Florile sfințeniei din grădina sihaștrilor dumnezeiești, Cuvioşii Cleopa și Paisie, ne invită la pridvoarele Raiului

În încheierea dumnezeieștii Privegheri, la praznicul Sfintei Teodora de la Sihla, premergătoare zilei de mâine, când va fi proclamarea locală a canonizării Sfinților Paisie și Cleopa de la Sihăstria, se cuvine să primim duh bogat din trăirea plină de liniștea, de pacea din inimi și din viețuirea sfântă a „luceferilor” și „stâlpilor” Moldovei și neamului românesc, așezați de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în racle asemenea „chivotului” de pe Altarul „Catedralei cosmice”, sub bolta cerului senin la Sihăstria.

În zborul lor către lumina peșterii Cuvioasei, corbii luau de aici, ca în timpul Sfântului Ilie, puțină hrană de la părinții sihaștri și o hrăneau pe Sfânta Teodora. Mărturisitor din „hrana” Sfintei Teodora este și cel mai smerit rugător cunoscut în contemporaneitate, cel puțin în Biserica Ortodoxă Română, Sfântul Cuvios Paisie, care a fost lucrătorul rugăciunii inimii lângă peștera Sfintei. De unde știm aceasta? De la un alt sfânt, care ne-a învățat cum au adus Sfinții Părinți liniștea Mântuitorului Iisus Hristos într-o lume a zgomotului, cum au reuşit ei să biruie „dictatura” zgomotului cu tăcerea luminoasă a închiderii ușilor zgomotului. Și acesta este Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, care ne-a dăruit „medicamentul” pentru liniștire: a minții, a inimii, a cuvintelor, a impulsurilor și a tuturor celorlalte boli. Se numește pacea din inimile isihaștilor, iar lucrarea lor concentrată în scris se cheamă Filocalia.

Iubiți credincioși, suntem atât de departe de Filocalie încât nici nu auzim cuvântul acesta astăzi rostindu-se, deși sunt douăsprezece volume de comori luminoase, ascunse în cuvinte care ni se par grele, precum și muntele ni se pare greu de urcat, pentru că nu dorim să-l urcăm. Dar, dacă nu am urca muntele, nici nu am gusta vreodată aerul proaspăt. Nu ne-am ridica niciodată la Dumnezeu! Și Sfântul Dumitru Stăniloae, care știa metoda, harul și puterea sfinților rugători ai liniștii, toată viața lui asta a făcut. A spus: „Totuși nu am întâlnit un isihast, un om filocalic. Aș dori să nu plec din lumea aceasta până nu văd unul”. Și cu zeci de ani în urmă, când avea 80 de ani, Sfântul Dumitru Stăniloae, marele nostru profesor, a venit cu un mare profesor din Franța, Olivier Clement, un mare luminător al Franței convertit la Ortodoxie, și au mers acolo unde stătea atunci Sfântul Cuvios Paisie, în chilioara lui modestă, pe stânca de lângă o bisericuță făcută dintr-un singur brad, pe care o știți. Și la 80 de ani a îngenuncheat sub epitrahilul pe care l-a dorit ca pe cea mai înal­tă lumină a cerului de pe pământ! Oricine ajungea la Sfântul Paisie să îi așeze mâna pe creștet, în tăcerea lui - un sfânt al tăcerii, pentru că vorbea liniștea lui Dumnezeu în el -, intra în lumea interioară! Sfântul Dumitru Stăniloae a spus: „L-am întrebat pe Cuviosul Părinte Paisie și l-am rugat să-mi ofere și mie un cuvânt de folos despre liniștea din inimă și despre isihasm. Cuviosul Paisie a tăcut și, într-un târziu, a spus: «Părinte profesor, eu sunt un om simplu și nu am auzit niciodată de cuvintele pe care le-ați spus»”. Sfântul Stăniloae mărturisește: „În clipa aceea, un foc a pătruns în inima mea și, chiar dacă aveam 80 de ani, m-am ridicat ca un copil și am zis: Mulțumesc, Doamne, că mi-a atins fruntea un isihast autentic!” Mărturia Sfântului Stăniloae despre Sfântul Paisie o mai găsim doar în Patericul Egiptean, când un sfânt se ducea la alt sfânt și se smereau unul în fața celuilalt.

În al doilea rând, la epitrahilul lui te-ai fi așteptat să meargă doar cei îmbunătățiți. De pildă, în Sfântul Munte Athos, așa este. Sfântul isihast Paisie de aici, din pădure, a iubit însă toată creația lui Dumnezeu și a adunat copii, bătrâni, maici, călugări, arhierei și demnitari sub epitrahilul răbdării și milei Domnului. Așa face și Dumnezeu. Călugărul isihast nu mai alege omul, ci vindecarea sa. Lumina nu mai are teamă de întuneric și luminează tuturor! Fenomenul acesta este unic în Ortodoxie și curge din izvoarele liniștii, din inimi! Sfântul Paisie ne-a lăsat pe toți să sorbim cât am putut, buni sau răi, ca un medic iscusit, din medicamentul vindecător de rănile păcatelor!

Părintele Sfânt Cleopa este duhovnic luminat și misionar înflăcărat, așa cum ne arată cel mai reușit ucenic al său și al Sfântului Dumitru Stăniloae și al Cuviosului Paisie, Părintele nostru Patriarh Daniel. Preafericirea Sa este mărturisitorul teologiei filocalice, așa cum a constatat pe viu în trăirea sfinților noștri de azi. Așa se explică și împlinirile spirituale și duhovnicești în Moldova și în întreaga Biserică Ortodoxă Română! Ucenicul sfinților nu poate arăta altă cale decât cea a sfinților lui Dumnezeu pentru Biserică, pentru popor, pentru lume.

„Cleopa cel luminat și Paisie cel smerit”

În textele liturgice ale slujbei Sfinților Paisie și Cleopa aflăm lucrarea de la Hristos prin aleșii Săi, niște duhovnici plini de har care se revarsă asupra noastră: „Cleopa cel luminat și Paisie cel smerit”! (troparul Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa de la Sihăstria). De aceea, acum se cuvine mai bine să tăcem. Această priveghere după rânduiala mănăstirii, binecuvântată de Înalt­preasfințitul Părinte Mitropolit Teofan și sus­ținută de „privighetorile” Sihăstriei, care sunt părinții de aici, ne-a învățat să tăcem și să-i lăsăm pe sfinți să ne ofere mărturiile păcii lor din inimi, așa cum bunăoară observa Părintele Patriarh Teoctist: „Părintele Cleopa era legat de acest lanț duhovnicesc, el însuși verigă de aur a cuvioșilor părinți, a asceților din pustiu, a sfintelor figuri care împodobesc cerul duhovnicesc al Bisericii Ortodoxe Române, viețuirea lui sfântă, asceza neîncetată, postul și rugăciunile, vorbele cu tâlc adânc, multele lui harisme, în frunte cu virtutea dragostei față de toți semenii, instituia un izvor răcoritor cu susur lin care oferea apa cea nesecată a vieții sufletelor obosite și însetate. România nu era săracă, îl avea pe părintele. Țara care are duhovnici este bogată spiritual. Deține o valoare spirituală care nu se ofilește și nu se distruge. Și dacă suflau cândva vânturile ateismului și valurile necredinței, părintele Cleopa, rădăcina vieții, ținea tradiția, sfințenia, libertatea și adevărul”.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel zug­ră­vește în cuvinte sacre o icoană vie a Sfântului Paisie: „Cuviosul Paisie este asemenea sfinților din pustie care concentrau multă înțelepciune sfântă în cuvinte puține. Părintele Paisie spunea esențialul în sfaturi părintești. Bunătatea sa nu era sentimentalistă, iar mânia sa nu era pă­timașă. Ascet și rugător, Părintele Paisie părea că are o severitate fără crispare și o smerenie fără naivitate. Era un om matur duhov­nicește și era curat cu inima”.

Părintele Mitropolit Teofan, la rândul său, a sesizat un aspect foarte important: „Părintele Paisie este olarul de vase duhovnicești”.

Una dintre preafrumoasele cântări închinate părinților de la Sihăstria ne îndeamnă să ne reamintim ce trebuie să punem la inimă pentru a nu fi prezenți aici doar cu trupul: „Veniți, toți cre­dincioșii, cu evlavie la Sihăstria adunându-ne, ca în pridvoarele raiului” (Slava la Doamne, stri­gat-am..., de la Vecernia Mare a Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa). Nu spunea Sfântul Părinte Cleopa mereu: „Mânca-v-ar raiul”? Nu spunea Cuviosul Sfânt Paisie: „Să ne vedem la ușa raiului”?

Trebuie spus aici că Sihăstria are doi portari „la pridvoarele” raiului! Aceasta este Mănăstirea Sihăstria! Așa glăsuiește slujba! Așa îi vom cinsti, de acum, în toată Biserica Ortodoxă Română, toți preoții, toți credincioșii pe fericiții noștri părinți luminători Paisie și Cleopa: „Ca în pridvoarele raiului, să ne desfătăm de florile acestuia [...] dumnezeieștii Paisie și Cleopa, cu bună-mireasma nevoințelor, a darurilor și a minunilor înmiresmează sufletele tuturor” (Slava la Doamne, strigat-am..., de la Vecernia Mare a Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa). Puteți reține în minte și în inimi: „Flori binecuvântate ale Bisericii”. Suntem la priveghere, la „rugăciunea de foc de miezul nopții” cum zicea adesea Sfântul Cleopa, asemenea tuturor Sfinților Părinți ai pustiei.

Să ne înmiresmăm așadar propriile suflete: „Pentru aceasta, veselindu-ne, să-i lăudăm zicând: Bucurați-vă, preabună însoțire de îngeri în trup, cununa călugărilor și lauda sihaștrilor! Bucurați-vă, cei sădiți lângă izvoarele Duhului și cu virtuțile înfloriți! Bucurați-vă, surpătorii nevăzuților vrăjmași și mângâietorii celor în necaz! Bucurați-vă, munți înalți ai smereniei și călăuzitori nerătăciți ai trezviei! Bucurați-vă, de cele cerești văzătorilor și părtași ai darurilor Duhului și de minuni făcători!” (Slava la Doamne, strigat-am..., de la Vecernia Mare a Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa).

„Troița” de sfinți isihaști din zona Neamțului

Așadar, în „pridvorul raiului” priveghem toți. Somnul dispare în fața raiului din inimă. Dar ușa raiului spiritual ne-o deschid doar sfinții! Sfinții Paisie și Cleopa au iubit poporul atât de mult precum toți sfinții neamului nostru românesc: „Ci, o, preadorită doime ai lui Hristos mult iubită” (Slava la Doamne, strigat-am..., de la Vecernia Mare a Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa) - „doimea” se referă și la prietenia unică dintre Sfântul Paisie și Sfântul Cleopa, o prietenie hristică, dumnezeiască, unde-i unul să fie și celălalt, asemenea Sfinților Vasile cel Mare și Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul care se luptau nu pentru întâietate, ci pentru a și-o oferi reciproc. „Doime” sfântă - iată de ce stați într-o unică și sfântă icoană! Se adaugă Sfântul Ioan Iacob de la Neamț și astfel Sfântul Cleopa și Sfântul Paisie împreună arată „troița” de sfinți isihaști din zona Neamțului, dar și în toată Ortodoxia.

„Bucură-te, doime de Cuvioși, stâlpii cei mari și neclintiți ai Bisericii, Paisie Cuvioase, chipul smereniei [despre care Sfântul Isaac Sirul spune că smerenia e „veșmântul lui Dumnezeu”] și Sfinte Cleopa, gura cea de foc [noul Sfântul Ioan Hrisostom al României - Sfântul Cleopa] voi, coarnele plugului ridicate pentru arat de Lucrătorul Dumnezeu. Bucurați-vă! Și vă rugăm cu credință, praznic de obște tocmindu-vă”, am auzit la Stihira a doua de la Stihoavna Vecerniei Mari a Sfinților Cuvioși. Primul praznic de obște iată a sosit. Sfinților Paisie și Cleopa, „portarii pridvorului raiului”, „mijlociți la Domnul ca să dăruiască nouă bogată mila Sa”.

În încheiere, să rugăm sfinții pentru câte un cuvânt spre inimile noastre. Sfântul Cleopa ne îndeamnă așa: „Să privim spre noi și spre porunca Sfintei Evanghelii. Dacă noi nu numai că nu iubim pe cei ce ne fac rău, nu numai că nu binecuvântăm pe cei ce ne blestemă, nu numai că nu dăm cu împrumut la aceia de la care trebuie să nu ne mai gândim să luăm înapoi, ci chiar căutăm să ne răzbunăm numaidecât asupra celui ce ne-a făcut rău, atunci nu mai suntem fiii lui Dumnezeu, ci fiii urgiei și ai mâniei lui Dumnezeu! Căci avem în mintea noastră gândul de a ne răzbuna pe cel ce ne-a făcut rău. Atunci nu mai este Duhul lui Dumnezeu în noi și nici nu mai este dragostea lui Iisus Hristos în inimile noastre”. Să fie, așadar, doar dragostea lui Iisus Hristos în inimile noastre! E cuvântul de ordine al Sfântului Cleopa la pridvorul raiului pentru trezvie și testament pacificator din generație în generație!

Sfinte Preacuvioase Părinte Paisie, la privegherea din această seară, ca și sub epitrahil te rugăm, dă-ne binecuvântare. Iar sfântul ne șoptește din Cer acum, aici: „Domnul și Dumnezeu preamilostivul să vă binecuvânteze! Domnul să vă ajute! Domnul să vă miluiască! Domnul să vă păzească de tot răul! Domnul să vă umple de bucurie duhovnicească! Domnul, ca un bun și iubitor de oameni, să vă ierte păcatele și în ceruri cu drepții să vă primească! Binecuvântează, Doamne, pe robii tăi aceștia și rugăciunea lor, și dragostea lor, și credința lor, și bucuria lor, și smerenia lor și răbdarea lor. Binecuvântează, Doamne, osteneala lor și căsuța lor, și pâinea lor, și copiii lor, și viața lor și sfârșit bun le dă­ruiește, iar dincolo un colțișor de rai le rânduiește, că binecuvântat ești în vecii vecilor!”

Am redat cuvântului scris gândurile smerite împărtășite din adâncă evlavie, izvorâte din prezența tainică, dar și aievea a Sfinților Paisie și Cleopa la privegherea de la Sihăstria. Mai curând, dânșii au slujit în dogoarea familiei rugătorilor de toate vârstele, o obște regăsită în faptul isihiei, păcii din inimi, unificatoare și hrănitoare de comuniune. Poate că aici s-au regăsit cetele sihaștrilor cunoscuți și necunoscuți de veacuri, dar care au preluat de la bătrânii Patericului românesc, generație după generație, „focul” din „jarul” ascuns sub spuza timpului ca o lumină ce nu face osebire între cleric și mirean, monah ori familist. Acesta este marele dar al întâlnirii rugătoare a celui mai mare teolog român al Filocaliei, Sfântul Dumitru Stăniloae, cu cel mai autentic practicant smerit al rugăciunii lui Iisus, Sfântul Paisie, sub epitrahilul căruia au fost ocrotiți toți - mici și mari, buni sau răi. Iar Sfântul Cleopa, duhovnic luminat și teolog al Părinților Ortodoxiei, a făcut din chilie o catedrală mistagogică a ușilor Raiului!

Cuvânt rostit la finalul slujbei Privegherii în cinstea Sfinţilor Cuvioşi Paisie şi Cleopa de la Mănăstirea Sihăstria, miercuri, 6 august 2025. Text revăzut de autor.