Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, a slujit joi, 29 mai, în Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște, cu prilejul prăznuirii hramului istoric
Sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena în inima Bucovinei, la Schitul Valea Seacă
Cu prilejul zilei de cinstire a Sfinților Împărați Constantin și Elena, mama sa, 21 mai 2025, hramul paraclisului schitului sucevean Valea Seacă, în mijlocul credincioșilor și al obștii monahale îndrumate duhovnicește de protos. Rafael Petraru s-a aflat Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Ierarhul a slujit Sfânta Liturghie la Altarul amenajat în apropierea bisericii, din sobor făcând parte clerici de la parohiile și mănăstirile din împrejurimi, reprezentanți ai Centrului eparhial Suceava, între care arhim. Justinian Săvescu, secretar, precum și pr. Aurel Goraș, protoiereu al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc.
După citirea textului Sfintei Scripturi, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul le-a vorbit celor prezenți despre rolul păstorului celui bun, despre felul în care acesta își face simțită prezența-i roditoare respectând rânduiala, intrând, așa cum se cuvine, pe ușă și nu precum furul și tâlharul, care sare pe aiurea. La sfârșitul Sfintei Liturghii a fost săvârșită slujba Parastasului pentru ctitorii sfântului lăcaș și pentru Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, vrednicul ierarh al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, trecut la Domnul la data de 20 mai 2020.
Răspunsurile liturgice care au înfrumusețat slujba săvârșită în această zi care s-a dovedit a fi prilej de comuniune în rugăciune au fost oferite de tineri seminariști și studenți, dirijați de teologul Mihai Candrea. La momentul rânduit, monahul Iosif (Ioan) Baron a fost hirotonit ierodiacon.
La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a transmis gândul de binecuvântare și de felicitare al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, oferind familiei Constantin și Elena Nisioi, ctitorii principali ai sfântului lăcaș cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, Ordinul „Apărător al credinței creștine”.