Viața și minunile Sfântului Ilie Lăcătușu

La ședințele de lucru din 11-12 iulie 2024, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a trecut în Sinaxar 16 sfinți noi. Printre ei se numără și Sfântul Părinte Mărturisitor Ilie Lăcătușu. Părintele Ilie Lăcătușu s-a născut la data de 6 decembrie 1909, într-o familie evlavioasă din satul Crăpăturile, județul Vâlcea. Tatăl său, Marin, cântăreț bisericesc, și mama sa, Maria, i-au sădit, din pruncie, în inimă dragostea pentru Dumnezeu.

A urmat școala primară între anii 1922 și 1930, apoi cursurile Seminarului „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea. După absolvirea seminarului, între 1930 și 1934, devine studentul Facultății de Teologie din București. În luna martie a anului 1931 se căsătorește cu Ecaterina Popescu, de profesie învățătoare. Vor avea împreună cinci copii. În septembrie 1934 este hirotonit preot în Parohia Osica de Jos, din județul Olt. Ulterior, este chemat să slujească la Buicești, în Mehedinți. Se dedică cu râvnă slujirii pastorale, ajutându-i pe creștini în toate dificultățile existențiale, trupești și sufletești, cu care se confruntau. Între 1942 și 1943, Misiunea Ortodoxă Română îl trimite să facă misiune creștină la Odessa, apoi ca preot paroh la Biserica „Sf. Arhanghel Mihail” din Șerșenița, în Transnistria, într-o „parohie cu 974 de familii, respectiv 4.000 de suflete. În perioada bolșevică, biserica parohială fusese transformată în club politic, astfel încât la 3 noiembrie 1942 a resfințit-o. Ca slujitor, a împărțit obiecte religioase credincioșilor, a inițiat acțiuni de ajutorare cu lemne de foc pentru cei săraci, a înființat o cantină destinată școlarilor orfani, a predat religia în școli, totodată, de la 1 ianuarie 1943 suplinind Parohia Grabova din vecinătate.” (Adrian Nicolae Petcu, Părintele Ilie Lăcătușu sub persecuția comunistă, I, Ziarul Lumina, 29 aprilie 2014)

Arestări, muncă forțată, bătăi și foame. Tratamentul comunist pentru edificarea omului nou

Încă din tinerețe, Părintele Ilie Lăcătușu și-a dedicat viața slujirii lui Dumnezeu și neamului românesc. Bolșevicii atei care, după 1945, aveau să cotropească România nu puteau vedea cu ochi buni acest țel. În 1952 aveau să fie arestați mulți preoți, printre ei, Părintele Ilie Lăcătușu. El va fi dus în colonia de muncă Galeșu, la Canal. Urmează alte puncte pe harta spațiului concen­trațio­nar, în care adevărații români și trăitorii creștini au pătimit, îndurând foamea, gerul, bătăile, torturile și munca for­țată: Părintele Ilie este mutat, peste o vreme, la Colonia Peninsula, în Constanța, apoi la colonia de muncă 0680 din Onești. În 1954 este eliberat și rearestat în 1959, fiind condamnat la muncă silnică, în Deltă, la Periprava.

Arhimandritul Justin Pârvu rememorează o minune petrecută la Periprava, care îl are în centrul ei pe Părintele Ilie Lăcătușu: „Cu Părintele Ilie Lăcătușu am stat patru ani la Periprava, în Deltă. El s-a remarcat, în general, prin interiorizarea lui puternică și prin tăcere; rar îl auzeai vorbind ceva, și, atunci când o făcea, era foarte important ceea ce spunea; de cele mai multe ori ne îndemna să ne rugăm atunci când eram în vreo primejdie. Despre acest om pot să spun că avea cu adevărat darul smereniei. Căuta tot timpul să nu iasă în evidență cu ceva, făcea pe neînsemnatul. Îmi amintesc de o întâmplare minunată din Deltă, când Părintele Ilie a jucat un rol foarte important. În 30 ianuarie, ne-au trimis în colonie, la Canal, la tăiat de stuf. Vă dați seama ce însemna lucrul acesta pe un frig de iarnă? Moarte curată. Eram toți înspăi­mântați, mai ales că îi văzusem și pe caraliii noștri cu mitraliera, vreo patru mitraliere. Probabil așteptau să ne execute, crezând că vom refuza comanda. Era o deschidere acolo, de apă, de vreo 40 ha, și stuful era tocmai în adâncime. Toți am început să murmurăm și nu prea aveam de gând să intrăm în apă. Ne-au ordonat să intrăm și să scoatem câte doi snopi. Pentru cine făceam noi astea? Nu avea nici un sens. Măi, și cum să intri în apă? Calci, te duci într-o știoalnă, nu te mai scoate nimeni de acolo. Am ezitat la început.

Dar Părintele Ilie a avut un cuvânt foarte ferm și ne-a îmbărbătat pe toți: «Măi, intrăm, pentru că ăștia îs puși pe gând rău; ăștia trag în noi. Să intrăm în apă, că Maica Domnului și Sfinții Trei ­Ierarhi ne vor scoate nevătămați». Măi, și am intrat. Am ajuns acolo, până la bărbie am intrat în apă. Am tăiat frumos snopi. Și ne miram cu toții că lucram ca pe uscat. Unii până la piept, unii până la gât, unii până la jumătate, cum ne-a prins locul pe fiecare acolo. Și am scos. Am mers vreo trei ore în apă și am scos la mal cei doi snopi. Dar nu era numai așa, să-l tai cu frunze, trebuia frumos, curățat, măsurat, pus la dimensiune, și era un ger de -30 de grade afară, gheața groasă de 20-25 cm, încât vedeai nufărul galben înflorit sub gheață.

(...) Și așa Maica Domnului și Sfinții Trei Ierarhi au fost cu noi și ne-au ajutat, chiar în ziua de 30 ianuarie. Și vă spun că nu s-a întâmplat să fie nici un bolnav, nici un internat, n-a fost nimic. Și aceasta datorită rugăciunilor Părintelui Ilie, că altfel cred că eram cu toții morți...”

Dintr-o declarație din 1941, înțelegem angajamentul său politic, dar mai ales valorile centrale, care i-au definit Sfântului Ilie Lă­cătușu întregul parcurs existen­țial - conștiința misiunii sale pastorale, credința în Dumnezeu, dragostea pentru neamul românesc: „Am lucrat cu înțe­lepciune și tact în rolul meu de educator în această latură de îndrumare civic-național-patrio­tică... ­Fiind preocupat și pătruns de ­conștiința misiunii hainei și prestigiului pre­oțesc, n-am făcut loc faptei de ocară și prilej de poticnire celor buni, deoarece eram înarmat nu cu munițiuni și arme ucigătoare pe care nu le-am avut niciodată, nici promise, nici în posesie, ci am avut, în ciuda tuturor vrăjmașilor, credință în Dumnezeu și respectul față de tot omul. Lucrând în dragoste evanghelică, am purces în prisosul de timp ce mi-l îngăduiau treburile bisericești la această muncă socială... Biserica a fost și este lăcașul unde inimile creș­tine și-au plecat simțămintele topite în calde rugăminți. Din fața Sfântului Altar am binevestit prin predici voia Domnului Hristos, nicidecum aluziuni și apologii politice... Purtarea în ți­nută și cuvânt mi-a fost cuviincioasă oricând și oriunde. La dragostea mea față de enoriași, pe care nu i-am amenințat niciodată prin vorbe necumpătate, mi s-a răspuns întotdeauna și mi se răspunde și azi cu cea mai însu­flețită dragoste.” (Adrian Nicolae Petcu, Părintele Ilie Lăcătușu sub persecuția comunistă, II, Ziarul Lumina, 4 mai 2014)

Domiciliu obligatoriu, la Bolintin

Între 20 decembrie 1964 și 1 august 1970, Părintele Ilie Lăcă­tușu slujește în Parohia Gâr­dești. Peste un timp, este mutat la Parohia Cucuruzu, din comuna Răsuceni. La începutul anului 1978 se pensionează.

O întâmplare semnificativă se petrece în 1983 când, găsindu-se bolnav în spital, Părintele Ilie le mărturisește apropiaților că, dacă va trăi până după data de 22 iulie, Dumnezeu îi va mai dărui doi ani de viață. Tot atunci și-a manifestat dorința ca soția sa, când va sosi vremea, peste 15 ani, să fie înmormântată lângă el. Cuvintele părintelui se vor adeveri: se mută la cele veșnice la data de 22 iulie 1983, iar peste 15 ani, preoteasa Ecaterina este înmormântată lângă el. Cu prilejul acelei înmormântări, se va descoperi minunea: trupul Părintelui Ilie Lăcă­tușu - cel ce suferise în vremea comunismului ateu prigoană și tem­niță pentru credința sa fierbinte în Hristos - era întreg, neputrezit și răspândea bună mireasmă!

În 2010, cu binecuvântarea Părintelui Justin Pârvu, am strâns multe mărturii care atestau cât de mult mijlocește Părintele Ilie Lăcătușu la Bunul Dumnezeu pentru toate sufletele împovărate de boli, griji și necazuri. Mărturiile au apărut în volumul Viața, minunile și acatistul Părintelui Ilie Lăcătu­șu, la Editura Areopag, în 2011. Am întâlnit oameni care primiseră un diagnostic neîndurător (de cancer sau epilepsie, spre exemplu) care au fost vindecați prin mijlocirea minunatului părinte. Sfântul îi vorbea fiecăruia „pe limba lui”: unuia i se arăta cu ochii larg deschiși (poate pentru a-i întări credința că sfinții, prin Duhul Sfânt, sunt vii, ne aud, ne văd, participă la sufe­rințele și luptele noastre), altuia i se înfățișa în vis și îl chema la el, la cripta din Cimitirul „Adormirea Maicii Domnului”, de la capătul Căii Giulești, unde atâtea suflete și-au găsit alinarea.

Cineva mi-a trimis e-mailul următor: „Numele meu este G.F., am douăzeci şi nouă de ani şi am avut ocazia, prin mila lui Dumnezeu, să-l «cunosc» pe Părintele Ilie Lăcătuşu în urmă cu trei ani. Eram foarte supărat din cauza problemelor de sănătate cu care s-a născut primul meu copil, care în acea perioadă avea aproximativ şase luni. Am aflat despre moaştele Părintelui Ilie Lăcătuşu de la părintele meu duhovnic şi am zis că nu ar strica deloc să ajung şi eu la moaştele sfântului. După o primă încercare în care nu a venit nimeni să deschidă uşa cămăruţei din cimitirul Giuleşti în care se afla sfântul, am mai încercat. Şi m-a binecuvântat Dumnezeu cu trei «întâlniri» cu Părintele Lăcătuşu. Dar faptul cel mai important, din vizitele pe care le-am făcut la mormântul Părintelui Lăcătuşu, a fost că în timpul acelor vizite la mormântul din cimitirul Giuleşti ni s-a întâmplat o minune. Băiatul meu, pe care l-am şi luat o dată la moaştele sfântului, s-a vindecat de sindromul Duane. Acest sindrom, care nu se poate vindeca medical (e vorba de lipsa nervului care face legătura de la ochi la creier), A DISPĂRUT TOTAL!!! O fi întâmplare? Eu zic că nu şi că pe mulţi o să-i mai ajute sfântul. Doar să i se ceară. Doamne ajută!”.