţiile precedente s-a folosit şi „Vremea este a face Domnului”. Textul provine din Psaltire, fiind întâlnit în lungul Psalm 118 (versetul 126). Dacă ne uităm la redarea literală, aceasta poate fi înțeleasă în două feluri. Fie înseamnă „vremea este să facem [ceva, desigur slujba] Domnului”, așa cum se înțelege în noul Liturghier, fie „vremea este ca Domnul să facă [ceva]”.

Vechea variantă, „vremea este a face Domnului”, reprezintă traducerea literală a versiunii grecești, care, la rândul ei, consună cu textul ebraic. Nu avem nici o îndoială că acesta era textul original, fiind atestat și în Peșitta siriacă sau în Vulgata Fericitului Ieronim (varianta Psaltirii traduse din grecește).

Cine lucrează?

Traducerile moderne, făcute din ebraică, sprijină în unanimitate a doua variantă, atestată deja și în traduceri vechi. Fericitul Ieronim alege, de altfel, în varianta Psaltirii traduse din ebraică „Vremea este să faci, Doamne”. Traducerile moderne oscilează și ele pe două direcții, dar cu același sens: fie optează pentru o redare literală, „este vremea ca Domnul să lucreze/să acționeze” (English Standard Version 2001, New English Translation 2006, New American Bible 2010, Traduction oecuménique de la Bible 2010, Lutherbibel 1984), fie optează pentru o adresare directă către Domnul: „Este vremea să lucrezi/acționezi, Doamne”, așa cum întâlnim și la Fer. Ieronim (Bible de Jérusalem 1973, Einheitsübersetzung 1980, Zürcher Bibel 2008). Dintre traducerile cunoscute care ar putea teoretic susține varianta aleasă în Liturghierul nou este New Jewish Publication Society Version din 1985: „Este vremea a lucra pentru Domnul” (It is a time to act for the Lord). Totuși, versiunea vrea să fie foarte literală, fără să indice precis sensul. Însă nu avem motive să credem că se îndreaptă spre un alt sens, pentru că vechea variantă, Jewish Publication Society Version din 1917, îl sprijinea explicit.

În românește, Biblia Sinodală din 1914, care reflectă Septuaginta, redă literal: „Vremea este a face Domnului”. Noile traduceri ale Septuagintei înțeleg în același sens: „Este vremea ca Domnul să lucreze” (New English Translation of the Septuagint); „E vremea ca Domnul să lucreze” (Septuaginta de la Colegiul Noua Europă, Editura Polirom).

Versiunile sinodale ulterioare, care țin cont și de textul ebraic, sunt mult mai clare. „Venit-a vremea să lucreze Domnul” (Biblia Sinodală din 1936), în varianta actuală a Bibliei Sinodale (2019): „Vremea este să lucreze Domnul”. Biblia lui Gala Galaction din 1938, care urmează textul ebraic, are, de asemenea: „Vremea este, Doamne, ca să lucrezi”, aceasta fiind, de altfel, și varianta aleasă de Biblia lui Cornilescu din 1924: „Este vremea ca Domnul să lucreze”.

Contextul nu ne ajută prea mult să înțelegem despre ce este vorba, pentru că Psalmul 118 este un psalm alfabetic. Întregul psalm este împărțit în grupe de câte opt versete, versetele fiecărei grupe începând cu câte o literă din alfabetul ebraic. Versetul 126 este antepenultimul din grupa de versete care încep cu litera ayin. Practic, din pricina acestei alegeri cu rol mnemotehnic (de memorare), ideile din versete nu au legătură directă unele cu altele, ci doar se circumscriu temei generale a psalmului, înțelepciunea întruchipată de Legea Domnului. În fond, versetul „vremea este ca Domnul să lucreze, căci ei au încălcat Legea Ta” trebuie luat de sine stătător.

Se constată cu privire la Domnul o trecere de la persoana a III-a în prima jumătate a versetului („Domnul să lucreze”) la persoana a II-a în a doua jumătate („legea Ta”). Este motivul pentru care acele traduceri moderne menționate mai sus au optat pentru redarea „Este vremea să lucrezi, Doamne”. Se propune o traducere mai dinamică, pentru ca urechile moderne să fie menajate. Totuși, trecerea de la o persoană la alta nu este nemaiîntâlnită în Biblie, cu atât mai puțin în poezie, care de multe ori își permite multe licențe.

Ca să înțelegem mai bine la ce se referă îndemnul sau procla­mația „Este vremea ca Domnul să lucreze”, trebuie să apelăm la alte texte biblice.

Lucrarea Domnului

În primul rând, opusul lucrării este inactivitatea, somnul chiar. În alte texte, psalmistul I se adresează Domnului: „Scoală, Doamne, mântuiește-mă, Dumnezeul meu” (Psalm 3:7); „Și S-a deșteptat Domnul ca cel ce doarme, ca un viteaz amețit de vin. Și a lovit din spate pe vrăjmașii Săi” (Psalm 77: 71-72). Somnul este, desigur, doar o metaforă care sugerează că Domnul nu mai răspunde rugăciunilor, nu mai intervine.

Alte texte deplâng starea aceasta de inactivitate, introducând-o cu întrebarea retorică „până când?”. Inactivitatea Domnului înseamnă acțiunea vrăjmașilor și tulburarea sufletului psalmistului. „Sufletul meu s-a tulburat foarte și Tu, Doamne, până când? Întoarce-Te, Doamne, izbăvește sufletul meu” (Psalm 6:3-4). „Până când, Dumnezeule, Te va ocărî vrăjma­șul, până când va huli potrivnicul numele Tău până în sfârșit (adică necontenit)?” (Psalm 73:11). „Întoarce-Te, Doamne! Până când vei sta departe? Mângâie pe robii Tăi” (Psalm 89:15). Domnul stă deoparte și nu intervine nu din pricina neputinței, ci ca urmare a mâniei Sale asupra propriului popor: „Doamne, Dumnezeul puterilor, până când Te vei mânia de ruga robilor Tăi?” (Psalm 80:5).

Citind Psalmul 73 în context, putem observa că aparenta îndepărtare, ținere departe, a lui Dumnezeu este pusă în legătură cu distrugerea Templului din 586 î.Hr. de către babilonieni. După ce în perioada monarhiei Domnul avertizase, în multe ocazii, prin proroci că păcatele poporului vor fi pedepsite, prin babilonieni, această urgie divină este dusă până la capăt: dinastia lui David este detronată în veci, populația este decimată, Ierusalimul și Templul sunt distruse.

Exilul babilonian reprezintă perioada când poporul conștien­ti­zează că babilonienii au adus urgia lui Dumnezeu. Exilul înseamnă po­căință, refacerea conștiinței zdro­bite, un prilej pentru îndrepta­rea din nou către Domnul, de data aceasta pe baza Legii lui Moise (de pildă, în perioada exilului dispar elementele păgâne și idolatre din pământul lui Israel).

Dacă evenimentele din jurul anului 586 î.Hr. au fost percepute drept pedeapsa lui Dumnezeu, Care S-a retras și a părăsit poporul în mâinile babilonienilor, în exil apar rugăciuni (psalmi) în care Domnul este invocat să vină din nou aproape, să acționeze, să lucreze iarăși pentru Israel. Lucrarea este de izbăvire, mântuire pentru poporul Său și de pedeapsă asupra vrăjmașilor poporului, care au săvârșit ucideri și au distrus Templul.

Lucrarea mântuitoare

Cam acesta este contextul în care Domnul este rugat simbolic să Se deștepte, să Se scoale din ceea ce părea un somn, să intervină iarăși. Trebuie remarcat că încetarea lucrării Domnului este o percepție din perspectiva umană, pentru că, în realitate, păcatul a fost cel care s-a interpus între Dumnezeu și om, lăsându-l pe om izolat. În acest cadru trebuie citit versetul invocat și de diacon la începutul Sfintei Liturghii.

Dacă reflectăm tipologic asupra acestui verset psalmic, putem înțe­lege și sensul duhovnicesc. Ca și poporul Israel, noi, toți cei de astăzi, am păcătuit, făcându-ne idoli din patimi, și am cunoscut momente în care Dumnezeu S-a retras, lăsându-ne liberi după voia noastră păcătoasă. Templul Duhului Sfânt, adică trupul nostru, a fost simbolic distrus, iar sufletele noastre au fost duse în exil, sub stăpânirea drăcească a Babilonului patimilor. Prin pocăință, conști­entizăm situa­ția în care ne aflăm și Îl rugăm pe Domnul să Se apropie iarăși, să lu­creze. Este vremea intervenției Sale, pentru că ne-am pregătit să-L primim cum se cuvine. Iar El va lucra izbăvirea, spulberându-i pe vrăjmașii noștri (demoni și patimi) și mântuindu-ne sufletul.