Născută în anul 1955, în Târgoviște, preoteasa Elena Stoica a trecut pragul veșniciei în 31 decembrie 2024, în urma unui stop cardiovascular, iar slujba Înmormântării s-a săvârșit în ziua praznicului Bobotezei, 6 ianuarie 2025, la Biserica „Sfântul Ilie”-Ghencea, de către un sobor de preoți avându-l în mijloc pe Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Timotei Prahoveanul. A fost o slujbă de un nivel liturgic impresionant: număr mare de preoți slujitori, biserica plină de credincioși, strana cu psalți profesioniști din corul Bisericii Albe, prezența binecuvântată a Părintelui Episcop Timotei, care a rostit și un cuvânt cald și mângâietor, sicriul înconjurat de o mare de flori.
Socotesc o datorie de suflet să aștern câteva rânduri întru pomenirea ei, în calitate de coleg al regretatului ei soț, preotul Constantin Stoica (1956-2016), dar și de prieten apropiat al familiei.
Elena preoteasa și-a asumat în casă cu precădere rolul smerit al „Martei”, ocupându-se îndeosebi de menaj și de creșterea celor trei copii: Sebastian, Andrei și Cristina. Asta nu înseamnă că i-a lipsit vocația duhovnicească a „Mariei”: era mereu prezentă la Sfintele Liturghii, în bisericile la care a slujit colegul nostru (Otopeni și Pitar Moș din București), dar și la Catedrala Patriarhală, după decesul lui. Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul chiar a evocat în necrologul rostit această frecventă participare: „Deseori am văzut-o pe doamna Elena la slujbele noastre din catedrală, însoțită de fiica dânsei, Cristina”.
Revenind asupra slujirii ei casnice, asemenea Martei din Evanghelie, pomenim faptul că în vizitele la ei acasă, uneori împreună cu alți colegi, țin minte că purtam întotdeauna discuții foarte plăcute, teologice și nu numai, socotind firesc să urmăm pilda Mariei, care „partea cea bună și-a ales” - după cuvintele Mântuitorului. Aprinși fiind în „dezbateri înalte”, nu ne dădeam seama atunci că cineva robotea prin bucătărie și făcea de nenumărate ori „naveta” spre masa noastră, ca o gazdă bună. Acum realizăm jertfelnicia preotesei Elena și adevărul că fără osteneala unei „Marte”, nici o „Marie” nu poate avea privilegiul de a se bucura de cele spirituale.
La fel a fost și în privința creșterii copiilor. Colegul Constantin s-a îngrijit să le deschidă apetitul spre cultură, învățându-i de mici, între altele, limba germană, pe care el o stăpânea foarte bine. Apoi i-a dat la școli tot cu profil german, iar ei se bucură astăzi din plin de roadele ostenelilor: Sebastian, preot la Biserica Albă, este și profesor de religie la Colegiul Goethe, unde a fost ales de curând director, Andrei lucrează de ani buni la o firmă germano-română, iar Cristina, farmacist, este angajată în prezent la Sanador. Ca să ajungă aici, odată cu suportul intelectual din partea tatălui, copiii au beneficiat de grija de zi cu zi a mamei lor: hăinuțe curate, masa la timp, sendvișuri în ghiozdan... Astfel, ca în cazul oricărei familii și al oricărui alt loc, numai prin împletirea celor două slujiri se poate ajunge la roadele dorite. Cât de bine se potrivește, în acest sens, următoarea pildă din Pateric: A venit un frate la Avva Siluan din muntele Sinai şi văzând pe fraţi că lucrează cu mâinile a zis bătrânului: nu lucraţi mâncarea cea pieritoare, că Maria partea cea bună şi-a ales! Zis-a bătrânul ucenicului său: Zahario, dă fratelui o carte şi du-l într-o chilie goală! Deci când a sosit ceasul al nouălea, lua seama la uşă de vor trimite să-l cheme ca să mănânce. Iar după ce nu l-a chemat nimeni, sculându-se a venit la bătrânul şi l-a întrebat: nu au mâncat fraţii azi, Avvo? Ba da, au mâncat, i-a răspuns bătrânul. Pe mine de ce nu m-aţi chemat? Zisu-i-a lui: fiindcă tu om duhovnicesc eşti: tu partea cea bună ţi-ai ales! Atunci fratele, venindu-şi în fire, a zis: iartă-mă, Avvo! I-a zis lui bătrânul: Amin! Precum vezi, negreşit are trebuinţă Maria de Marta, căci prin Marta se laudă Maria!
Iar acum, când sufletul preotesei Elena sălășluiește în ceruri, jertfelnicia ei de o viață ne apare ca o podoabă luminoasă ce-i va înveșmânta de-a pururi pioasa amintire. Veșnică să-i fie pomenirea!
Ne-am obișnuit cu comemorările din fiecare an ale Bisericii noastre ortodoxe, care marchează atât momente istorice, cât și liturgice, dogmatice sau spirituale, încercând să trezească conștiința credincioșilor spre o viață activă și unitară din perspectiva mesajului pe care îl transmite.
Vreme de peste trei ani, Mântuitorul Hristos le-a vorbit Sfinților Săi Ucenici și Apostoli despre tainele Împărăției lui Dumnezeu. Fiind oameni cu măsuri și înțelegeri diferite, la început nu au pătruns sensurile adânci ale învățăturilor dumnezeiești, dar, când Duhul Sfânt s-a revărsat peste ei, mintea li s-a deschis, inima le-a fost luminată și au înțeles toate...
Suntem în timpul Postului Mare când în cursul săptămânii (de luni până vineri) se oficiază în biserici Liturghia Darurilor înainte sfinţite sau a Sfântului Grigorie Dialogul, autorul ei, pe care-l
Duhovnicia părinților deșertului și, în general, spiritualitatea ortodoxă se întemeiază pe ucenicie, pe trecerea învățăturii și a experienței de la o generație la alta, în mod direct. Dar, tocmai pe
.jpg)
Duminica a 2-a din post (a Sfântului Grigorie Palama) Marcu 2, 1-12 În vremea aceea, intrând iarăşi Iisus în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat aşa de
Umanismul, așa cum ni‑l prezintă istoria ultimelor secole, a pus în centrul atenției omul, uitând de raportarea lui la Creator. Însă „emanciparea” realizată nu a condus la împlinirea omului, la fericirea
Fraților, prin credință, Moise, când s-a făcut mare, n-a voit să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a ales mai bine să pătimească cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă dulceața cea trecătoare a
Sfântul Benedict, al cărui nume înseamnă binecuvântat, era din cetatea Nursia, Italia, nu departe de Roma. S-a născut în anul 480 din părinţi dreptcredincioşi, cu bună stare. Fiind
Sfântul Grigorie Palama, Capitole despre rugăciune și curăția inimii, 3, în Părinți și Scriitori Bisericești (2022), vol. 21, pp. 416-417 „(...) De aceea, cel care prin purtarea de grijă în vremea
Anul 1925 este foarte important pentru Istoria Bisericii Ortodoxe Române, pentru că Biserica noastră a fost ridicată la rang de Patriarhie. În acest an s-a desfăşurat un amplu proces de înfiinţare a Patriarhiei Române, ce s-a bucurat de spaţii ample în presa vremii.
În ultimii șase ani, la Casa Muzeu „Alexei Mateevici” din Căinari, în luna martie, împreună cu preoții din Protopopiatul Căușeni, cu preotul Valentin Baltaga din Parohia „Sfinții Arhangheli” și autoritățile din acest oraș, dar și cu mulțime de tineri, elevi și lucrători în domeniul culturii din raionul Căușeni, am oficiat slujba Parastasului și am participat la activitățile culturale dedicate preotului Alexei Mateevici (1888-1917), unul dintre poeții înzestrați cu mult har și talent, care ne-a lăsat cea mai frumoasă poezie dedicată limbii: „Limba noastră”.
Unii călugări din mănăstirile athonite, numiţi şi isihaşti, au ajuns să vadă lumina necreată a lui Dumnezeu. Dar adversarii lor respingeau posibilitatea vederii lui Dumnezeu de către om, negau distincţia dintre fiinţă şi energii în Dumnezeu, excluzând orice posibilitate de comuniune reală a omului cu Dumnezeu. Cel care a luat iniţiativa de a le răspunde acestora a fost Sfântul Grigorie Palama, care a vorbit despre posibilitatea cunoaşterii şi a unirii cu Dumnezeu, afirmând că nu există natură (fiinţă) nelucrătoare care să nu se manifeste în afară prin energii. Sfântul, pentru care isihasmul devenise un mod de viaţă, a răspuns că isihaştii nu văd Fiinţa lui Dumnezeu, ci energiile necreate care se revarsă din Fiinţa Lui.
În 28 februarie 2025 se împlinesc 240 de ani de la moartea martirică a lui Horea și a lui Cloșca, din anul 1785, la Alba-Iulia. Crișan murise deja în închisoare, în 13 februarie. Deși în raportul comisiei de anchetă se menționează că acesta s-a sinucis, există mai multe argumente care aruncă îndoiala asupra acestui lucru.
Sfântul Grigorie Palama este unul dintre cei mai mari teologi ai Bisericii, unul foarte profund, dens și uneori greu de asimilat. Temele abordate de el, cum sunt distincția dintre ființă și lucrările nezidite în Dumnezeu, distincția dintre teologie și vederea lui Dumnezeu în lumină, sunt adânci, greu de expus în cuvinte. Nici exprimarea lui nu este simplă, pe alocuri chiar aticizată și, mai mult, deși se folosește destul de des de metoda argumentației de tip aristotelian, documentaţia lui este laborioasă, nu ușor de urmărit, parcă vrând cu tot dinadinsul să-i invite pe detractorii lui să-i recitească paragrafele! Deci, da, Grigorie Palama este un teolog greu de descifrat și trebuie să recunoaștem și greu de digerat, nu numai de frații noștri de alte confesiuni, dar uneori și de noi. Bunăoară, citindu-l pe Varlaam, Achindin și mai ales pe Grigoras sau Dexios, s-ar putea să ni se pară la început mai clari, mai logici, mai digerabili! Totuși, dincolo de aceste dificultăți, Grigorie Palama este teologul luminii nezidite al lui Dumnezeu, teologul care ne arată cum să urcăm muntele Taborului pentru a-L întâlni acolo pe Hristos, izvorul luminii. Învățătura lui este despre viață, viața în Hristos.
