Realizatorii emisiunii „Universul Credinței” de la Televiziunea Română, Andrei‑Victor Dochia, Paula Tăbîrcă și Corneliu Matache, au primit joi, 13 martie 2025, distincții din partea Preafericitul Părinte Patriarh Daniel pentru reflectarea în presă a evenimentelor care marchează Anul Centenar al Patriarhiei Române, informează Agenția de știri BASILICA.
Harul preoţiei pentru un ostenitor al Televiziunii Patriarhiei Române
Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârşit sâmbătă, 15 februarie, Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii Antim din Bucureşti. În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit întru preot pe diaconul Radu-Sebastian Guţă pe seama Parohiei Pantelimon-Sat, Protopopiatul Ilfov Sud.
Din soborul de slujitori care s-au rugat împreună cu Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul au făcut parte clerici ostenitori în cadrul Televiziunii TRINITAS a Patriarhiei Române, la slujbă participând, de asemenea, rude şi apropiaţi ai proaspătului hirotonit, precum şi colegi mireni.
În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, Preasfinţia Sa a vorbit despre învăţăturile care se desprind din Evanghelia zilei (Luca 20, 46-47; 21, 1-4), evidenţiind exemplul de dărnicie şi jertfelnicie al văduvei care a adus cei doi bănuţi ca dar pentru templu. „Una dintre învățăturile Evangheliei de astăzi se referă la modul cum trebuie să facem milostenie sau să închinăm din munca noastră pentru casa Domnului. Mântuitorul face referire la cărturarii care aruncau darul lor pentru templul din Ierusalim, adică voiau ca zgomotul banilor aruncați în cutia templului să se audă și lumea să-i aprecieze pentru că ei susțin lucrarea și activitatea de la templu. Dar a venit o femeie care a pus în această cutie doi bănuți pe care îi avea și jertfa ei a fost bineplăcută lui Dumnezeu pentru că, în timp ce cărturarii dădeau din prisosul averilor lor, ea a dat tot ce avea acasă. Vedem adeseori oameni simpli care sunt mai generoși decât cei care au o situație materială foarte bună, și care, impresionați de suferințele semenilor lor, oferă cu mare drag fără să se mai gândească că nu au nici ei suficient pentru viața de zi cu zi. Vedem în activitatea noastră bisericească, atunci când facem apel la oameni pentru diferite lucrări, că de fiecare dată cei mai generoși sunt oamenii modești, chiar unii dintre săraci”, a spus Episcopul-vicar patriarhal.
De asemenea, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul l-a felicitat pe noul hirotonit, rostind cuvinte de apreciere la adresa celor care l-au susţinut pe această cale a slujirii Bisericii şi lui Dumnezeu.
„Părintele Radu-Sebastian Guță a fost numit de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel preot slujitor la Parohia Pantelimon-Sat, o parohie la care mai sunt câțiva preoți. El are ascultarea de bază în cadrul Televiziunii Patriarhiei Române, unde lucrează de mai mulți ani. Îi felicităm pe părinți pentru că i-au dat o educație frumoasă. Au sădit în sufletul lui credința de copil, care a rodit urmând școlile de teologie și punându-și talanții pe care i-a primit de la Dumnezeu în slujba Bisericii, lucrând iată de mulți ani la televiziune, iar acum devenind slujitor al Sfântului Altar. O felicităm și pe doamna preoteasă, care i-a fost alături, şi pe ceilalți din familie. Îi dorim din toată inima părintelui Radu-Sebastian ca Dumnezeu să îl țină îndelungat în zile, sănătos, drept învățând cuvântul Adevărului în calitate de preot la această parohie, aflată în vecinătatea Centrului pastoral-cultural «Familia», unde Biserica desfășoară o activitate foarte bogată. Îi dorim pastorație ocrotită de Dumnezeu și de Maica Domnului cu roade duhovnicești, care să îi aducă bucurie și împlinire”, a spus ierarhul.