Ne-am obișnuit cu comemorările din fiecare an ale Bisericii noastre ortodoxe, care marchează atât momente istorice, cât și liturgice, dogmatice sau spirituale, încercând să trezească conștiința credincioșilor spre o viață activă și unitară din perspectiva mesajului pe care îl transmite.
O istorie explozivă și volatilă
Istoria calculatoarelor și a mijloacelor de stocare a datelor este de-a dreptul amețitoare. Mai lentă la început, intens accelerată în vremea din urmă. Iar ceea ce ieri era o invenție revoluționară, azi e piesă de muzeu...
În 1837, britanicul Babbage a început să proiecteze o „Mașină analitică”, dar nu a reușit să o construiască până la moartea sa, din cauza limitărilor tehnologice ale vremii. Cu toate acestea, o mașină construită în 1991 după schițele sale s-a dovedit a funcționa perfect, așadar fusese primul proiect viabil de calculator.
În 1842-43, Augusta Ada King, Contesă de Lovelace, născută Augusta Ada Byron, fata poetului și Lordului George Gordon Noel Byron, studiind proiectul Babbage, a creat primul algoritm care urma să fie procesat de către o mașină, devenind astfel primul programator de calculator din istorie.
În 1946, deci imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial, la Universitatea din Pennsylvania, s-a anunțat realizarea primului calculator electronic de uz general, ENIAC, prescurtare de la Electronic Numerical Integrator And Computer (Calculator și Integrator Electronic Numeric). Acesta și toate modelele „main frame” care au urmat, mari cât un dulap sau chiar cât o cameră, își primeau programele și datele de intrare fie pe cartele perforate, folosite pentru prima oară în jurul anului 1725 de Basile Bouchon și Jean-Baptiste Falcon pentru... controlul războaielor de țesut, tehnică îmbunătățită de Joseph Marie Jacquard în 1801, fie pe benzi magnetice, precum cele de magnetofon, fie pe benzi perforate.
În 1981, IBM a scos pe piață primul calculator personal, deși chiar conducerea firmei considera că nu va exista cerere decât pentru câteva zeci de exemplare! Azi, sunt peste două miliarde... Calculatoarele personale - produse cândva și în România - foloseau drept intrare fie o casetă audio (pe care puteai să ai și programe, și muzică!), fie o dischetă (floppy disk), de 5 1/4 inci ori de 3 1/2 inci (1 inci = 2,54 cm). Alan Shugart este recunoscut ca inventator al unității de dischetă, în 1967, pe când lucra la IBM.
A urmat în 1982 discul compact (CD), în 1996 DVD-ul (Digital Video Disc), de 7 ori mai încăpător decât un CD (între 4,7 și 17,08 Gb), în 2003 stick-ul USB (stick de memorie/USB flash), care anul trecut a ajuns până la o capacitate de 4 Tb, adică 4.000 de Gb, iar în 2006 discul optic Blu-ray (între 25 și 128 Gb). În fine, încă din anii 1980 se foloseau hard disk-uri externe, iar din 1978 SSD-uri externe (de amuzament: primele aveau... 16 Kb, insuficient pentru o poză de azi!). Nu intrăm mai adânc în definiții și detalii, dar trebuie spus că și unele, și altele au ajuns să înmagazineze până la 100 Tb = 100.000.000.000 Kb...
Ce va fi mâine? Nu cred că știe ori măcar bănuiește cineva. N-au trecut nici o sută de ani între prima bandă magnetică (1935) și SSD, iar computerul care a dus oameni pe Lună avea 32 Kb de memorie și un disc intern de 72 Kb. Incomparabil mai puțin decât cel mai modest telefon mobil de azi, când majoritatea mijloacelor de stocare a datelor sunt fie scoase din uz, fie tot mai rar utilizate.
Lucru valabil, de altfel, și pentru mijloace de stocare audio şi video: banda de magnetofon, casetele audio, casetele video (cum ne adunam, în anii 1980, în casele celor puțini care aveau aparate video!), CD-urile, DVD-urile și discurile Blu-ray cu muzică și filme. Paradoxal sau nu, singurele care trăiesc o a doua viață, grație modei vintage, sunt bătrânele discuri de vinil, care se-nvârt din 1860 încoace!