Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Duminica Sfinților Români la Catedrala Mitropolitană din Sibiu

Duminica Sfinților Români la Catedrala Mitropolitană din Sibiu

Galerie foto (6) Galerie foto (6) Știri
Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 22 Iunie 2025

Catedrala Mitropolitană din Sibiu a fost plină de credincioși în Duminica a 2-a după Rusalii, închinată Sfinților Români. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltprea­sfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

În soborul slujitor s-au aflat cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, slujitori ai Catedralei Mitropolitane şi diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Timotei Popovici” a Catedralei Mitropolitane din Sibiu, dirijată de pr. lect. dr. Dan Alexandru Streza. În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu l-a hirotonit întru diacon pe teologul Antonie Ioan Feiereis, informează Mitropolia Ardealului.

În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a vorbit despre puterea mijlocitoare a sfinţilor şi ajutorul pe care îl oferă credincioşilor care îi cinstesc şi le înalţă rugăciuni. Ierarhul i-a menţionat mai apoi pe cei trei sfinţi din Mitropolia Ardealului canonizaţi anul acesta: Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus şi Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeţ.

„Proclamarea canonizării la Mănăstirea Prislop va fi în ziua lui de prăznuire, în 28 noiembrie. Cei care se gândesc la acest sfânt protector, cei care citesc acum Acatisul lui, toţi cei care merg la Prislop ştiu de ce merg. Au simţit, au văzut, au aflat de la alţii care este taina, secretul că oamenii se duc fără să fie îndreptaţi, forţaţi, chemaţi. Cei care merg cu sinceritate, nu din interese sau din alte lucruri, pentru că mai sunt şi încercări omeneşti, aceia vor simţi foloasele duhovniceşti şi trupeşti. (...) La praznicul Adormirii Maicii Domnului vom avea proclamarea canonizării Sfântului Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus, care a fost împreună cu Sfântul Arsenie la mănăstirea refăcută de Mitropolitul Nicolae Bălan. Am dorit ca toată lumea să-l cinstească pentru una dintre virtuţile care sunt mai puţin sesizabile: răbdarea. Această virtute nu înseamnă doar că, dacă cineva te înfruntă, tu nu răspunzi, ci înseamnă statornicie şi încrederea că Dumnezeu le va rezolva pe toate şi că nu eşti tu judecător, ci Dumnezeu este Judecătorul tuturor. A fost un părinte serafic, un părinte al bucuriei, purta numele Sfântului Serafim de Sarov, care spunea ori de câte ori se întâlnea cu cineva: «Bucuria mea, Hristos a înviat!»”, a spus ierarhul.