Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, a slujit joi, 29 mai, în Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște, cu prilejul prăznuirii hramului istoric
Duminică va fi sfințită capela Parohiei Iancu Nou-Bălăneanu
Credincioșii Parohiei Iancu Nou-Bălăneanu din Protoieria Sector 2 Capitală vor trăi duminică, 25 mai, momente de împlinire sufletească. În mijlocul lor va poposi Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care va săvârși, începând cu ora 9:00, slujba de sfințire a capelei parohiale. În continuare, ierarhul, înconjurat de un sobor de clerici, va oficia Dumnezeiasca Liturghie.
Noua capelă a fost construită în perioada 2014-2019 cu sprijinul credincioșilor, al autorităților locale și al unor sponsori, din dorința de a contribui la întărirea vieții duhovnicești a comunității parohiale. Între anii 2020 și 2025 au avut loc ample lucrări de renovare și înfrumusețare arhitecturală. Lăcașul de cult va deservi nevoilor pastorale ale comunității, fiind folosit pentru slujbele de înmormântare, rugăciuni și alte rânduieli bisericești, ne-a transmis părintele paroh Laurențiu Lazăr.