„Eu cu voi sunt în toate zilele”

O mulțime de evenimente au fost organizate de autorități în Bucu­rești și marile orașe pentru a marca în mod deosebit Ziua Copilului. Parcă mai multe ca niciodată, poate și din pricina unei inițiative legislative recente. Este vorba despre un proiect de lege care vizează eliminarea a șase zile nelucrătoare, printre care și această zi (6 ianuarie - Boboteaza, 7 ianuarie - Sfântul Ioan, 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române, Vinerea Mare - ultima vineri înainte de Paște, 1 iunie - Ziua Copilului, 30 noiembrie - Sfântul Andrei). În locul acestora se propune introducerea unei singure noi zile nelucrătoare, Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului.

O fi, din punctul de vedere al OMS, combaterea cancerului mai importantă decât copilul, ca împlinire a familiei? Sau o fi, din punctul de vedere al comitetului de inițiativă, mai importantă decât sărbătorile religioase și naționale? Ce agende încurcă faptul că ne bucurăm de copiii noștri, că sărbătorim viața ca dar? Pe cine deranjează faptul că românii, sau măcar o parte dintre ei, cei care nu pleacă în vacanță cu ocazia acelor zile libere, celebrează Arătarea lui Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu prin Prorocul Ioan, cel mai mare om născut din femeie? De ce să nu putem participa la praznicul sfântului care ne-a născut ca neam în cer, prin propovăduirea creștinis­mului? Și apoi, de ce să nu ne bucurăm de prima unire de durată a românilor? Iar cu privire la Vinerea Mare, este cutremurător să nu putem cinsti cum se cuvine întreaga zi a Jertfei sângeroase a Domnului pe Golgota, Jertfă pe care s-a întemeiat Biserica și a cărei actualizare pe sfintele altare este centrul Sfintei Liturghii. Lăsând deoparte toate celelalte cinci sărbători propuse a fi zile lucrătoare, rămâne întrebarea fundamentală: pe cine încurcă Răstignirea lui Hristos?

Lupul cel înțelegător

Și mai departe, pe cine încurcă praznicul întemeierii Bisericii? Căci vedem că ajunul Pogorârii Sfântului Duh este vizat de o inițiativă care urmărește o agendă străină, anume aceea de a organiza marșul LGBTQ+. Și nu este un afront singular la adresa ma­jo­rității covârșitoare a credin­cio­șilor creștini, nu este o întâmplare, ci vedem că în ultimii ani a fost sistematic așezat în preajma unor mari sărbători ortodoxe. Toate acestea se înscriu într-o mișcare de substituire a calendarului Europei creș­tine cu un alt calendar, laic, adaptat ethosului corect politic al lumii apusene.

Pe lângă ziua de 17 mai, Ziua Internațională Împotriva Discriminării LGBTQIA+, o cercetare sumară descoperă o sumedenie de zile internaționale, cu dedicare foarte largă, urmărind inclusiv o agendă medicală, ecologică, socială sau politică, în mare parte sub patronajul ONU și OMS. Nevoia de a sărbători, pe măsură ce lumea este tot mai contaminată de ateism, se comută de pe celebrarea unor sfinți înscriși în calendarul bisericesc pe comemorarea unor minorități, boli, elemente naturale, etnii, animale, valori etc. Intenția de substituire este evidentă.

Pe aceeași linie se înscrie și Calendarul științific, realizat de ASUR, care, cel puțin în 2012, a fost machetat aidoma celui bisericesc, în locul icoanei centrale fiind imaginea Școlii din Atena, renumita frescă a lui Rafael. Pe marginea însemnătății acestei schimbări de viziune, am avut la vremea aceea ample discuții cu elevii, asemenea calendare fiind distribuite în școlile și liceele din Bucureșți. Direcția umanistă tot mai orizontală a omenirii este clar evidențiată de psihologul Richard Griffiths, după modul în care definește inteligența spirituală a omului: „Paradigma mileniului trei este spiritualitatea seculară, care reprezintă spiritualitatea bazată nu pe credință, ci pe dovezi empirice derivate din ex­periența personală și din descoperiri științifice. Spiritualitatea seculară unește dimensiunea materială a realității cu dimensiunea nematerială (conștiința) într-o înțelegere integrată a întregului, bazată pe o înțelegere științifică post-materialistă a lumii”. Cu alte cuvinte, ar fi un fel de a-ți crede gândurilor combinate cu adevăruri științifice relative, acaparate în zona ezoterică. Căderea este la un pas.

Vrăjmaşii sunt prieteni severi

În privința unor inițiative de tipul celor menționate mai sus, este important să le vedem izvorul, după cum minunat arăta părintele Constantin Coman: „Pentru ce ne batem noi cu toată lumea? Să ne exprimăm propria dreptate, care se întemeiază pe propria voinţă şi propria vedere a lucrurilor!... Tatăl este singurul izvor de voinţă şi de proiecte. Nu există alt izvor de proiecte. Şi cine dintre oameni se face izvor de proiecte, Îl uzurpă pe Tatăl. În consecinţă, singurul lucru pe care trebuie să-l facem, dacă vrem să activăm, este să descifrăm voia lui Dumnezeu”.

Realitatea este că, în afara sfinților pe care Biserica ni-i pune înainte în fiecare zi, nu avem modele autentice de viață. Și dacă noi, ca profesori de religie, nu îi vom iubi cu toată tăria, nici elevii noștri nu îi vor urma de bună voie. Să li-i punem înainte. Avem la îndemână Aplicația Calendar ortodox al Patriarhiei Române și, de curând apărute, gânduri pentru fiecare zi din cele ale Maicii Siluana. Inițiativele care propun modele lumești sau chiar căzute, prin mila lui Dumnezeu, ne vor ajuta să o facem, după cum arată Sfântul Nicolae Velimirovici, într-o prea frumoasă și actuală rugăciune: „Într-adevăr, vrăjmaşii m-au dezlegat de lume şi mi-au prelungit mâinile până la veşmântul Tău. Binecuvântează Doamne pe vrăjmaşii mei! Binecuvântează-i şi-i înmulţeşte; asmute-i şi mai mult împotriva mea, ca fuga mea spre Tine să fie fără întoarcere; ca să se rupă nădejdea mea în oameni, ca pânza de păianjen; …Vrăj­ma­şii m-au învăţat să ştiu ceea ce puţini ştiu în lume: că omul nu are pe pământ vrăjmaşi afară de sine însuşi”.

Sinaxă pentru Sinaxar

Maica Siluana, ale cărei cuvinte le foloseam des la clasă, spunea despre cei grabnic judecători: când un deget arată spre cine știe ce vrăj­mași exteriori, celelalte trei arată spre noi înșine, acolo este întreit mai aprig dușmanul. Deci să ne uităm cu atenție unde am greșit noi, de își fac loc în lume atâtea altfel de celebrări, în locul celor cu adevărat vrednice. Sper ca a doua zi după marşul LGBTQ+, ploaia de har a Cincizecimii să spele cu totul din neam propovăduirea păcatelor împotriva firii. Iar Maica Siluana, a cărei dată de trecere la Domnul este, anul acesta, chiar de praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, prin har să termine lucrarea pe care a început-o sub vremi cu sufletul chinuit, dar îndărătnic, al fondatorului unei cunoscute asociații care luptă pentru drepturile minorităților sexuale.

Am nădejde că va fi cândva trecută în calendar și ne vom putea sprijini pe mijlocirea sa. Până atunci, spre nespusa noastră bucurie, în Patriarhia Română încep demersurile de canonizare a unor femei cu viață sfântă, mame ale unor sfinți, soții, mărturisitoare ale credinței în Hristos în vremea prigoanei comuniste. Calendarul se umple de noi sfinți pentru a ne putea așeza și prin rugăciuni adresate lor, în starea de întâlnire, după cuvintele Domnului rostite înainte de Înălțarea Sa la cer: „Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20). Obiectiv, El este, fie că vrem, fie că nu, „căci în El trăim şi ne mişcăm şi suntem” (Fapte 17, 28), dar subiectiv, dorința de întâlnire în duh este esențială pentru fericirea veșnică. Să nu ne pomenim că vrem să fugim, ci Să-I deschidem ușa (Apocalipsa 3, 20). Să ne adunăm doi sau trei în numele Său (Matei 18, 20). Să o facem, ca semn că Biserica este vie.