Cu sfinții laolaltă

Sintea Mică e un sat dinspre marginea de vest a țării, pe care-l poți lua cu ușurință în palmă. Iar dacă tot l-ai luat, e musai să-l duci în dreptul inimii. Bătăile acesteia par să se ia la întrecere cu bătăile clopotului din curtea bisericii, ajunsă în centrul palmei tale, chiar pe linia vieții.

E cea mai frumoasă vârstă a primăverii. Șiruri lungi de pomi înfloriți trec la pas pe linia orizontului, care e totuna cu linia dragostei. Biserica e plină de oameni. Doamne, ce tare poate să bată inima scriitorului din fața acestor oameni! Stă la o măsuță în vecinătatea catapetesmei. Laolaltă cu sfinții! Sub ochii mirați ai acestora. Poate că e pentru prima oară, și pentru oamenii de acolo, și pentru sfinți, când participă la o astfel de întâlnire. Scriitorului e sigur că nu i s-a mai întâmplat niciodată.

Cum eu sunt scriitorul, nu există nici cea mai mică îndoială în privința aceasta. Cum să nu tremur de emoție? Cum să nu-mi fie un pic frică? Lansez cea mai recentă carte a mea într-un astfel de loc. N-or să se supere sfinții? Dar Dumnezeu, ai Cărui ochi îi văd peste tot și-a Cărui mână o simt, ca atunci când scriu, așezată pe umărul meu stâng, cel de deasupra inimii ce bate cu tot mai mare putere, asurzindu-mi cuvintele pe care urmează să le rostesc?

Cine m-a pus să iau satul în palmă? Să-l ridic, cu tot cu biserică, de jos, și cu mine înăuntrul bisericii în fața unor oameni ce ar trebui să fie pe la casele lor acum, e sâmbătă, ora prânzului, poate că nici nu e real ceea ce se întâmplă, doar mi se pare.

E ca în poveștile cerului și pământului din cartea pe care urmează s-o lansez. O poveste ce tocmai o scriu în gând, în timp ce Aurel Usca, omul care a pus toate acestea la cale, de dragul consătenilor săi și poate că nițel și de dragul cărților mele, îmi liniștește inima cu câteva vorbe de întâmpinare. Va trebui să spun și eu ceva.

Deslușesc o mare fluturare de aripi pe întinderea catapetesmei din spate. Ele au ridicat satul și biserica de la pământ. De la ele vine puterea cu care reușesc să țin Sintea Mică în palmă. Dar și de la frumusețea cuvintelor spuse de Aurel Usca și de tânărul preot paroh Cristian Teodor Cosma.

Parcă nici n-ar fi fost! Parcă e și acum, deși au trecut câteva săptămâni bune de atunci. Ziua aceea de sâmbătă o să-mi rămână multă vreme în minte. Să-ți lansezi o carte într-o biserică mică de țară, departe de București, chiar că înseamnă să fii un scriitor norocos.

Sărut-mâna, dragule sătuc Sintea Mică! Îngăduie-mi să nu te dau prea curând jos din inima mea!