Iisus și ucenicii Săi

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Zecea, Capitolul al Doi­lea, în Părinți și Scriitori Bise­ri­cești (2000), vol. 41, p. 953

„Voi sunteți prietenii Mei dacă faceți ceea ce vă poruncesc. De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu știe ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute (Ioan 15, 14-15).

Prigonirilor care le vor veni din ascultarea și străduința iubitoare de virtute le opune din nou câștigul prieteniei cu El, ca, din bucuria de aceasta și din dorința față de ceea ce e mai bun, să dispară povara greutăților acelora și ca ceea ce pare uneori că-i întristează să le apară ca nimic. Căci osteneala se face dulce iubitorilor de Dumnezeu, când plata e aproape și bogată. Apoi, cine va socoti că e ceva mai mare și mai strălucitor decât a fi și a te numi prieten al lui Hristos? Căci, ia seama că această demnitate e mai presus de înseși hotarele firii omenești, fiindcă toate sunt roabe ale Celui ce le-a făcut, după cuvântul Psalmistului, și socotesc că nu-i nimic din cele create care să nu fie supus jugului robiei, conform relației dintre Creator și făptură.”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Douăsprezecea, Cap. 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 1156

„N-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea (Ioan 3, 17). Deci, concentrând în puține cuvinte motivele apostoliei lor, zice că îi trimite El pe ei, precum L-a trimis pe El Tatăl, ca să știe din aceasta că sunt datori să cheme pe cei păcătoși la pocăință, să vindece pe cei bolnavi trupește și duhovnicește, ca, în toate lucrările lor, să nu caute voia lor, ci pe a Celui ce i-a trimis, și să mântuiască, pe cât se poate, prin învățătură, lumea.”

(Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu)