Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Filantropie Pachete cu alimente oferite persoanelor nevoiașe din județul Cluj

Pachete cu alimente oferite persoanelor nevoiașe din județul Cluj

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Filantropie
Un articol de: Darius Echim - 16 Aprilie 2025

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a întâlnit marți, 15 aprilie, cu persoanele nevoiașe aflate în evidența Sectorului social-filantropic și misionar al Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului, printre care se află și romii de la Pata Rât.

În curtea Centrului eparhial, Înaltprea­sfințitul Părinte Mitropolit Andrei le-a adresat celor prezenți un cuvânt duhovnicesc, i-a binecuvântat și le-a oferit 400 de pachete cu alimente neperisabile pentru sărbătorile pascale. În total, au fost pregătite 700 de pachete, celelalte urmând a fi împărțite în zilele următoare.

Darurile oferite au fost achiziționate de Asociațiile „Filantropia Ortodoxă” și „Chris­tiana” din Cluj-Napoca, aflate sub patronajul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. La împărțirea pachetelor a ajutat un grup de elevi voluntari de la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca și un efectiv de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Alexandru Vaida Voevod” Cluj.

La sărbătorile mari de peste an, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului oferă pachete substanțiale, cu alimente neperisabile și produse de igienă. De asemenea, pe tot parcursul anului, prin intermediul Sectorului misionar-social, acordă servicii de informare și consiliere socială, precum și ajutoare materiale (pachete cu alimente și sprijin financiar) persoanelor aflate în situații dificile. De întreaga acțiune social-filantropică se ocupă consilierul eparhial Iustin Liciniu Câmpean, alături de inspectorul social Carmen Bârsan și de asistentul social Adela Timar, din cadrul Sectorului misionar-social al eparhiei.