Îngemănări eclatante

Carmen Andrei, universitar filolog specializat în literaturile franceză și francofonă (belgiană, canadiană, magrebiană), traducător și traductolog, ne propune un aparte volum de poezie intitulat 50 grame de poezie neîntâmplătoare (Editura Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, Galați, 2025).

Vom traversa situații diverse în care te poate transporta lirismul, peisaje lăuntrice care au potențialul de a fascina. Tehnica glisării ia aici valori considerabile. Fulgurațiile gândului poetic comportă fluiditate benignă, potrivită pentru un demers estetic atașant. Câteodată, răcirea sentimentelor conduce înspre anumite încremeniri ce aș­teaptă ardent motivele redresării. Certitudinea jubi­lației „a posteriori”, îndepărtând suplicierea, este întotdeauna avută în vedere.

La alt nivel, poeta Carmen Andrei abor­dează sărbătorile tradițio­nale cu sensibilitate manifestă: Crăciunul coboară din ceruri cu daruri, mirodenii și tămâie/ Aștern masa/ În sufletele noastre, regi magi și licurici.

Lumea cărților și cea a felinelor sunt consonante, universuri întotdeauna cuprinzătoare, aducând aproape iubirea. Aparți­nând unui registru diferit, intervine următorul dis­curs inedit, interdisciplinar: În rețeaua C(a)RM(e)N, neuronală se zice,/ adică din creier, numită rețea de monitorizare a realității cognitive/ mi se zice că îmi stimulează dinamica unor aspecte ale lumii exterioare, scoliotice/ Eu constat sec o mică-mare de eroare în predicție la recompensă/ Adică în viață când ceri mai mult și nu primești mai puțin sau chiar nimic/ Te aștepți la pedeapsă și vine premierea/ Ca el în viața mea// Îmi calculez semnalul responsabi­lității de la care ar porni selecția/ Învăț procesele de percepție, îmi ascut simțurile la polizoare/ Acționez și învăț prin întărire, prin ex­tinc­ție./ E starea mea în rețeaua C(a)RM(e)N. Sinteza între pasiune și cafea are accente adânci. Licoarea din ceașcă determină estetizări cărora cu greu li se poate rezista, înțelesuri abia bănuite: Cioburile astea lipite de tine în miez de noapte sunt un kintsugi măiastru/ și frumusețea e perfectă cârpită așa/ cu praful ăsta de aur, cu pudră de stele și-un fir de șofran.

 Carmen Andrei acordă spații largi funcției soteriologice a cărților. În compania acestora, autodescoperirea a luat formă de vis. Călătoriile revelatoare, interioare și exterioare, aparțin acestui veritabil sălaș inexpugnabil. Încă din copilărie, cărțile au avut roluri diferite, uneori suplinind chiar foamea sau setea. Infailibilă, cartea, contra oricărei forme a obscurizării programatice. Este adoptată lupta împotriva lipsurilor ființiale. În unele momente, retorica lui Carmen Andrei pare a cocheta cu inspirația arhaică. Comuniunea cu poemul aparține registrului inefabil: Ascut creionul și se formează gândul/ Pe talaș aștern litere cioplite/ Le rotunjesc bine/ Uite-l cum se ițește, el, poemul meu/ Cum vine el îndrăgostit la întâlnirea cu emoția mea/ Da’ numai s-mi spui la ce oră vii,/ ca să știu cum îmi îmbrac sufletul/ Să te întâmpin ca pe/ Micul Prinț/ Să sfârșim amândoi, dimpreună cu creionul bont/ Într-un tâlc complice. Acribia face parte dintr-un proces maximalizant care, liric și speculativ, îndrituiește fericirea. Episod emoționant din carte, impresiile tinereții în cartierul gălățean Țiglina 3 vor avea statut privilegiat, cu nimbul nestins al reperului. Chiar dacă traumele au caracter inevitabil: copilăria mea în țiglina trei are parfum de cozi, de multe cozi/ la carne, lapte și iaurt, la portocale sau la „ce se bagă”/ copilăria mea în țiglina are o pată de întuneric,/ haine sărace cu pinteni de gheață/ scriu la lumânare, visez bovaric și lacrimile mi se fac sloi/ un gând și-un semn de carte mă îmbracă în straie de gală/ de-atunci, în orice casă pustie și înghețată, mi-e un urât de mort cu panică/ și sufocare/ până la leșin/ de-atunci mi-e frig întruna.

Întâlnim în volumul lui Carmen Andrei și savori calofile, cumva în siajul unor personali­tăți creatoare ca Joris- Karl Huysmans, Gabriele d’An­nunzio sau Mateiu Caragiale: Curge sânge, curge smirnă, curge miere/ Ambră și mosc/ Adânc de ochi albaștri cu coliere marine/ Viitorul are aroma lui de re­mușcare tăinuită și de nostalgii incurabile. Interdisciplinaritatea cuprinde esen­ța prezentelor texte, cromatizare îndemnând la noi descoperiri ce îmbogățesc spiritul. Arta cititului e parte integrantă din ființa poetei, act responsabil în multe cazuri de ascensiunea vibrațională. Rela­țio­narea sufletească are valoarea fundamentului. Între fantasticul dramatic din Orfeul lui Jean Cocteau și chipul inimii oglindite au loc îngemănări eclatante. Intuiție primordială ce scânteiază: Muzica este Vocea lui Dumnezeu. Așa cum este scris într-o poezie, ilimitările interioare au legătură directă cu acel regat al bucuriei, transfigurator. Natura vitală poate fi reprezentată și așa: Îndrăgostită/ Cu mersul co­sașului/ Continui viața.

 Cartea 50 grame de poezie neîntâmplătoare dovedește că autoarea posedă multe în comun cu o scenă a trandafirilor luminați fecund. Sunt lumi plutitoare, sunt lumi înflăcărate.