Praznicul Naşterii Domnului a adunat şi în acest an mulţimi de credincioşi la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Sfânta Liturghie din ziua marelui praznic a fost săvârşită de
Hramul bisericii din ostrovul Mănăstirii Cernica
Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din ostrovul Mănăstirii Cernica și‑a sărbătorit vineri, 6 decembrie, hramul. În mijlocul obștii monahale s‑a aflat Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, care a săvârșit Sfânta Liturghie. Impunătoarea biserică îl mai are ocrotitor spiritual și pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul.
Sărbătoarea hramului așezământului monahal a început în ajun, 5 decembrie, cu slujba Privegherii, iar a doua zi a continuat cu Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae, urmat de Sfânta Liturghie, săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a amintit că Sfântul Ierarh Nicolae a împlinit în viața sa Fericirile expuse în Evanghelia după Sfântul Luca: „Sfântul Ierarh Nicolae, ca un împlinitor al Fericirilor lui Iisus, este cinstit ca îndreptător al credinței, chip al blândeţilor și sprijinitor al oamenilor săraci, al fetelor sărace, fără zestre, al celor nedreptăţiţi de judecători corupți, și mai ales este cinstit ca model de milostivire, de dărnicie și iubire. În troparul său, Sfântul Ierarh Nicolae este numit «Îndreptător credinței» în sensul de «dreptar al credinței» de «îndreptar», de model sau măsură a credinței. Pentru că bunătatea, iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele, este măsura adevărată a credinței. Credința se măsoară sau se verifică după modul cum o aplicăm în viață, cum ne raportăm la Dumnezeu și la semenii noștri, nu doar în ceea ce mărturisim verbal, ca simbol al credinței sau crez. Mai este numit Sfântul Ierarh Nicolae «chip al blândeţilor». Cuvântul chip în limba greacă înseamnă icoană sau imagine. Deci, Sfântul Nicolae este o icoană, sau o imagine a blândeții, nu în sensul de imagine a unui bunic blând inofensiv, ci arătând că în el strălucește modelul suprem al blândeții, care este Însuși Hristos Domnul, Cel care ne spune: «învățați‑vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima»”.
În continuare, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul i‑a îndemnat pe cei prezenți să urmeze exemplul Sfântului Ierarh Nicolae. „Așadar, sărbătoarea de astăzi este o chemare la a urma Sfântul Ierarh Nicolae în privința virtuților, a bunătății și a blândeţilor, o invitație spre a săvârși binele pentru aproapele nostru. Cu atât mai mult în această perioadă a Postului Nașterii Domnului, când trebuie să învățăm să fim mai buni, mai milostivi, să vizităm și să ajutăm bolnavii, bătrânii, săracii, oamenii necăjiți și singuri. Noi ne numim creștini, pentru că purtăm numele lui Hristos, dar ajungem să fim creştini adevărați dacă devenim buni şi milostivi asemenea lui Hristos și sfinților Săi. Sărbătoarea de astăzi ne aduce înainte așadar un model al bunătății şi al iubirii faţă de oameni, pe Sfântul Ierarh Nicolae, mare făcător de minuni, cunoscut şi iubit de cei mai mulți credincioşi. De la Sfântul Nicolae învățăm dragostea de a dărui, bucuria și lumina comuniunii în familie și între semeni. De aceea, Biserica - marea familie creștină a celor botezați în numele Preasfintei Treimi - cultivă și încurajează bunătatea, iubirea, întrajutorarea și grija față de aproapele”, a spus Preasfinția Sa.
La final, părintele arhimandrit Vasile Pîrjol, starețul Mănăstirii Cernica, a mulțumit Episcopului‑vicar patriarhal pentru slujire.
Pelerinii prezenți s‑au putut închina pe parcursul zilei, în biserica centrală a vetrei monahale, la icoana istorică făcătoare de minuni a Sfântului Nicolae la care și‑au plecat genunchiul la rugăciune Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica și Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica și Căldărușani.