Preotul Ioan V. Procopiescu, dascăl de vocaţie

Preotul Ioan V. Procopiescu s-a născut la 13 ianuarie 1884 în Islaz, jud. Romanați (în prezent Teleorman), în familia preotului Vasile Procopiescu și Paraschiva, fiind singurul băiat din mai mulți care s-au stins în pruncie, având trei surori. Preoți au fost atât unchiul său, Pantelimon Procopiescu, cât și bunicul, Procopie Popescu, tot în Islaz.

A absolvit 5 clase în satul natal, apoi cursurile Seminarului „Nifon Mitropolitul” și între 1903 şi 1907 ale Facultății de Teologie din București, din anul I ca bursier. Pentru lucrarea de licență cu tema „Originea credințelor relative la viața viitoare” a primit nota 10 și calificativul magna cum laude, fiind primul din cei șapte licențiați ai anului.

La 19 aprilie 1908 s-a căsătorit cu Maria Comandaros (1890-1938) din Corabia, jud. Romanați (acum în Olt), fiica comerciantului Panait și a Mariței, împreună având doi copii, Vasile (1909-1936) și Lelia-Maria (1916-1990), căsătorită cu Octavian Cioată din Bălănești, jud. Gorj.

La 22 mai 1908 a fost hirotonit diacon de Episcopul Atanasie Mironescu pe seama Catedralei „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Caracal. Între 1 august 1908 și 1 aprilie 1912 a fost subprotoiereu al judeţului Romanați. La 29 mai 1911 a fost hirotonit preot de Episcopul Ghenadie Georgescu pe seama Bisericii „Sfinții Apostoli Petru şi Pavel” din Caracal. La 1 decembrie 1913 este numit protoiereu al judeţului Romanați, stând în funcție până în 16 octombrie 1914, când demisionează.

În Caracal a fost „maestru și diriginte” al Școlii de cântăreți (1911-1915), casier al Societății preoțești „Progresul” (1908-1913), a prezidat conferințe pastorale și l-a întâmpinat în 1913 pe politicianul Take Ionescu. În 1914 a participat la inaugurarea monumentului din Cezieni dedicat sergentului Ilie Osiceanu, erou al războiului din 1877. În 1915, împreună cu 300 de preoți olteni, a mers la Curtea de Argeș într-un pelerinaj la mormântul regelui Carol I, abia trecut în veșnicie, tatăl și unchiul său alături de alți doi preoți mergând în fruntea impozantului cortegiu cu o coroană de flori spre a fi depusă la mormânt, de față fiind și regina Elisabeta.

A avut două mandate, între 1 aprilie 1912 și 1 aprilie 1918, ca membru în Spiritualul Consistoriu Eparhial al Episcopiei Râmnicului Noului Severin, iar din martie 1918 a fost director al Cancelariei Episcopale, mai târziu sprijinind venirea Episcopului Vartolomeu Stănescu în 1922 ca eparhiot al Râmnicului.

Între decembrie 1915 și martie 1925 a fost paroh la Biserica „Toți Sfinții” din Râmnicu Vâlcea. În 1916 amenajează curtea bisericii ca parc public, așa cum îl găsim și astăzi. Reface tâmplăria pridvorului bisericii, casa parohială, clopotnița și achiziționează un clopot în locul celui ridicat de nemți în Primul Război Mondial. A fost profesor suplinitor la Seminarul Teologic „Sfântul Ierarh Nicolae” pentru catedrele de Omiletică, Pastorală, Drept bisericesc, Noul Testament și Liturgică teoretică, ocupând provizoriu și funcția de director între 1 octombrie și 1 noiembrie 1918.

Din martie 1925 este numit paroh la Biserica „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul” din Corabia, urbea Valea Seacă, judeţul Romanați, unde a slujit până la 1 septembrie 1941, când rămâne preot onorific, optând pentru învățământ. Sub grija sa, în 1926 au loc reparații generale și pictură în ulei, iar în 1935 pardosirea din nou cu scândură și construirea unui cafas.

În Corabia, tot din martie 1925, a fost profesor de religie la Gimnaziul (ulterior Liceul Teoretic) „Ștefan Popescu”, devenind și director la 30 mai 1931, funcție pe care a ocupat-o până la 1 septembrie 1943, când se pensionează. A organizat numeroase programe culturale, artistice și conferințe pentru elevi și popor cu ocazia serbărilor din jurul Nașterii Domnului, a patronului gimnaziului, a zilelor de 24 ianuarie, 10 mai, 1 decembrie și chiar la vizitele unor înalte personalități bisericești și civile (Episcopul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului, Mitropolitul Nifon Criveanu al Olteniei, ministrul Constantin Angelescu ș.a.).

În 1931 acest gimnaziu a fost desființat, dar o comisie compusă din preotul director Ioan Procopiescu, primarul orașului N. Constantinescu și deputatul Sebastian Radovici s-au prezentat lui Nicolae Iorga, prim-ministru și ministrul instrucțiunii publice, reușind să obțină o audiență la Sinaia și astfel s-a redeschis extrabugetar cu câteva clase. În august 1934, Constantin Angelescu, ministrul instruc­țiunii publice, vizitează gimnaziul şi, ascultând cuvântarea părintelui director, decide pentru gimnaziu că „trebuie să-l ajutăm să-și completeze localul pentru a deveni un însemnat loc de cultură românească în acest colț al Țării. Exprim Părintelui Director I. V. Procopiescu și corpului didactic întreaga mea recunoștință pentru devotamentul și munca ce depun”. Prin grija preotului, în 1942 a fost inaugurat un nou local al școlii tehnice industriale din liceu. În paralel a predat și la Gimnaziul de fete din Caracal între 1932 şi 1942.

În plan bisericesc, a participat la marile congrese ale preoțimii oltene, în ședințele Cercului Preoțesc Corabia a prezentat teme precum „Relele urmări ale beției”, „Despre îngrijirea copiilor mici, sub raportul igienei”, a oficiat cu preoții orașului slujbe de Te Deum la sărbătorile naționale, parastase pentru eroi sau vizite ale ierarhilor.

Publică numeroase articole în revistele Școala și Biserica, Luminătorul, Viitorul, Cultura, Cuvântul Adevărului, iar printre cărțile sale se numără: „Cauzele scăderii sentimentului religios la poporul românesc din regat și mijloacele pentru deșteptarea, dezvoltarea, întărirea și înălțarea lui” (1913), „Problema educațiunii morale a societății” (1935), „Manual de Istoria Bisericii Ortodoxe Române” pentru clasa a IV-a secundară (1939).

A fost decorat cu Medalia „Răsplata Muncii pentru Biserică”, clasa I (1913) și Semnul onorific „Răsplata Muncii pentru 25 de ani în serviciul Statului” (1935) pentru sârguința depusă în conducerea secțiunii Crucea Roșie a Tinerimii.

Trece la cele veșnice la 9 ianuarie 1949, în vârstă de aproape 65 de ani, în Corabia, în casa sa din strada Grivița Roșie nr. 18. Locul mormântului său este necunoscut.