Activitatea de la Sibiu a celui care avea să devină primul Patriarh al României

Secretar şi asesor consistorial (consilier eparhial) la Sibiu, Ilie Miron Cristea a avut o remarcabilă activitate publicistică, culturală şi educaţională. A susţinut emanciparea românilor ardeleni prin educaţie şi cultură, a luptat pentru păstrarea identităţii româneşti în faţa maghiarizării forţate şi a contribuit esenţial la zidirea Catedralei Mitropolitane din Sibiu. Toate realizările de la Sibiu ale viitorului Patriarh al României se fundamentau pe „o rară bunătate sufletească”, aşa cum reiese dintr-un articol publicat, în 1938, în revista „Biserica Ortodoxă Română”.

Ajuns la Sibiu în 1887, Ilie Cristea îşi începe studiile la Institutul Teologic din cetatea transilvăneană, având profesori de prestigiu, precum academicianul Ioan Popescu, istoricul Ioan Crişan sau memorandiştii Daniil Popovici-Barcianu şi Dimitrie Comşa. Şi în perioada studenţiei, la fel ca în anii de studiu la Gimnazul din Năsăud, a dat dovadă de o mare dragoste faţă de lectură, de cultura, tradiţiile şi obiceiurile româneşti, fiind ales preşedinte al Societăţii de Lectură „Andrei Şaguna”. A publicat articole în „Telegraful Român”, „Tribuna” şi în alte publicaţii româneşti din acea perioadă.

După finalizarea studiilor la Institutul Teologic din Sibiu, tânărul Ilie Cristea a fost numit învăţător şi „director provizor” la „Şcoala capitală gr. or. română” din Orăştie, unde a activat pe parcursul anului şcolar 1890-1891. Din documentele păstrate în arhivele Mitropoliei Ardealului reiese că, la 16 iulie 1891, adresa o cerere către Consistoriul Arhidiecezan de la Sibiu pentru a primi „unul din cele trei stipendii a câte 500 de florini din ajutorul de stat al Bisericii noastre din arhidieceza transilvană, pentru a-mi completa studiile teologice la vreo facultate mai înaltă”. În document, Ilie Miron Cristea îşi arăta dorinţa de a studia la Universitatea Francisc-Iosefină din Cernăuţi, dar Consistoriul Arhidiecezan avea să-i acorde bursa pentru studii la Budapesta, la Facultatea de Filosofie-Filologie. La 15 mai 1895 îşi susţinea aici doctoratul cu tema „Eminescu. Viaţa şi opera. Studii asupra unor creaţii mai noi din literatura română”, publicată în acelaşi an, în limba maghiară. La 1 iulie 1895 a fost numit secretar consistorial al Arhiepiscopiei Sibiului şi, din acel an, avea să înceapă o activitate remarcabilă, pe plan cultural, teologic, administrativ şi naţional-politic, în vremuri grele pentru românii din Transilvania. 

„Din tânărul acesta se alege ceva”

Vocaţia de om de cultură a tânărului Ilie Cristea şi-a manifestat-o încă de la începutul activităţii sale la Sibiu, prin publicarea a numeroase articole în „Telegraful Român”, publicaţia Arhiepiscopiei Sibiului şi o importantă tribună de la care vocea poporului român din Transilvania se făcea auzită la sfârşit de secol XIX. „Om vioiu, inteligent, bărbat cu înfăţişare frumoasă, fire comunicativă”, după cum îl descrie Romulus Cândea într-o lucrare biografică, Ilie Cristea ajunge chiar directorul „Telegrafului Român” în 1898. Din însemnările personale, aflăm că Mitropolitul Miron Romanul a afirmat despre Ilie Cristea, citindu-i articolele din „Telegraful Român”: „Ţineţi minte! Din tânărul acesta se alege ceva!” Articolele sale conţineau multe îndemnuri către preoţi, oameni de cultură, către toţi românii care luptau pentru emanciparea poporului român din Transilvania. Spre exemplu, într-un articol din „Telegraful Român”, în 1895, secretarul consistorial Ilie Cristea propunea ajutorarea studenţilor români cu o masă, lucru înfăptuit de directorul Băncii „Albina”, Partenie Cosma şi soţia sa, Maria Cosma, preşedinta Reuniunii femeilor române. Într-un alt articol din 1897, îndemna părinţii români să-şi dea copiii la şcoli româneşti şi aceştia să cunoască şi să iubească datinile şi tot ce e românesc.

La 1 ianuarie 1898 devine directorul „Telegrafului Român”, continuând să publice o serie de articole în care abordează subiecte bisericeşti, naţionale şi culturale cu „o deosebită claritate, prin argumente convingătoare şi hotărâtoare (...), lăsând să transpire din toate o profundă dragoste de neam”, după cum spune Ion Rusu Abrudeanu. Dintre articolele cu subiecte teologice şi bisericeşti, trebuie amintit cel din 1898, intitulat „Icoanele în biserica noastră”, în care critică „anomaliile” din anumite biserici ortodoxe din Transilvania, unde se află fie „caricaturi”, fie icoane din afara tradiţiei ortodoxe.

Publicist, pedagog, teolog

Vasta sa cultură teologică şi enciclopedică era vădită la diferite ocazii, când participa ca delegat eparhial la evenimente precum conferinţele învăţătoreşti sau sfinţirile de biserici, multe dintre cuvântările sale fiind publicate în „Telegraful Român”. În nr. 91, din anul 1898, al „Telegrafului Român”, scria: „Rezultatele unei şcoale bine conduse nu pot fi conduse decât în folosul şi spre îna­intarea acelora cari o cercetează şi primesc învăţăturile ei. De-aceea învăţatul bărbat Jules Simon zice că poporul, care are şcoale mai bune, este cel dintâiu între popoare, dacă nu astăzi, desigur mâine... iar luminatul nostru strămoş Cicero întreabă: Ce serviciu mai mare putem aduce ţărei decât dacă învăţăm şi instruim tinerimea?” În alte articole din aceeaşi publicaţie, Ilie Cristea milita pentru o programă şcolară mai puţin încărcată, pentru pregătirea temeinică a profesorilor, dar şi pentru chestiuni bisericeşti, cum ar fi ieşirea de sub jurisdicţia Bisericii Sârbe a mănăstirilor ortodoxe din Ardeal.

În 1897 a publicat o monografie a profesorului de literatură română de la Budapesta, Alexandru Roman (1826-1897), iar în 1898 publica o monografie dedicată Mitropolitul Miron Romanul. În 1901 a publicat lucrarea „Proverbe, maxime, asemănări şi idiotisme”. Încă din anii de studiu la Năsăud a fost foarte interesat de folclorul şi obiceiurile româneşti, pentru promovarea cărora a cules diferite jocuri şi datini din diferite părţi ale Transilvaniei.

Preşedintele „ASTRA” Sibiu

Intrat în tagma monahală în 1902, la Mănăstirea Hodoş-Bodrog de lângă Arad, cu numele de călugărie Miron, după numele Mitropolitului Miron Romanul al Ardealului, hirotonit ierodiacon, apoi ieromonah, Ilie Miron Cristea şi-a continuat misiunea la Sibiu, astfel că, în 1905, a fost ales preşedinte al Despărţământului ­„ASTRA” Sibiu şi preşedinte al Reuniunii române de muzică din Sibiu, fiind membru şi în alte societăţi culturale româneşti. În calitate de preşedinte al Despărţământului „ASTRA” Sibiu, mergea în sate şi îi îndemna pe români să-şi păstreze portul şi credinţa strămoşească. Discuta cu ţăranii români chestiuni economice, politice, îi îndruma spre modernizarea uneltelor de muncă, cu un tact aparte şi cu un talent oratoric deosebit.

Trebuie menţionată contribuţia esenţială a ieromonahului Ilie Miron Cristea la realizarea şi inaugurarea expoziţiei etnografice şi istorico-culturale româneşti din 1905, când se inaugura, la Sibiu, impunătorul Palat al Asociaţiunii, unde se deschideau muzeul şi biblioteca Asociaţiunii. A fost preşedintele secţiunii dedicate Bisericii Ortodoxe din cadrul muzeului şi a avut un rol deosebit în colectarea şi punerea în valoare a obiectelor expuse.

Un şagunist de marcă, Ilie Miron Cristea evidenţia, la diferite ocazii, contribuţia Sfântului Andrei Şaguna, la înfiinţarea şi dezvoltarea ­Asociaţiunii. De pildă, într-o cuvântare din 12 octombrie 1909, ţinută în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, cu prilejul unei sesiuni „ASTRA”, spunea că „marele nostru arhiereu Andrei este şi adevăratul întemeietor al Asociaţiunii de azi” şi îi invita pe toţi cei prezenţi „să acoperim şi pe calea aceasta şi de la acest loc sfânt cu o floare de adâncă recunoştinţă memoria marelui bărbat al Bisericii şi neamului”.

Zidirea catedralei din Sibiu

Contribuţii majore a avut Ilie Miron Cristea şi la zidirea Catedralei Mitropolitane din Sibiu, un vis al românilor ortodocşi din Mitropolia Ardealului. Într-o scrisoare scrisă la 30 ianuarie 1903 şi trimisă la 16 februarie 1903 către „Mister Axente German” din Cleveland, Ohio, Statele Unite ale Americii, Ilie Miron Cristea informa destinatarul că el conducea „lucrarea colectei pentru zidirea catedralei noastre” şi trimitea listele cerute pentru a se face o colectă în rândul românilor de peste ocean pentru a contribui la ridicarea Catedralei Mitropolitane din Sibiu. În scrisoare, îi îndemna pe românii din Statele Unite să respecte „orânduielile ţării ospitale” şi să „ţină cu stăruinţă toate ale voastre”, bucurându-se că „românaşii noştri” plecaţi departe sunt uniţi de dragostea de neam, patrie şi Biserica străbună.

În 30 iunie 1902, la ultima slujbă religioasă săvârşită în vechea biserică grecească cumpărată de Mitropolia Ardealului pentru a zidi pe locul ei actuala Catedrală Mitropolitană, asesorul consistorial Ilie Miron Cristea rostea un cuvânt „de adio” pentru lăcaşul de cult care urma să fie demolat. „Întristarea ce ne cuprinde acum la dărâmarea bisericei vechi şi gândul ce sboară înainte, închipuindu-şi frumuseţea noului Sion, să ne servească ca un memento, care-în tot timpul clădirei nouei biserici-să ne ridice mintea şi inima spre Dumnezeu”, spunea Ilie Miron Cristea. 

Iconografia catedralei

Ridicată în perioada 1902-1906, catedrala sibiană trebuia împodobită şi înfrumuseţată, astfel încât să fie „o operă de artă naţională”, după cum spunea Romulus Cândea. Pentru alcătuirea unei „iconografii” a catedralei a fost desemnat asesorul consistorial Ilie Miron Cristea, care avea studii de artă la München şi a vizitat cele mai importante biserici şi mănăstiri din Regatul României. A alcătuit lucrarea „Iconografia şi întocmirile din interiorul bisericii răsăritene”, apărută la Sibiu, în 1905. Lucrarea se dorea a fi un adevărat îndrumar pentru pictarea catedralei din Sibiu.

Sfinţirea catedralei sibiene a avut loc la 30 iunie 1906. Revista literară „Sămănătorul”, editată sub coordonarea istoricului Nicolae Iorga, consemna în nr. 20-21 din 1906 evenimentul şi menţiona prezenţa „Doctorului Ilie Cristea, ieromonachul Miron între călugări”, care „citeşte încet o rugăciune - şi încă o dată din mulţimea feţelor obişnuite se desfac liniile figurei sale de o deosebită frumuseţe senină”. Este amintită şi reacţia fermă a lui Ilie Miron Cristea de la evenimentele dedicate sfinţirii Catedralei Mitropolitane din Sibiu cu privire la atitudinea superioară a reprezentantului comunităţii săseşti, în care afirma „răspicat” că Mitropolia românilor din Transilvania a fost întemeiată de Mihai Viteazul.

Patriot, iubitor al neamului românesc

Chiar de la începutul misiunii sale la Sibiu, din funcţia de secretar consistorial, Ilie Cristea a fost trimis de Mitropolitul Miron Romanul la Budapesta, la Ministerul pentru Culte, pentru a apăra interesele clericilor români din Transilvania. Acum avea ocazia să cunoască spiritul ostil al autorităţilor de la Budapesta faţă de Biserica Ortodoxă din Transilvania. A luptat la Sibiu pentru cauza românilor în presa vremii, publicând în „Tribuna” şi în alte ziare articole sub pseudonim, precum cel de „Polux”, cu care semna articolul „Şovinismul până şi în Academie”. În articolul intitulat „Maghiarizarea”, din „Telegraful Român”, nr. 71, 1898, denunţa intenţia autorităţilor de a maghiariza şcolile româneşti. În 1907, ministrul instrucţiunii publice al Ungariei, Albert Appony, ducea în Parlamentul de la Budapesta proiectul de lege pentru maghiarizarea şcolilor româneşti. Alături de marile personalităţi ale vremii, cum ar fi Octavian Goga, Partenie Cosma, Ioan Lupaş sau Nicolae Ivan, a reacţionat şi Ilie Miron Cristea, semnând un document de protest asupra acestei legi care avea să intre în vigoare în 1910 şi trecea învăţătorii din şcolile româneşti de sub tutela Bisericii sub cea a statului ungar şi îi obliga să predea în limba maghiară.

Ilie Miron Cristea a purtat numeroase polemici în articole din presa vremii cu privire la originile românilor, demnitatea poporului român şi meritele acestuia. Spre exemplu, în articolul „O ches­tiune principiară” din „Telegraful Român”, nr. 34,1899, scria despre continuitatea poporului român în Dacia Traiană.

Ajutor pentru tineri şi pentru românii ardeleni

A susţinut, de asemenea, tinerii la studii şi în meserii. Pe doi tineri din satul natal Topliţa i-a susţinut financiar pentru a merge la Viena, de unde s-au întors calfe. Pe alţi tineri i-a susţinut în învăţarea de meserii la Sibiu, Sălişte şi Avrig. A înfiinţat Banca culturală „Lumina”, în 1907, în satul său natal, pentru a-i ajuta pe tinerii români în continuarea studiilor şi a sprijini „progresul cultural al românilor”, o idee socotită a fi printre cele mai înţelepte din vremea respectivă pentru susţinerea românilor. De asemenea, multe din documentele de donaţii către fundaţii româneşti erau făcute prin mijlocirea şi autoritatea sa incontestabilă în acea vreme, aşa cum mulţi îşi lăsau averea Bisericii sau fundaţiilor româneşti cu încredere deplină în misiunea pe care o ducea Mitropolia Ardealului şi instituţiile româneşti în Transilvania acelor vremuri.

La 28 martie 1908, Ilie Miron Cristea era invitat la Viena de prinţul moştenitor Francisc-Ferdinand, la propunerea lui Alexandru Vaida-Voevod. Însoţit de Augustin Bunea, Ilie Miron Cristea se plângea prinţului moştenitor de atitudinea ostilă a autorităţilor maghiare cu privire la românii din Transilvania. Această vizită avea să-l ajute în 1910, când, ales Episcop de Caransebeş, era recunoscut de curtea imperială în această demnitate, cu toată opoziţia maghiară.

„O rară bunătate sufletească”

Toate realizările de la Sibiu ale viitorului Patriarh al României se fundamentau pe „o rară bunătate sufletească”, aşa cum mărturisea într-un articol din revista „Biserica Ortodoxă Română”, în 1938, dr. Sebastian Stanca, amintindu-şi grija părintească a lui Ilie Miron Cristea pentru tinerii studenţi bursieri la Budapesta: „Părintele secretar cobora la sfârşitul fiecărei luni de la biroul său la contabilitate şi casierie, ne ridica bursele, cumpăra şi complecta personal mandatul poştal, trimiţându-l apoi la poştă, ca să putem avea la mână pe ziua cea dintâi a lunii următoare mijlocul cel mai eficace pentru compensarea nevoilor zilnice. (...) Dar părintele secretar nu uita niciodată să însemne pe cotorul mandatului câteva cuvinte calde de îndemnuri prieteneşti: «învăţaţi băeţi», «faceţi-vă datoria», «nu vă leneviţi în iscodirea Scripturilor», «grijiţi de prestigiul vostru de Rumâni», «băteţi fierul până e cald», sau câte o frază glumeaţă: «cheltuiţi-i sănătoşi», «poftă bună»”.

Surse bibliografice şi fotografii: R. Cândea, ­„Patriarhul Miron Cristea”¸ Cernăuţi, 1925; Ion Rusu Abrudeanu, „Înalt Prea Sfinţia Sa Patriarhul României Dr. Miron Cristea înalt regent. Omul şi faptele”, Editura „Cartea Românească”, Bucureşti, 1929; ­Revista B.O.R., Anul LVI, 1938; Antonie Plămădeală, „Românii din Transilvania sub teroarea regimului dualist austro-ungar după documente, acte şi corespondenţe de la Elie Miron Cristea”, Sibiu, 1986; Idem, „Contribuţii istorice privind perioada 1918-1939. Elie Miron Cristea - documente şi corespondenţă”, Sibiu, 1987; Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, „Cărturari sibieni de altădată”, Editura „Andreiana”, Sibiu, 2015.