A 26-a ediţie a CONIL Fest - Festivalul Integrării se va desfăşura în zilele de 10 şi 11 mai la Circul Metropolitan Bucureşti, pe scenă fiind aşteptaţi să urce peste 1.500 de copii şi tineri din întreaga
O treime din candidaţi, note sub 5 la simularea Bacului
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a publicat rezultatele simulării probelor scrise de bacalaureat, susținute în perioada 24-27 martie 2025, la nivel naţional. La limba şi literatura română, peste 33% dintre candidați au obținut note sub 5, iar la disciplina obligatorie a profilului (matematică sau istorie) peste 36% dintre elevi au luat sub 5, potrivit rapoartelor statistice ale MEC. La proba la alegere a profilului și specializării (geografie, biologie, filosofie, logică, economie, psihologie sau sociologie), 69,46% dintre candidaţi au obţinut note mai mari sau egale cu 5.
`Rezultatele sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții cu elevii, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare”, a transmis MEC. (O. N.)