„Făcându-ne cunoscută taina voii Sale, ...ca pe toate să le unească în Hristos” (γνωρίσας ἡμῖν τὸ μυστήριον τοῦ θελήματος αὐτοῦ... ἀνακεφαλαιώσασθαι τὰ πάντα ἐν τῷ Χριστῷ).
Deși mai puțin cunoscută în peisajul cultural modern, afirmația paulină decupată din Efeseni 1, 9-10 și redată mai sus este, indiscutabil, una din cele mai importante din punct de vedere teologic. În același timp, însă, aceeași afirmație pare inutilă sau irelevantă pentru lumea secolului XXI.
Lumea noastră este radical fragmentată. Pe coordonate militare, politice, etnice, culturale, ideologice sau economice, umanitatea secolului XXI se regăsește în conflict. Carl von Clausewitz (1780-1830) era de părere că războiul (militar, cum ar fi în Ucraina sau Gaza) reprezintă o continuare cu alte mijloace a politicii. În război, raportarea fundamentală lăuntrică la inamic include ură, fobie, mânie, dispreț, demonizare și dezumanizare a lui. Din toate acestea rezultă determinarea de a-l distruge. Dar dacă politica și războiul sunt atât de conectate, după cum argumentează von Clausewitz, atunci nu este de mirare că aceeași raportare lăuntrică se regăsește și pe celelalte coordonate menționate mai sus. Oamenii votează politic diferit, au viziuni diferite despre lume și viață, sau aparțin unor etnii diferite; în aceste contexte, de prea multe ori, ei se urăsc unii pe alții, se disprețuiesc sau resimt reciproc repulsie. „Iubirea lui Hristos” (Efeseni 3, 19) pare o entitate stranie, nepotrivită cu lumea secolului XXI.
Revenind la afirmația din Efeseni 1, 9-10, construcția inițială „Făcându-ne cunoscută taina voii Sale” este explicată (apozițional) de construcția „ca pe toate să le unească în Hristos”. Verbul redat prin „a uni” are sensul de a recapitula, a rezuma, a sintetiza: a aduce diferite elemente la punctul principal al unei structuri (κεφάλαιον). Ca atunci când cineva adună diferitele idei ale unei argumentări într-o concluzie. Altfel spus, revelația Noului Testament comunică misterul voinței lui Dumnezeu de a aduna întreaga creație și întreaga istorie umană în Hristos, Fiul Său întrupat. Hristos este punctul focal și scopul către care converg întregul cosmos și întreaga istorie. Iar aceasta se produce în ciuda derapajelor noastre centrifuge, în ciuda dezintegrării cosmologice și istorice produse prin păcatele noastre. Armonia originală a creației are șansa restaurării („iarăși” se întâlnește în unele traduceri). Din unghiul de vedere al Epistolei către Efeseni, coerența, curgerea, sensul istoriei și cosmosului - toate acestea se regăsesc în Iisus Hristos.
Paradoxal, însă, în ciuda proclamării universale a Noului Testament, misterul voinței lui Dumnezeu descris în paragraful anterior rămâne o taină, ceva ascuns pentru lumea fragmentată a secolului XXI. Ce este o taină sau un mister? Este ceva din care lumea nu vede mai mult decât epiderma, învelișul exterior, fără a avea acces la miezul dur, plin de sens. Orice om din lumea noastră a auzit de Iisus Hristos. Inclusiv actorii principali ai conflictelor descrise în cel de al doilea paragraf al prezentului eseu. În absența credinței și harului, însă, omul nu poate înțelege ce anume semnifică Hristos; el rămâne total indiferent față de cuvântul lui Dumnezeu și călătorește în continuare pe calea urii fratricide. Omul harului și credinței, însă, când contemplă spectacolul sumbru al conflictelor moderne (militare sau non-militare), nu poate decât să se întristeze, să aibă compasiune pentru întreaga lume și să rămână în rugăciune. Astfel, în mod paradoxal, tensiunea dintre condiția istorică actuală a umanității și perspectiva elevată teologic și retoric a Epistolei către Efeseni încetează să mai fie de nedepășit.
Bibliografie: Biblia (Sinodală), 1914; A. Lincoln, WBC, Ephesians, 1990; E. Best, Ephesians, NICC, 1998; BDAG, 2000; H. Merklein, EDNT, 1990.
Ne-am obișnuit cu comemorările din fiecare an ale Bisericii noastre ortodoxe, care marchează atât momente istorice, cât și liturgice, dogmatice sau spirituale, încercând să trezească conștiința credincioșilor spre o viață activă și unitară din perspectiva mesajului pe care îl transmite.
Vreme de peste trei ani, Mântuitorul Hristos le-a vorbit Sfinților Săi Ucenici și Apostoli despre tainele Împărăției lui Dumnezeu. Fiind oameni cu măsuri și înțelegeri diferite, la început nu au pătruns sensurile adânci ale învățăturilor dumnezeiești, dar, când Duhul Sfânt s-a revărsat peste ei, mintea li s-a deschis, inima le-a fost luminată și au înțeles toate...
Suntem în timpul Postului Mare când în cursul săptămânii (de luni până vineri) se oficiază în biserici Liturghia Darurilor înainte sfinţite sau a Sfântului Grigorie Dialogul, autorul ei, pe care-l
Duhovnicia părinților deșertului și, în general, spiritualitatea ortodoxă se întemeiază pe ucenicie, pe trecerea învățăturii și a experienței de la o generație la alta, în mod direct. Dar, tocmai pe
.jpg)
Duminica a 2-a din post (a Sfântului Grigorie Palama) Marcu 2, 1-12 În vremea aceea, intrând iarăşi Iisus în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat aşa de
Umanismul, așa cum ni‑l prezintă istoria ultimelor secole, a pus în centrul atenției omul, uitând de raportarea lui la Creator. Însă „emanciparea” realizată nu a condus la împlinirea omului, la fericirea
Fraților, prin credință, Moise, când s-a făcut mare, n-a voit să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a ales mai bine să pătimească cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă dulceața cea trecătoare a
Sfântul Benedict, al cărui nume înseamnă binecuvântat, era din cetatea Nursia, Italia, nu departe de Roma. S-a născut în anul 480 din părinţi dreptcredincioşi, cu bună stare. Fiind
Sfântul Grigorie Palama, Capitole despre rugăciune și curăția inimii, 3, în Părinți și Scriitori Bisericești (2022), vol. 21, pp. 416-417 „(...) De aceea, cel care prin purtarea de grijă în vremea
Anul 1925 este foarte important pentru Istoria Bisericii Ortodoxe Române, pentru că Biserica noastră a fost ridicată la rang de Patriarhie. În acest an s-a desfăşurat un amplu proces de înfiinţare a Patriarhiei Române, ce s-a bucurat de spaţii ample în presa vremii.
În ultimii șase ani, la Casa Muzeu „Alexei Mateevici” din Căinari, în luna martie, împreună cu preoții din Protopopiatul Căușeni, cu preotul Valentin Baltaga din Parohia „Sfinții Arhangheli” și autoritățile din acest oraș, dar și cu mulțime de tineri, elevi și lucrători în domeniul culturii din raionul Căușeni, am oficiat slujba Parastasului și am participat la activitățile culturale dedicate preotului Alexei Mateevici (1888-1917), unul dintre poeții înzestrați cu mult har și talent, care ne-a lăsat cea mai frumoasă poezie dedicată limbii: „Limba noastră”.
Unii călugări din mănăstirile athonite, numiţi şi isihaşti, au ajuns să vadă lumina necreată a lui Dumnezeu. Dar adversarii lor respingeau posibilitatea vederii lui Dumnezeu de către om, negau distincţia dintre fiinţă şi energii în Dumnezeu, excluzând orice posibilitate de comuniune reală a omului cu Dumnezeu. Cel care a luat iniţiativa de a le răspunde acestora a fost Sfântul Grigorie Palama, care a vorbit despre posibilitatea cunoaşterii şi a unirii cu Dumnezeu, afirmând că nu există natură (fiinţă) nelucrătoare care să nu se manifeste în afară prin energii. Sfântul, pentru care isihasmul devenise un mod de viaţă, a răspuns că isihaştii nu văd Fiinţa lui Dumnezeu, ci energiile necreate care se revarsă din Fiinţa Lui.
În 28 februarie 2025 se împlinesc 240 de ani de la moartea martirică a lui Horea și a lui Cloșca, din anul 1785, la Alba-Iulia. Crișan murise deja în închisoare, în 13 februarie. Deși în raportul comisiei de anchetă se menționează că acesta s-a sinucis, există mai multe argumente care aruncă îndoiala asupra acestui lucru.
Sfântul Grigorie Palama este unul dintre cei mai mari teologi ai Bisericii, unul foarte profund, dens și uneori greu de asimilat. Temele abordate de el, cum sunt distincția dintre ființă și lucrările nezidite în Dumnezeu, distincția dintre teologie și vederea lui Dumnezeu în lumină, sunt adânci, greu de expus în cuvinte. Nici exprimarea lui nu este simplă, pe alocuri chiar aticizată și, mai mult, deși se folosește destul de des de metoda argumentației de tip aristotelian, documentaţia lui este laborioasă, nu ușor de urmărit, parcă vrând cu tot dinadinsul să-i invite pe detractorii lui să-i recitească paragrafele! Deci, da, Grigorie Palama este un teolog greu de descifrat și trebuie să recunoaștem și greu de digerat, nu numai de frații noștri de alte confesiuni, dar uneori și de noi. Bunăoară, citindu-l pe Varlaam, Achindin și mai ales pe Grigoras sau Dexios, s-ar putea să ni se pară la început mai clari, mai logici, mai digerabili! Totuși, dincolo de aceste dificultăți, Grigorie Palama este teologul luminii nezidite al lui Dumnezeu, teologul care ne arată cum să urcăm muntele Taborului pentru a-L întâlni acolo pe Hristos, izvorul luminii. Învățătura lui este despre viață, viața în Hristos.
