La ce e bună duhovnicia?

La toate, dar cu mare grijă! Duhovnicia nu este o rețetă simplă. Duhovnicia este caz particular și nuanță, este adiere și forță, este inocență și încredere. Atât din partea celui care o pune în lucrare (o aplică), cât și din partea celui care o primește (o receptează). Este un fel de a comunica unic și tainic, un fel de a fi singular care nu operează cu numere mari, deodată. Este caz particular și regulă generală. Este, dacă vreți, o structură antinomică prin excelență...

Cu ani în urmă m-a vizitat la redacția revistei Lumea credinței un creștin care stătuse ceva vreme în Athos ca frate după ce se întorsese mai întâi din America, într-o onestă căutare de spiritualitate autentic răsăriteană. Numai că adusese cu el în inimă atât duhul apocaliptic neo­protestant, cât și neliniștea conspiraționistă din Muntele Athos, specifică unor anumite medii zelotiste. Fiind cald afară, i-am oferit un pahar cu apă, însă el îl refuză ferm și, întorcând dopul de plastic al sticlei, îmi arată un fel de stea în 5 colțuri. „Așa, și?”, întreb eu nedumerit. „Nu vedeți că e simbol satanist? O stea în 5 colțuri înseamnă o pentagramă, semnul Fiarei. Regret, dar nu pot să beau apă din această sticlă. În general sunt foarte atent la astfel de lucruri”. Nu am insistat, evident, mi-am amintit brusc că am treabă în oraș și îl conduc spre ieșire prin curtea unde mi-era parcat scuterul. Pe carenă, sigla firmei italienești producătoare de vehicule pe două roți, celebră în toată lumea. Omul se oprește în loc, se uită atent la siglă, o studiază, dă din cap și-mi trântește sentința privindu-mă țintă în ochi: „Ar trebui să fiți mai atent atât cum mergeți, cât și cu ce mergeți”. „Acum ce mai e?”, întreb pierzându-mi și ultima resursă de umor. „Tot un semn satanic e și ăsta, niște linii intersectate într-un cerc, o adevărată cabală e în sigla asta”. Evident, am pus repede capăt întâlnirii, era depășită doza de rezonabilitate și de circumstanțe atenuante.

Ce vreau să spun este că duhovnicia autentică nu se ascunde în astfel de „detalii”, ea nu eșuează în nimicuri reale sau închipuite. Și chiar dacă dopul de plastic sau sigla de la scuter ar fi conținut - să presupunem - nu știu ce simboluri drăcești ascunse, ele oricum nu ar fi produs efecte pe scară largă (adică la toți băutorii de apă minerală, câteva milioane) deoarece cel asupra căruia ar fi trebuit să opereze „vraja” nu era conștient de ea. Ci era doar un om însetat, atâta tot. Extinzând ispita „apostaziei”, a lepădărilor de Hristos dacă bei apa cu pricina sau dacă te plimbi cu scuterul respectiv, nu faci decât să duci în ridicol orice tip serios de mărturisire. La fel ca și orice lepădare de Dumnezeu, care și ea cade în desuetudine, în caraghioslâc. Că dacă te lepezi de Hristos dând pe gât o înghițitură de apă, înseamnă că nimic nu mai are valoare: nici sfintele taine, nici botezul nostru, nici ritualul bisericesc, nici rugăciunile asidue, nici roadele harului revărsat peste lume. Și nici măcar jertfa de pe Cruce a Mântuitorului cu răscumpărarea păcatelor noastre cu tot!

De aceea aș susține că duhovnicia trebuie să stea de veghe la zona de trezvie a sufletului nostru, iar cel care o are e musai să posede, mai presus de orice, marea calitate a discernământului. Și de fapt cred că, așa după cum merge lumea, acesta ar fi unul dintre semnele sfințeniei zilelor noastre...!

Da, să nu vă mire peste măsură această afirmație, căci ea este rodul unor observații întinse pe timp îndelungat, pe care le-am făcut de când mă mișc cu regularitate în mediile clericale profunde (convorbiri de taină) sau de suprafață (adică formale). Astfel am realizat faptul că unul dintre semnele sfințeniei zilelor noastre este discernământul, sub toate formele și pe toate palierele. A discerne lucrurile, a le deosebi originea, finalitatea, gradul de abureală, intențiile ascunse sau, dimpotrivă, detenta profetică ori adevărul supramundan conținut este dovada sfințeniei, manifestată prin puterea discernământului. Ferice de acei creștini care nu se lasă cotropiți de aiureli, de spaime și angoase, de jocul de glezne și fentele vrăjmașului care așterne în fața ochilor teme minore, ridicole pentru a ascunde marile sale lucrături. Însă noi știm că la orizont este Hristos în lumina sa taborică și că tenebrele sunt spulberate fără milă, chiar dacă încearcă să se salveze în spatele unui biet dop de plastic...