Încuietori

Mi se spunea că sunt un băiat descuiat, pentru că luam note bune la școală. Dacă mi-ar fi fost colegă de clasă, casa în care mă născusem m-ar fi întrecut la învățătură. Ea era mult mai descuiată decât mine. Era descuiată tot timpul. N-o încuiam nici măcar atunci când plecam de acasă, cum nu încuiam nici poarta de la intrarea în curte. Aproape nimeni nu-și încuia, în vremea aceea, casele și curțile. Cam toate erau deschise pe atunci, începând cu lumea în care trăiam și terminând cu inimile oamenilor.

Peste ani, întors pentru câteva zile la ai mei, am văzut-o pe mama încuind poarta de la drum înainte de culcare. S-a înrăit lumea, a încercat ea să mă lămurească, nu mai sunt oamenii pe care îi știai tu. Mai apoi, au început să fie încuiate și casele, odată cu lăsarea serii. 

Mi s-a risipit de mult mirarea care m-a cuprins atunci. Trasul zăvorului a devenit o obișnuință pentru mine însumi, ori de câte ori de câte ori ajung în satul natal și rămân peste noapte acolo.

Despre viață pe care o duc la oraș, unde încuietorile sunt prezente peste tot, aproape că nu mai e cazul să vorbesc. Trăim cu toții în spatele unor uși închise, chiar și atunci când ne aflăm pe stradă. Ne temem de ceilalți și tragem, pentru siguranță, un zăvor nevăzut între noi. Și când suntem singuri, ne pomenim făcând asta. 

Poate să-i fie unui om frică de el însuși? Poate, cred eu, dându-mă chiar pe mine ca exemplu. Îmi ascund unele gânduri de alte gânduri, închid, mai exact, ușa dintre ele, după care o încui, iar câteodată azvârl cheia cât mai departe cu putință, ca să fiu sigur că nu mai am cum s-o găsesc. Am învățat de la vremuri, nu de la profesorii pe care i-am avut, să fac asta. De la părinți, nici atât. Nici nu știam că există încuietoare pentru suflet. 

Văzusem la oamenii din satul meu că sufletul trebuie ținut la vedere, dacă vrei să simți cu adevărat că ești om. Și eu asta voiam. Vreau din toate puterile și acum. Dar mă văd nevoit să renunț la dorința de a-mi arăta sufletul oricui și oricând. Îl pun, fără nici un fel de bucurie, sub cheie. Trag zăvorul, adică. Îl încui!

Dacă vrei să-ți fie bine, nu umbla cu inima deschisă prin lumea aceasta plină de încuietori! Doar că pentru mine un astfel de bine înseamnă să-mi fie rău. Și-mi este. De multe ori.

Mă bucur că nu mai trebuie să merg la școală. N-aș mai trece clasa la cât de încuiat am ajuns să fiu. Mai dureros decât asta e faptul că, odată cu mine, ar rămâne repetentă și casa în care am văzut lumina zilei.