Maria Panaitopol este profesoară de matematică și o mare iubitoare a personalității marelui savant Albert Einstein. A predat 55 de ani matematică și este convinsă că oricine poate iubi matematica, dacă o
Sfinţii Români, ocrotitori ai diasporei noastre pe pământ italian
A doua săptămână după Rusalii este Duminica „Sfinților Români”, hramul parohiei din orașul Pavia, aflat la 30 km sud de Milano, în regiunea Lombardia. Un oraș cu foarte multă istorie, cu universități și spitale recunoscute internațional, care după 1989 a devenit casă multor conaţionali de-ai noştri care şi-au lăsat în țară o parte din familie și au venit în Italia pentru un trai mai bun. În anul 2003 s-a înființat Parohia „Sfinții Români” din Pavia, la cererea mai multor enoriași, pentru că în acei ani cea mai apropiată biserică era la Milano, în oraş.
În data de 1 septembrie 2003 s-a săvârşit pentru prima dată slujbă la Pavia, desemnat ca preot pentru comunitate atunci vrednicul de pomenire părinte Nicolae Popa. Biserica oferită comunității românești era într-o stare deplorabilă, iar părintele Nicolae Popa împreună cu doamna preoteasă și enoriașii au reușit ca până în 10 iulie 2008, atunci când biserica a fost cumpărată definitiv pentru comunitatea românească, să o restructureze și să o înfrumusețeze prin icoane și catapeteasmă, așa cum sunt bisericile de la noi, din România.
În 27 iunie 2008, într-un sobor de preoți, în frunte cu Mitropolitul Iosif și cu Episcopul Siluan, biserica a fost târnosită. Pavia este un oraș reședinţă de județ, având patru mari spitale și o universitate cunoscută. Mulți români (adulți și copii) vin la tratamente oncologice, iar vrednicul de pomenire pr. Nicolae Popa și doamna preoteasă, precum și enoriașii, au fost tot timpul implicați în ajutorarea și sprijinirea lor cu tot ce au putut ei mai bine.
Începuturi grele şi muncă asiduă pentru o nouă parohie
La 3 august 2018, părintele Nicolae Popa a trecut la cele veșnice, iar în locul lui, la 23 septembrie 2018 a fost desemnat părintele Adrian Tordai. Pe atunci părintele slujea la Parohia Stradella, aflată la 25 km de Pavia. De când a ajuns în parohie, părintele Adrian s-a dedicat în continuare înfrumusețării sfântului lăcaş, apropierii tinerilor de biserică, formării „Școlii catehetice”, ajutorării oamenilor care vin la spital în Pavia, implicării în mai multe activități în cadrul episcopiei.
În anii care s-au scurs de atunci a reușit să organizeze două grupuri de copii, cu vârste între 5-10 și 13-18 ani, în total cam 40 de copii. În fiecare an, de Crăciun, a organizat „Colindul sfânt și bun”, la care sunt implicați tinerii, copiii, dar și adulții parohiei, mai ales cei care cântă în cor. La „Şcoala de catehism”, copiii învață diferite lucruri. Comunitatea îi omagiază în fiecare an pe poetul Mihai Eminescu, pe eroii noștri, iar de Sfintele Paști încearcă să aducă şi câte ceva din frumoasa noastră Românie: ateliere de încondeiat ouă, pictură, cusut, realizările tinerilor şi copiilor punându-se în vânzare la „Târgul de Mărțișoare”, în scop caritabil, sprijinind familiile cu nevoi, dar mai ales pe cele care vin la tratament oncologic la Spitalul „San Matteo”. E o mare bucurie să vadă tinerii și copiii parohiei implicați în a-i ajuta pe cei aflaţi în nevoi. O altă tradiţie pe care o insuflă adulţii tinerilor parohiei o reprezintă dansurile populare, participând apoi cu tinerii la „Festivalul Bucuriei”, etapa protopopiatului şi cea finală.
În spitalul din Pavia, ca și în cel din Roma, vin foarte mulți copii bolnavi de cancer, iar părintele Adrian ar dori să aibă un spațiu pentru a-i putea ajuta cu cazarea (cazarea fiind foarte scumpă în oraș). Parohia speră - cu ajutorul Bunului Dumnezeu și al Maicii Domnului - să poată achiziționa în acest an un spațiu pentru a putea face apartamente spre folosul copiilor și familiilor cu probleme oncologice și nu numai.
Părintele Adrian Tordai a plecat în Italia în anul 2003, în timpul facultăţii, pe care a absolvit-o mai târziu, în 2011. A început munca într-o firmă de confecţionat paleţi, apoi a lucrat în curierat, în piaţa din Milano, într-un depozit de preparat marfa (fructe şi legume) pentru marile magazine, încărcat şi descărcat marfa. În acest timp a fost preoţit (2017) şi lucra de la ora 2:00 noaptea până la ora 17:00, iar după această oră mergea la biserică. Acum lucrează din nou la acea firmă de confecţionat paleţi, cu un orar flexibil. Are grijă întâi de lucrarea ce ţine de preoţie, de familie şi în timpul rămas merge la serviciu. În ceea ce priveşte familia, împreună cu doamna preoteasă au patru copii: Ştefan, 18 ani, care studiază arhitectura, Teodora, 17 ani, care studiază ştiinţe la cel mai bun liceu din Pavia, Maria, 10 ani, şi mezina familiei, Natalia, care are 5 anişori. Doamna preoteasă Oana Minodora a terminat Teologie Asistenţă Socială la aceeaşi facultate din Oradea şi momentan lucrează part-time în curăţenie.
Enoriaşi cu multă tragere de inimă
Una din enoriaşele parohiei, Bianca Maria Rotar, în vârstă de 18 ani, născută în Suceava, dar locuind pe lângă Milano de 16 ani, ne-a povestit puţin din modul în care a chemat-o Dumnezeu să se apropie mai mult de Biserică. Este în anul cinci la Liceul științific Cambridge și peste mai puțin de două săptămâni trebuie să dea examenele finale. A ales profilul acesta de studii pentru două motive: primul, pentru că ar vrea să intre la Facultatea de Medicină în limba engleză, și al doilea că întotdeauna i-a plăcut limba engleză.
„Cred că interesul meu pentru culturile diferite față de a mea se naște din faptul că și eu am crescut având două culturi. De când am venit în Italia, în 2009, cu părinții mei întotdeauna am vorbit limba română în casă, dar și cu cea de-a doua familie a mea. Zic asta deoarece aparțin de Parohia Ortodoxă „Sfinții Români” din Pavia din anul 2009 și comunitatea din care fac parte a devenit din ce în ce mai mult o parte fundamentală din viața mea, începând mai ales din anul 2018, când au venit părintele Adrian Tordai și preoteasa Oana, care s-au ocupat foarte mult de implicarea copiilor și tinerilor în biserică. După o săptămână de şcoală între colegi italieni cu tradiții diferite, weekendul a fost întotdeauna momentul meu de întoarcere la rădăcini: sâmbăta la cateheză și duminica la Sfânta Liturghie. Ziua de sâmbătă este preferata mea. Mă întâlnesc cu toți prietenii cu care pot să spun că am crescut împreună la biserică și facem diferite laboratoare: târg de mărțișoare, târg de Florii și mai ales dansuri populare. În ultimii doi ani ne-am apropiat de Asociația Nepsis și am participat la un curs de formare pentru animatori și la două întâlniri cu toți tinerii ortodocşi români din Italia. Cu ocazia acestor întâlniri mi-am putut face prieteni alți tineri care au crescut, ca şi mine, cu două tradiții diferite. Cred că darul de a crește cu două rădăcini este o calitate pozitivă care îţi permite să vezi viața din două perspective diferite. Mergând la școală în Italia, dintotdeauna colegii mei și prietenii voiau să afle mai multe despre ce înseamnă să fii român ortodox într-o ţară străină: cred că nici eu nu pot să dau un răspuns succint. Mama mea are o credință foarte mare și a avut un rol important în ceea ce este și credința mea. Din punctul meu de vedere, să crești în diasporă, păstrând tradițiile tale, trebuie să ai părinți care țin la ele foarte mult. Crescând în Italia, credința a devenit și modul în care învăț toate tradițiile din folclorul meu național, cum menționam. La cateheză am învățat chiar și dansuri populare sau ce semnificație au zilele de sărbătoare, citind despre viața sfinților”, ne-a mărturisit foarte frumos Bianca.
Legat de mediul din Italia, ea ne-a spus că este delicat să crești într-o ţară diferită, care are o tradiție religioasă diferită, foarte importantă, cum este Catolicismul în Italia, iar acest lucru implică și niște greutăți. Una dintre acestea poate fi găsită în felul de a fi înțeles de ceilalți care au crescut într-un mediu cultural diferit, dar dacă reuşeşti să conciliezi amândouă puncte de vedere, al tău și al prietenilor tăi italieni catolici, este o posibilitate rară să înțelegi că nu există doar tradiția ta și religia ta, ci și altele care pot deveni motiv de creștere interioară și spirituală.
Parohie cu oameni vrednici, care fac cinste ţării
Doamna Ioana Săvulescu, altă enoriaşă a parohiei, locuieşte în Italia, la Pavia, de mai bine de 30 de ani, din 1993. Este originară din București, unde şi-a petrecut primii 19 ani ai vieții, absolvind Liceul C.A. Rosetti din Capitală. A plecat în Italia după terminarea liceului, inițial pentru o vacanţă, tatăl ei lucrând ca medic chirurg la Milano. A rămas pentru studii, absolvind Facultatea de Medicină şi Chirurgie din Pavia şi apoi specializarea Medicină Internă.
Despre greutăţile cu care se confruntă românii din Italia, doamna doctor ne-a precizat: „Nu ești singur însă alături de Domnul. Nu ești singur dacă trebuie să lucrezi departe de casă, dacă trebuie să te integrezi într-o lume dificilă care aleargă sau căreia îi este frică, dacă banii nu-ţi ajung pentru familie, dacă trebuie să ții socoteală de boli sau de vârsta înaintată. Biserica este casa Domnului şi ești mereu binevenit când intri în ea. El te așteaptă mereu la praznicul Său. El este mereu împreună cu tine («Unde sunt doi sau trei în numele Meu şi eu sunt cu ei»). Biserica, credința, Dumnezeu au grijă de tine şi prin tine de alții. În apropierea de această viaţă creștină şi pe parcursul călătoriei tale ai însă nevoie de un ghid, ai nevoie de un port sigur în care să te oprești şi în care să te simți acasă. Acesta este rolul bisericii în special pentru cei care se află în afara ţării, acesta este rolul binecuvântaților noștri duhovnici aici, departe de casă. Rolul nu numai în a găsi o ușă deschisă şi un ajutor sufletesc, dar şi rolul educației, formării şi al culturalizării românești. Nu-i greu de înțeles cum mulţi din generația mea, acum cu vârste peste 50 de ani, nu au avut ocazia unui catehism acasă, nu cunosc exact obiceiurile, tradițiile noastre sau pur şi simplu le-au uitat în decursul anilor. La începutul vieții mele «italiene», acum mai bine de 30 de ani (1993), erau puține biserici ortodoxe românești. Mergeam la Milano de sărbătorile mari pentru slujbă. Nu era nici așa de ușor şi nici așa de des acest moment de întâlnire din cauza distanţei de locul unde locuiam, a posibilităților pe care le aveam de a ne deplasa (chiar şi economice), era însă un moment de simțire a căldurii neamului românesc şi sprijin necondiționat al bisericii, casa sufletelor noastre”.
Răspuns la chemarea lui Dumnezeu
Oamenii vin la biserică din diferite motive şi în diferite perioade ale vieţii lor. Despre felul în care s-a apropiat de biserica din Pavia, doamna Săvulescu ne-a spus astfel: „Apropierea sau mai bine spus reapropierea de cele ale noastre, în ceea ce mă privește, a avut loc, cum era de așteptat, în momente mai mult sau mai puțin fericite ale vieții mele de aici. Primul a fost cel al cununiei mele, după mulți ani de Italia şi terminarea unei facultăți aici, la Pavia. Cu această ocazie i-am cunoscut pe părintele Nicolae şi pe doamna preoteasă Ioana. A fost ca o reîntoarcere în sânul familiei, ca o regăsire a ceva drag pe care îl pierduseși şi pe care l-ai recăpătat. Ne-a căsătorit părintele Nicolae. Pe mine şi pe soțul meu, Gabriele, cu un ceremonial mixt - de fapt, slujba noastră cu traducerea în italiană a părților mai importante pentru înțelegerea soțului şi a rudelor lui. Cu multă bucurie am putut împărtăși obiceiurile şi tradițiile noastre cu cei din familia şi spitalul meu, cu colegii, prietenii şi vecinii noștri care au participat nu numai la slujba nunţii, dar au vrut să fie prezenți şi în alte ocazii şi sărbători după acea dată. Între timp, anii au trecut, diaspora românească din Italia s-a lărgit şi prin munca şi dăruirea multora numărul bisericilor românești s-a extins. Așa că am avut onoarea să-i cunosc şi pe preoţii Prilipceanu din Como şi Ursachi din Roma. Cel de-al doilea moment important al trăirii mele duhovnicești a avut loc odată cu pierderea tatălui meu (înmormântarea) şi întâlnirea cu părintele Tordai şi familia sa la noi în Pavia. Faţă de anii anteriori, în ceea ce mă privește, a fost momentul formării mele din punct de vedere spiritual, a fost învățarea unor rosturi şi obiceiuri pe care le uitasem, le ascunsesem într-un colţ al inimii mele şi de care nu-mi mai aminteam - au reapărut tari, puternice, victorioase, aş putea spune. Aducerea aminte a tatălui meu care se ruga în fiecare seară, a bunicii mele care dimineața, la micul dejun, şi seara, înainte de culcare, mă învăța rugăciunile şi cum să le spun. O ocazie așa de dureroasă precum pierderea unui părinte a fost reîntoarcerea mea completă în mijlocul tradițiilor şi al trăirii ortodoxe românești. Am învățat lucruri mici, poate banale, dar importante pentru oricine - am început cu o colivă, un parastas şi totul după aceea a decurs de la sine. Nu vorbesc de credință, aceea nu mă abandonase în toți anii, ci în realizarea aspectului material şi al integrării în sânul creștinismului ortodox. Prin spovedanie şi frecventarea bisericii, prin reîntâlnirea şi participarea la obiceiurile noastre nu numai m-am regăsit pe mine, dar am şi arătat şi împărtășit celor din jurul meu bogăția simțirii românești, a credinței noastre.“
Activităţi multiple pentru recuperarea tradiţiilor strămoşeşti
Românii din Pavia se adună la biserică nu numai cu ocazia slujbelor la praznice, ci şi în momente festive din anul bisericesc şi civil, fie depănând amintiri, fie participând la anumite activităţi deosebite. Despre unele din acestea ne-a dat mărturie tot doamna doctor Săvulescu, pentru că şi dumneaei participă, trup şi suflet, la ele: „Credința noastră, cu slujbele, ritualurile şi tradițiile ei, rugăciunea, cântările, postul, ne oferă o comoară sufletească, de entitatea căreia îți dai seama doar trăind-o. Biserica este casa ta, familia ta. În acest sens, dacă părintele Nicolae a îmbogățit şi înfrumusețat Biserica «Sfinții Români» din Pavia prin propria poezie şi pictură, prin scrupulul tradițiilor şi menținerea lor, părintele Tordai a adăugat acestora o tânără dăruire şi abnegație în munca zilnică la slujba spre slava lui Dumnezeu. Am regăsit în biserica de aici cuvântul «acasă» şi l-am simțit şi trăit în numeroasele activități şi slujbe atât de familiare şi atât de «ca acasă», în obiceiurile noastre pe care le consideram de la sine înțelese, dar nu sunt la fel aici, la exterior. Pentru noi, diaspora românească, deschiderea fiecărei noi parohii, cu duhovnici buni şi mărinimoși, a fost şi este o ocazie de a fi mai aproape de Dumnezeu, de a putea da în termeni materiali şi sufletești şi a primi, de a te simți în siguranță în realizarea unui viitor mântuitor şi a fi ajutați în a-l spera şi a-l pregăti. Nu pot decât să-i mulțumesc lui Dumnezeu, Bisericii Ortodoxe Române şi slujitorilor ei pentru grija de noi, de sufletele noastre şi ale celor dragi ai noștri, de aici şi de acasă.”