Transfigurarea lutului: incrustații în piatra memoriei

Metafora lutului, în compa­rație cu cea a pietrei, este o prezență recurentă, un laitmotiv, în cartea Mioarei Bahna, Trepte în lut, apărută la Editura Tipo Moldova, Iași, 2019, cu o prefață de Ștefan Mitroi. Vulnerabilitatea în comparație și/ sau în paralel cu statornicia... Cultura română este una a lutului, a precarității, a urmelor șterse, a zidului părăsit, neisprăvit, reluat, pentru construcție, cu îndârjire sisifică. Statornicia pietrei se află în chiar această îndârjire, refuz al predării în fața destinului tragic, refuzul stării de învins.

Pornind în căutarea propriului trecut, pentru a-l aduce în dimensiunea prezentului trecutului, Mioara Bahna are de înfruntat acest simbolism, alegând, pentru obiectivitatea adevărului, metafora lutului. Treptele în lut sunt treptele pe care fiecare generație le-a săpat în propria luptă cu memoria, cu neuitarea. Fixarea trecutului, a treptelor de lut, are loc în memoria pietrei, memoria în care autoarea își fixează cuvintele, prin care recons­tru­iește o lume, o lume a sa, imaginară, reală, în chiar ficțiunea ei.

Configurările au loc în funcție de memoria dirijată spre acele momente care s-au cristalizat în memoria sa afectivă, creatoare de mituri. Rememorându-și aventura vieții în căutarea destinului, Gabriel Garcia Marquez afirma ideea recreării trecutului, potrivirea lui dintr-o perspectivă care, nu de puține ori, e mistificatoare: „Viața nu este ceea ce ai trăit, ci ceea ce îți amintești și cum îți amintești pentru a povesti”. Astfel, un sens al vieții poate fi cel denumit prin titlul său: A trăi pentru a-ți povesti viața.

Pentru a clarifica demersul său, Mioara Bahna se folosește de metafora cristalizării din eseul lui Stendhal, Despre dragoste. Cristalizarea este, potrivit acestuia, „ope­rația spiritului care descoperă din tot ce i se înfățișează noi perfecțiuni ale ființei iubite”. Translată în dimensiunea rememorării, conceptul dobândește la Mioara Bahna noi cristalizări, înglobându-l pe cel de bază, stendhalian.

Ideea ei ar fi că iubirea învăluie tot ceea ce reținem în lumina amintirii, toate acele momente la care ne întoarcem pentru a le putea privi pe toate părțile. În ceea ce rememorează ea nu există loc pentru ură. Sentimentul dominant este iubirea, afecțiunea nelimitată pentru toată acea lume care a constituit primul ei univers, lume în care a crescut, s-a format, lume care i-a împărtășit valorile ei formatoare, modelatoare. Cu aceste acumulări, a putut păși încrezătoare în lume, trecând în spațiile concentrice ale realității pe care a trebuit, cu moș­tenirea ei spirituală, să le străbată și să le cucerească.

Redesenând aventura conștiinței în traversarea propriului labirint, pe acele trepte de lut, urcate și coborâte de înaintașii săi, Mioara Bahna aduce modul său personal de a vedea și concepe acea/ această lume. Sedimentate pe crenguțele memoriei sale, amintirile se reordonează potrivit unghiului din care sunt privite. Imaginarul realizează propriul cronotop - același spațiu - ca topos al ființei, trăit și consumat în momente diferite de timp. Timpul real se suprapune întru totul timpului afectiv, timpului scriiturii, al rememorării. Astfel, se cristalizează imaginarul ei, în care Mama și Tata sunt prezențe constante. Casa pă­rin­ților este un fel de centrum mundi, punctul din care este posibilă explorarea universului, un univers pe care-l ia în posesie, fără a-l anexa, univers care (i) se impune prin oamenii care-l populează, prin obiceiuri, tradiții, mod de viață și, mai ales, prin cuvintele care-i circumscriu universul spiritual: zoană, tocsun, nănios, tărăivănite, (a) bojbâcăi, priștinire, bârâcie etc.

Localizate în Teleorman, aceste rememorări au, ipso facto, asocieri și trimiteri livrești. Universul predist, de exemplu, este un reper aproape obligatoriu. Lumea lui Marin Preda și-a impus arhetipurile, concurând însăși viața. E posibil, de aceea, ca personaje reale să fie translate în această lume. Miriaca, de pildă, poate fi o Guica, Ion Pistol, un Victor Bălosu. Nea Nelă este mo­romețian: „Nea Nelă era un țăran care, fără să fi avut, poate, istețimea eroului creat de Marin Preda, mi se părea că-i seamănă, în privința înfățișării (înalt, ascuțit, slab, cu pălărie pe cap, cu biciul mereu în mână)”; unele toponime - Țuguieții, reclamă apropieri de personajul Țugurlan... Marin Preda a epuizat o temă, a luat-o înaintea multora, sentiment pe care-l împărtășește, cu modestie, și Mioara Bahna: „Născut cu niște zeci de ani înaintea mea, Marin Preda mi-a luat-o înainte (glumesc, desigur!) în multe privințe...”. Alte asocieri și trimiteri livrești - Mihail Sadoveanu, Mircea Nedelciu, cel din Zmeura de câmpie, completează imaginarul creat, extinzând spațiul literarității, sugerând modul inefabil în care viața comunică și se intersectează cu literatura, literatura cu viața.

Și Trepte în lut este o carte împotriva uitării, o carte în care lutul ia consistența pietrei, reținând, pentru memoria colectivă, fapte, oameni și viață într-un anume moment al timpului, al istoriei și al visului, deschizând drum în nostalgie pentru alți sentimentali.