Răstignirea şi îngroparea Domnului

Lumea creştină se află în cea mai tristă zi din an, când Domnul nostru Iisus Hristos s-a răstignit pentru mântuirea noastră. Acum creştinii ţin post negru şi merg la biserică pentru a participa la sfintele slujbe care marchează momentele legate de răstignirea şi îngroparea Domnului. Astăzi mergem pe Drumul Crucii alături de Hristos, asistăm plini de durere la răstignirea Domnului, ne întristăm în faţa morţii Mântuitorului pe Cruce şi-L prohodim la îngropare, pe care i-o fac, în această seară, drepţii Iosif şi Nicodim, alături de femeile mironosiţe şi apostolul Ioan. 

Această zi este în Biserica Ortodoxă Sfânta şi Marea Vineri, în care trăim plenar Sfintele Pătimiri ale Domnului, adică „scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insultele, batjocurile, veşmântul de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa şi, înainte de toate, crucea şi moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi”. Enumerarea pe care o face Sinaxarul cuprinde toate supliciile la care a fost supus Hristos pentru mântuirea noastră. Toate acestea le-a primit de bunăvoie, după cum subliniază acelaşi text.

Imnografia Triodului prezintă în detaliu Sfintele Pătimiri ale Domnului, iar îngroparea Lui o marchează printr-un amplu prohod în trei stări. Încă de la începutul Deniei din Sfânta şi Marea Vineri, Triodul ne spune că, la spălarea de la Cină, slăviţii ucenici s-au luminat, iar „Iuda cel rău credincios, cu iubirea de argint bolnăvindu-se, s-a întunecat şi judecătorilor celor fără de lege” pe Hristos, Judecătorul cel drept, L-a dat.

Mântuitorul nostru Iisus Hristos este vândut de ucenicul Său, Iuda Iscarioteanul, iar prin intermediul acestuia cei trimişi de mai-marii vremii Îl arestează pe Domnul şi-L duc la arhiereul Ana. După ancheta acestuia, Hristos este dus la ginerele lui Ana, la Caiafa, arhiereul în funcţie. Aici are loc un pseudoproces, care duce la condamnarea la moarte a Mântuitorului. Toate acestea se întâmplă în noaptea de joi spre vineri.

Pentru că Ţara Sfântă se afla sub stăpânire romană, cel care putea pune în aplicare o sentinţă de condamnare la moarte era doar procuratorul roman, evident după o cercetare făcută de acesta. De aceea, Domnul nostru Iisus Hristos este dus vineri, dis-de-dimineaţă, la Pilat, procuratorul ce guverna Iudeea şi care se afla, pentru Paştele iudaic, în Ierusalim. Aici este anchetat de Pilat, care nu găseşte nici o vină lui Hristos şi doreşte să-L elibereze. În faţa opoziţiei mai-marilor poporului, Pilat propune să se aleagă cine să fie eliberat dintre Hristos şi Baraba, condamnat la moarte pentru revoltă şi omor.

Poporul manipulat de conducătorii săi îl alege pe Baraba şi cere răstignirea lui Hristos. Pilat, din teamă politică, chiar dacă este rugat de soţia lui să-L elibereze pe Domnul nostru Iisus Hristos, se spală pe mâini proclamând că nu este vinovat de sângele Dreptului Acestuia şi-L condamnă la moarte prin răstignire. Cântările Triodului subliniază că „adunarea iudeilor Te-a cerut la Pilat să Te răstignească, Doamne. Şi neaflând vină întru Tine, a slobozit pe vinovatul Baraba; iar pe Tine, Cel drept, Te-a judecat spre pierdere, agonisindu-şi păcatul uciderii”.

Hristos este dus către Golgota, unde „pe la ceasul al treilea” este răstignit între doi tâlhari. Din ceasul al şaselea până în ceasul al nouălea s-a făcut întuneric, ceea ce arată că „toată făptura” a fost marcată să-L vadă pe Fiul lui Dumnezeu răstignit. În ceasul al noulea şi-a dat duhul pe Cruce Domnul nostru Iisus Hristos şi „temeliile pământului s-au clătinat”, „catapeteasma Templului s-a rupt în două”, iar „sutaşul văzând minunea s-a înfricoşat” şi a mărturisit: „Cu adevărat Omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!” (Marcu 15, 39).

Triodul surprinde foarte bine momentele dramatice ale Sfintelor Pătimiri ale Domnului şi teologhiseşte: „Astăzi a fost răstignit pe lemn Cel ce a aşezat pământul pe ape. Cu cunună de spini a fost încununat Împăratul îngerilor. Cu porfiră mincinoasă a fost îmbrăcat Cel ce îmbracă cerul cu nori. Lovire peste obraz a luat Cel ce a izbăvit în Iordan pe Adam. Cu piroane a fost pironit Mirele Bisericii. Cu suliţa a fost împuns Fiul Fecioarei! Închinămu-ne Pătimirilor Tale Hristoase. Arată-ne nouă şi slăvită Învierea Ta”.

Sinaxarul ne spune că „Domnul a fost răstignit în ziua a şasea a săptămânii, adică vineri, pentru motivul că la creaţie omul a fost făcut în ziua a şasea. A fost răstignit în ceasul al şaselea din zi (ora 12), pentru că în acest ceas, după cum se spune, şi Adam şi-a întins mâinile şi a luat fruct din pomul oprit şi a murit. Pentru aceasta trebuia să fie recreat omul în acelaşi ceas în care a fost zdrobit. A fost răstignit în grădină, pentru că Adam a călcat porunca în grădina Raiului”.

După ce Domnul a murit pe Cruce, Iosif din Arimateea a mers la Pilat şi a cerut Trupul Domnului pentru a fi îngropat. „Pilat i-a îngăduit să-L ia, iar Iosif, pogorându-L de pe Cruce, L-a dat jos cu multă evlavie. Pe când se lăsa noaptea, a venit Nicodim, aducând un amestec preparat de multă vreme din smirnă şi aloe. L-au înfăşurat în giulgiuri, după cum obişnuiau să facă iudeii, şi L-au îngropat în apropiere, în mormântul săpat în piatră al lui Iosif, unde nu mai fusese îngropat nimeni înainte” (Sinaxar).

Imnografia Triodului de la Denia Prohodului Domnului ne spune că „Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând preacurat Trupul Tău, cu giulgiu curat înfăşurându-l şi cu miresme în mormânt nou îngropându-l l-a pus”.

Momentul înmormântării Domnului îl marcăm la această Denie, pe care o facem în această seară, şi reprezintă Utrenia din Sfânta şi Marea Sâmbătă, când „prăznuim îngroparea dumnezeiască și trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul nostru, fiind chemat din stricăciune, a fost mutat spre viață veșnică” (Sinaxar). Acest lucru îl vedem teologhisit şi în troparele acestei Denii: „Când Te-ai pogorât la moarte, Cel ce eşti Viaţa cea fără de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea Dumnezeirii; şi când ai înviat pe cei morţi din cele de dedesubt, toate puterile cereşti au strigat: Dătătorule de viaţă, Hristoase, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!”

Prohodul pe care-l cântăm în această seară ne prezintă imnografic adevărurile fundamentale ale teologiei noastre ortodoxe. Astfel, noi cântăm: „În mormânt, Viaţă, pus ai fost, Hristoase, şi s-au spăimântat oştirile îngereşti, plecăciunea Ta cea multă preamărind”. Tot din Prohodul Domnului aflăm că „De-a Ta voie, Doamne, pogorând sub pământ, pe toţi oamenii din moarte i-ai înviat şi la slava Tatălui i-ai înălţat”.

De aici vedem cum ceea ce ne spune Sinaxarul este transpuns imnografic, şi anume „Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt, iar cu sufletul Lui curat și dumnezeiesc Se pogoară și în iad”, unde Hristos Domnul „cu-ngroparea Sa a zdrobit de tot iadul” şi „cu moartea Sa pe moarte a omorât”, iar „din stricăciune lumea a mântuit”.

Hristos prin Cruce zdrobeşte puterea celui rău: „Cuvine-se, dar, să cădem la Tine, Ziditorul, Cela ce pe Cruce mâinile Ţi-ai întins şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău”. Iar prin pogorârea Sa la iad acest loc cumplit „tremura” când L-a văzut pe Hristos şi „degrab a dat din el pe cei legaţi”. Astfel, „toţi cei credincioşi, cu-ngroparea Ta scăpaţi de moarte, Îţi cinstim, Hristoase-al nostru, cu laude, răstignirea şi-ngro­parea Ta acum”.

După ce Îl prohodim pe Hristos, cântăm Binecuvântările Învierii, ce ne oferă prin prima cântare o sinteză a textului nostru: „Soborul îngeresc s-a mirat, văzându-Te pe Tine între cei morţi socotit fiind şi puterea morţii surpând, Mântuitorule, şi împreună cu Tine pe Adam ridicându-l şi, din iad, pe toţi slobozindu-i”.

Când ne uităm la Hristos răstignit pe Cruce să vedem şi slăvita Sa Înviere prin care ne-a izbăvit de sub puterea celui rău şi i-a eliberat pe drepţii ţinuţi în iad: „Deodată iadul se strânge și se cutremură, când simte puterea mai tare a Domnului; și după puțină vreme S-a sculat Hristos, piatra cea tare și din capul unghiului, și a scos pe cei ținuți din veac din iad” (Sinaxarul din Sâmbăta Mare).