Secretar şi asesor consistorial (consilier eparhial) la Sibiu, Ilie Miron Cristea a avut o remarcabilă activitate publicistică, culturală şi educaţională. A susţinut emanciparea românilor ardeleni prin
1925, anul înfiinţării Patriarhiei Române
Anul acesta în Biserica Ortodoxă Română este Centenarul Patriarhiei Române. 1925 este anul de graţie când a fost ridicată Biserica Ortodoxă Română la rang de Patriarhie. Acest an a marcat istoria Bisericii Ortodoxe Române, pentru că din 1925 vorbim de Biserica noastră ca Patriarhie, al cărei Întâistătător este Patriarh şi nu doar Mitropolit Primat.
Marele istoric Nicolae Iorga remarcă în Istoria Bisericii Româneşti că în 1925 „s-a făcut solemna proclamare a unei Patriarhii care nu putea lipsi nici pentru aceia că sârbii aveau un Patriarh şi exarhul patriarhal bulgăresc era mai mult decât un Mitropolit Primat. Camerele au votat legea de creaţiune, Bisericile celelalte ale credinţei răsăritene au primit fără protestare pe noul Patriarh, Părintele Miron al României unite, trimiţând chiar - până şi emigraţia episcopală a Rusiei - delegaţii lor la instalarea lui solemnă”.
Etapele înfiinţării Patriarhiei Române s-au desfăşurat pe parcursul anului 1925. Cea mai importantă a fost la 4 februarie 1925, când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înfiinţarea Patriarhiei Române. Acest act a fost recunoscut în plan intern şi apoi la nivel panortodox.
La 7 februarie 1925, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a comunicat hotărârea de înfiinţare a Patriarhiei Române Ministerului Cultelor, solicitând „întocmirea unui proiect de lege care să fie adus în Corpurile legiuitoare, ca astfel şi Statul, în puterea suveranităţii sale, să dea o formă legală acestei hotărâri” (Pr. prof. dr. Niculae I. Şerbănescu, Biserica Ortodoxă Română de la primele întocmiri creştine pe pământ românesc la Patriarhat, vol. 3. Autocefalie şi Patriarhat, Bucureşti, Editura Basilica, 2017, p. 316).
Răspunzând acestei solicitări sinodale, Ministerul Cultelor a înaintat această cerere Guvernului României, iar acesta a hotărât să dea o formă legală prin care să fie recunoscută înfiinţarea Patriarhiei Române.
Următoarea etapă pentru recunoaşterea ridicării Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie a fost întocmirea unui proiect de lege pe care l-a adoptat Consiliul de Miniştri şi l-a înaintat celor două camere ale Parlamentului României.
Mai întâi, proiectul de lege a fost dezbătut în Senat, unde a fost aprobat ca lege la 12 februarie 1925, cu 89 de voturi pentru şi două împotrivă. De la Senat, legea de recunoaştere a ridicării Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie a fost supusă aprobării membrilor Adunării Deputaţilor. La 17 februarie 1925, în unanimitate (156 de voturi pentru), deputaţii au adoptat legea prin care Parlamentul României recunoştea înfiinţarea Patriarhiei Române.
După aprobarea din Parlament legea a fost trimisă să fie ratificată de regele României, Ferdinand I. La 23 februarie 1925, regele a promulgat această lege ce a fost publicată în Monitorul oficial la 25 februarie 1925. Din acest moment a devenit executivă Legea pentru ridicarea Scaunului Arhiepiscopal şi Mitropolitan al Ungrovlahiei, ca Primat al României, la rang de Scaun Patriarhal.
Urmează recunoaşterea la nivel panortodox a ridicării Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie. Respectând prevederile canonice ortodoxe, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a trimis Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol o scrisoare irenică la 12 martie 1925. Această scrisoare anunța ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie, aducându-se argumente canonice şi istorice în sprijinul hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii noastre. Această scrisoare este trimisă la aceeaşi dată şi celorlalte Biserici Ortodoxe surori.
Sinodul Patriarhiei Ecumenice, condus de Patriarhul Vasile al 3-lea, a recunoscut la 30 iulie 1925 ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie. La aceeaşi dată, Patriarhia Ecumenică din Constantinopol emite un tomos prin care recunoaşte înfiinţarea Patriarhiei Române.
La sfârşitul lunii septembrie 1925, o delegaţie a Patriarhiei Ecumenice a adus acest tomos la Bucureşti. Tomosul a fost citit în mod solemn la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală de către „mitropoliţii greci Ioachim al Halcedonului şi Gherman al Sardeonului” (Pr. prof. dr. Niculae I. Şerbănescu, Biserica Ortodoxă Română de la primele întocmiri creştine pe pământ românesc la Patriarhat, vol. 3. Autocefalie şi Patriarhat, Bucureşti, Editura Basilica, 2017, p. 321), în prezenţa Patriarhului Miron Cristea şi a membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, duminică, 27 septembrie 1925.
Patriarhul Ecumenic Vasile al 3-lea trimite la 20 septembrie 1925 o scrisoare Bisericilor Ortodoxe autocefale prin care anunţă că a recunoscut ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie şi le îndeamnă să facă acelaşi lucru. În urma acestei scrisori, dar şi a scrisorii irenice trimise de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române către Bisericile Ortodoxe surori, acestea au recunoscut înfiinţarea Patriarhiei Române.
Încununarea acestui amplu proces de înfiinţare şi recunoaştere a Patriarhiei Române s-a petrecut la 1 noiembrie 1925 prin întronizarea primului Patriarh al României, Preafericitul Părinte Miron Cristea, care nota despre acest eveniment: „A fost desigur ceva grandios. Populația Bucureștilor se adunase, desigur sute de mii, de-a lungul străzilor de la Mitropolie la Palat-regal, (...) era înălțător după așezarea în scaun să-i vezi cum toți în numele bisericii lor se puneau sub ocrotirea Patriarhiei Române, ca unul chemat a reînvia ortodoxismul de pretutindeni” (Elie Miron Cristea, Note ascunse, însemnări personale [1895-1937]. Ediție îngrijită, notă asupra ediției Maria și Pamfil Bilțiu, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1999, pp. 99-100).
Înfiinţarea Patriarhiei Române este încununarea procesului de unificare bisericească ce s-a desfăşurat după Marea Unire din 1918, dar mai ales o recunoaştere a locului Bisericii Ortodoxe Române la nivel panortodox. După 1918, Biserica Ortodoxă Română era cea mai mare Biserică în ceea ce priveşte numărul de credincioşi din lumea liberă, pentru că Biserica Rusă se afla în spaţiul dominat de puterea bolşevică şi era supusă unei crunte persecuţii.
În concluzie, anul 1925 este extrem de important pentru istoria Bisericii Ortodoxe Române şi timpul când s-au pus bazele Patriarhiei Române. De aceea acum, când sărbătorim Centenarul Patriarhiei Române, să mulţumim Bunului Dumnezeu pentru toate binefacerile pe care le-a adus asupra Bisericii Ortodoxe Române.